Inceputul sfarsitului

Ieri,imi admiram noii pantofi pentru banchetul de sfarsit de an si tineam un pantof in mana langa rochie incantata de ce bine arata cu rochia. Desigur, nu ma puteam abtine sa nu mai suspin o data,  caci cel putin o data pe zi  suspin de placere sa  o vad infoliata, mov si minunata, pe rochia de banchet atarnata de umeras de unul din manerele de la biblioteca. Cu toata incapatanarea de care am dat dovada (am rascolit Sebesul…nu c-ar fi mare lucru de rascolit, am rascolit orasul meu  si as fi rascolit tot Clujul numai sa o gasesc) si cu toate ca sperantele mele erau aproape sfasiate ca nu o sa imi gasesc ce-o sa vreau  (si o sa-mi placa) si o sa sfaresc cu o dracie urata, un monstru textil din satin sau mai rau, intr-o chestie cu cusaturi ce rivaliza cu una din fetele mamei de masa,   pana la urma am gasit-o. Si am luat-o. Si cu asta i-am dovedit mamei ca ai nevoie doar de putin mai multa rabdare ca sa obtii ce vrei. Si de multa perseverenta. Si ca da, oi fi eu absurda uneori in incapatanarea mea, dar uneori ascult de vocea aia din capul meu care-mi spune sa nu ma dau batuta asa usor.

Inevitabil, ma gandeam ca  imaginea mea cu rochia care arata mortal pe mine are o pereche opusa din clasa a opta, cand am cumparat un costumas (frumos el,n-am ce zice) doar ca sa am si eu ceva stralucit de purtat, ca in rochii nu intram de mare ce eram. Nu uit cat traiesc ce frumoase erau toate fetele si imi aduc aminte ca aveau rochite de-alea cu tul pe dedesupt si parul facut la coafor. Eu nici nu m-am obosit sa-mi fac mare lucru, dar am facut un fel de intelegere cu mine ca pe clasa a doispea sa imi iau rochia care imi place, nu singura care intra pe fundul meu, sa imi iau pantofii care-mi plac, nu singurii care aveau sase centimetri ca sa nu ma omoare picioarele si ca aveam sa merg la coafor sa ma faca ca pe-o zana(fara sclipici ,se intelege) si sa imi iau revansa pentru trecut. Si intr-un fel sau altul iata-ma in 2012, cu o rochie minunata atarnand de biblioteca, cu o programare la coafor, facand planuri si asteptand cu incantare, dar si o usoara stanjeneala seara 0. Totusi, daca  i-as putea spune asta sinelui meu de pe-a opta cele ce aveau sa se intample in viitor, as alege sa nu-i spun. E  mai amuzant sa umbli desculta pe intuneric si sa patrunzi intr-un ascuns care ti se pare infricosator la prima vedere, sa treci prin niste etape, pentru a ajunge la celalalt capat un om invatat. Sinele meu de la 14 ani era prea imatur sa elaboreze un plan de bataie si sa sa puna osul la treaba.

O ambitie marunta care mi s-a indeplinit astazi. Printr-o ploaie ciudat de marunta (practic ploua si nu ploua in acelasi timp,daca exista asa ceva),respirand regulat (rar respir ca lumea cand alerg) ,am trecut pe langa proful la 3:50 , timpul meu cel mai stralucit din istorie .De la jogging mi se trage. Si da, aceasta mica „reusita” cu rezistenta m-a bucurat foarte mult. Niciodata n-am ajuns prima la finish si imi doream de mult asta.

E drept, comparativ cu cea de la 14 ani  sunt parca cu totul alta persoana(si nu doar fizic) si asteptarile, tintele, aspiratiile  s-au schimbat. Am avut si am multi fluturi, dar de multe ori cand cresti de multi te detasezi fara sa iti dai seama cand faci asta si pur si simplu nu mai ai nevoie de ei, de acele dorinte care pe moment pareau indispensabile. Cred ca, daca iti doresti cu adevarat ceva, intr-un fel sau altul iti orientezi drumul astfel incat sa o iei in directia viselor tale si  viata iti scoate soarta in cale oameni care faciliteaza sau testeaza taria lucrurilor pe care ti le doresti, sa vada daca ti le doresti cu adevarat. Cred in coincidente si cred ca fiecare om cu care interactionam este acolo cu un motiv, acela de-a ne invata ceva. Pe de alta parte, cred ca de-asta este util sa visam chestii mari, pentru ca vorba unui quote care-mi place (Shoot for the moon. Even if you miss,you’ll fall among the stars), mai bine sa dream big si sa faci ceea ce vrei, fara sa ai regrete, decat sa nu faci lucrul asta si sa regreti mai apoi ca n-ai facut atatea lucruri care poate-ti deschideau multe porti in viitor. Si nu ma refer la a lua cu mana luna de pe cer, ci doar dorinte realiste, care par inspaimantatoare si te provoaca, dar realizabile.

E infricosator sa te uiti inapoi si sa-ti dai seama ca toate micile lucruri cu care ai intrat in contact au fost chestii majore, care te-au ghidat cumva spre cine esti acum. E infricosator sa ma gandesc ce-au facut patru ani si mai ales cum o etapa se termina pentru a incepe o alta. O sa ma asigur ca la sfarsitul anului n-o sa port machiaj, pentru ca o sa plang, partial pentru ca e o despartire de-un loc in care mereu am vrut sa ajung de mult timp, pentru ca n-o sa ma mai intorc niciodata la momentele frumoase pe care le-am trait acolo si de bucurie, pentru un nou inceput ce asteapta sa se petreaca. Oriunde m-as duce, bucatele de inima or sa-mi ramana prin fiecare cladire, prin pereti, in amintiri frumoase si ar fi greu sa nu plang pentru bucatica de suflet care-o sa ramana-n urma mea acolo,  dupa ce plec.

Sursa imaginii 

Anunțuri

17 gânduri despre “Inceputul sfarsitului

  1. Cunosc senzaţia, şi eu am trecut printr-o fază asemănătoare. N-am arătat urât la sfârsitul clasei a 8-a, dar n-am fost eu. Degeaba m-a dus mama prin coafor şi degeaba mi-a dat un corset frumos, căci acum când mă uit în urmă îmi dau seama că toate astea reprezentau doar nişte măşti ale mele. La sfârşitul clasei a 12a (după aceleaşi îndelungi căutări şi după ce mi-am găsit o rochiţă foarte simpatică, tot în Cluj), m-am simţit ca o prinţesă. Fusesem la machiaj, la coafor, primisem premiu la festivitatea din curtea şcolii – se înţelege, deci, că banchetul a fost ceva de vis pentru mine. Îmi doresc din suflet să fie acelaşi lucru şi pentru tine şi dacă vrei să ne şi încânţi cu nişte poze. Eu tot speram ca după continuare să apară minunata rochiţă, dar nu.. 😆

    • O sa o pun atunci,promit,gen in ziua sau inainte cu o zi de banchet sa o vezi :).Acuma sunt la stadiul ala in care un copil are o jucarie noua si nu vrea sa o imparta cu nimeni :))

      • egoisto… de obicei un copil cu jucăria nouă se joacă, nu o ține înfoliată (crezi că sunt rău? Nu, abia acum încep:)

        Chiar dacă voi fi off-topic, trebuie să menționez că nu-mi place că nu ai grijă la spațiile dintre semnele de punctuație și text. Spațiul se pune după punct, după virgulă, după orice semn și nu înaintea lui. Nici lipsa spațiului nu e corectă. ( data viitoare vin cu pix roșu și pun note 😀 )

        Observi că nu am zis nimic de diacritice. Am învățat că așa cum pentru mine e un „fix” să le folosesc, pentru alții e exact invers, așa că nu mai spun, deși apreciez prezența lor într-un blog.

        Acum, dacă cineva vrea să se ia de mine că-mi bag nasul critic p-aci, n-are decât.. dar eu n-am să tac 😀

        Și da,on-topic: e nevoie de poze, poze, poze… și vor fi făcute de tine sau de ceilalți, dar vor fi cu siguranță. Eu atât îmi amintesc de la banchet, faptul că am făcut poze… nu sunt mare petrecăreț așa că restul e prea puțin interesant 🙂

        Și noi nici nu avem probleme cu rochii, pantofi, coafeze…etc… 😀

  2. Pai ma joc cu ea,dar ma joc numai eu :>
    Uf uf…sub opt nu iau,asa ca pixul tau nu ma inspaimanta.
    Cat despre diacritice,in ultimul timp am scris pe fuga si n-am avut vreme sa le formatez.Numeste-o neglijenta sau cum vrei tu, eu abia asteptam sa-mi astern mai repede gandurile si sa ma intorc la ale mele mai presante. Mai demult scriam cu diacritice. Ca sa nu-ti zgariu retina,o sa le pun in postul asta,avand in vedere ca-i vineri azi.
    Eh,.norocosilor .Noi n-avem ce face….baba rabda la frumusete,mosul sta cu mana-n san si-admira rezultatul :))

    • Păi.. nu am insinuat că voi folosi TOATE acele 3 dorințe la fiecare articol, și în nici un caz nu am vrut să se înțeleagă că voi face critici nefondate sau care nu ajută cu ceva autorul (adică pe tine)

      Oricum, dacă observ că persoana criticată nu primește prea bine criticele mele, încetez…

      • Pot sa marai daca vrei neaparat ;;)
        Dar nu…de faza cu diacriticele si spatiile dupa virgula nu inainte de virgula eram constienta deja si de-aia le-am corectat .Ma bucura cand mi se zice ce nu fac bine,pentru ca una din modalitatile prin care invat ceva. Plus de asta…nu le lua asa serios,era doar o gluma. Stiu sa si marai,dar din moment ce eram constienta de problemele mele ,ar fi o prostie si o risipa de timp,energie si buna dispozitie.:D

      • Am înțeles că e glumă.. doar că am uita să adaug vreun 🙂 pe acolo.. și sunt cu mintea în o mie de locuri acum.. că am ceva de făcut. Asta nu înseamnă că nu am văzut multitudinea de paranteze de după smiley și nu am recepționat seninătatea mesajului.

        Dacă simțeam că ești una din persoanele care nu acceptă critici, nici nu ajungeam la asemenea discuție 🙂

        Intenția mea nu e să te fac să mârâi (deși m-ai făcut curios), ci doresc doar să ajut. Cum am mai spus de atâtea ori, fac asta fiindcă și eu apreciez când cineva îmi spune că am greșit. Prefer să aflu și să corectez decât să rămână toate erorile în articol…

        😀

        Da, autorul poate să mârâie la comentariul meu și atunci nu aș mai spune nimic, niciodată, indiferent de ce greșeli aș mai observa. Iar în scurt timp, enervat de atâtea greșeli și de faptul că nu bagă în seamă pe cei care încearcă să îl atenționeze, aș fi încetat să mai intru pe blog.

  3. Poate te vei hotărî şi ne vei arăta câteva poze de la banchet.
    E foarte grea despărţirea de locul în care ai legat atâtea sentimente şi trăiri de-a lungul celor 4 ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s