Fetele care se tin de mana

De  vreo doua trei dimineati incoace ma dau jos din autobuz si ma duc la supermarket sa-mi cumpar mancare(iaurt,covrigi), si privirea mi-e distrasa, printre puhoaiele de elevi care vin spre liceu, de doua fete. Una mai plinuta, una mai subtirica ea asa, vin in fiecare dimineata, impreuna tinandu-se de mana.

Aparent un gest obisnuit, nu se poate abtine sa nu-mi atraga atentia de fiecare data. Ca dupa ce le-am vazut o data, in fiecare dimineata intr-un fel sau altul, tot pe ele-mi pica ochii. Si involuntar ma intreb oare e ceva in neregula cu ele sau e ceva in neregula cu mine pentru ca eu chiar ma intreb daca-i ceva in neregula cu ele?

In copilarie (cred,nu-mi mai amintesc sigur) mai  aveam prietene deodata cu mine in gradinita si ne luam cate patru cinci de mana si ne duceam de colo colo in turma  prin curte. Poate si in primara se mai intampla asa, dar din generala nu se mai intampla. Cel putin la mine nu s-a mai intamplat, pentru ca la un moment dat e awkward sa mai faci chestiile pe care le faceai in copilarie pentru ca te fac sa pari imatur si de la o varsta suntem intr-o cursa in a parea mai maturi,mai mari decat suntem de fapt, pentru ca sa nu atragem tachinarile celor de langa noi si presupunerile cu subinteles. In liceu, cu fetele, fiind trei in gasca noastra, ne luam de dupa coate si mergem la supermarket, ca batranele, pasind  in acelasi ritm si razand vesele, in timp ce discutam fleacuri. Niciodata altceva. Cat despre dovezile de afectiune prietenesti, gen huguri, nici ele nu s-au inghesuit, dar nici eu n-am fost tocmai genul care sa tabarasca pe ele cu munti de afectiune, deci se intelege de ce mi se pare ciudata imaginea celor doua.

Si aici o sa intervina o gandire care poate parea injectata cu un pic de prejudecati. S-a facut mare tam tam cu legalizarea casatoriei gay-ilor si lesbienelor, in incercarea de-ai incadra in societatea secolului XXI ca cupluri perfect normale. Sunt in Occident parade dedicate gay-ilor (oare imi amintesc eu bine,sau s-a facut una chiar si in Bucuresti?) si tot in vest vezi cupluri mergand tinandu-se de mana pe strada, apar cupluri de gay in filme, da de ajung sa fie si ei acceptati in societate, fiindu-le bagati(direct sau indirect) pe gat celorlalti oameni. N-am nimic, sa-i accepte societatea (si eu i-as accepta intr-un fel ), dar de-as vedea doi tipi bagandu-si limba unul pe gatul altuia la masa alaturata intr-o cafenea,recunosc ca as ramane  interzisa si brusc si dintr-o data cafeaua n-ar mai avea un gust (prea) bun.  Si acum poate ziceti  De ce,draga,gandesti asa ca sunt si ei oameni? Pentru ca nu mi se pare normal si mi s-ar face pielea de gaina sa dau peste de-astia la fiecare colt de strada purtandu-se ca si cum ar fi perfect normal sa faca ceea ce fac,poate pentru ca am fost invatata dintotdeauna sa vad o fata si un baiat sarutandu-se pasional pe dupa colturi,nu doar doua fete sau doi baieti facand chestia asta in acelasi context. Si nu, nu as arunca cu noroi in ei si as zice ca vreau sa moara.Cum ziceam, ii accept,dar numai pe de-o parte.  Daca sunt cum sunt, sa faca anumite chestii in  intimitate, restul sa le lase mai moale pentru o asistenta predominant heterosexuala care s-ar oripila sa vada chestii de genul (exceptie fac cazurile care sunt chiar excitate de chestiile astea…nu cazul meu, oricum). Inclusiv pentru relatiile heterosexuale sunt chestii care ar trebui lasate mai mult pentru intimitatea cuplului si mai putin pentru asistenta devoratoare de sexualitate, dar asta-i cu totul alta poveste, una probabil fara ecou intr-o societate in care orice e normal, si cand nu e.

Mnoh bun, dar asta nu inseamna automat ca cele doua or fi pe invers. Poate nu sunt, pana la urma tinutul de mana o conexiune intre doi oameni, nu neaparat cu subinteles. Acuma ca eu o vad cu subinteles, asta-i altceva. De fiecare data cand ma ia cineva de mana (baiat) ma furnica mana pe brat in sus, pana pe coloana, ca intr-un fel de tremurici. Din moment ce in majoritatea timpului (ultimii ani ) am fost tinuta de mana doar cand eram intr-o relatie,automat gestul ala si tremuricii sai il asociez cu o relatie de cuplu intre un barbat si o femeie. Mi se par adorabile momentele alea cand esti cu cineva la inceput, si el e mai timid si nu tabaraste direct pe tine si in timp ce mergeti unul langa altul fara sa va tineti unul de altul in nici un fel numai isi strecoara tipul mana in mana ta. E un fel de ” imi place de tine in felul ala,dar inca nu am curajul necesar sa fac urmatorul pas ” tacit si nu-l pot vedea ca altceva, mai putin conotativ  pentru ca poate cu sensul asta m-am obisnuit.

Cat despre cele doua, pana la urma poate ele nu sunt de acord cu mine si vad in asta un gest de prietenie, care poate a degenerat in ceva mai mult datoria imaginatiei mele bogate. Intre timp, va cer o parere apropo de cat de normal vi se pare sa va tineti de mana cu persoane de acelasi sex intr-un stil pur camaderesc si va las cu un videoclip al ilariantilor care mi-a venit in minte, tocmai acum cand scriam la concluzie.

Anunțuri

5 gânduri despre “Fetele care se tin de mana

  1. ehe. e o moda. am avut 2 colege in liceu, care in clasa a12a stateau mereu imbratisate, si nu ieseau niciunde una fara alta. si amandoua aveau prieteni, deci nu se punea problema ca sunt lesbiene.

    io zic ca ii o chestie ce ține de tine ca om, de personalitatea ta. nu as vedea o fata mai baietoasa sa se tina de mana cu alta fata, in schimb, sigur as vedea pe una mai copilaroasa facand asta. si lasand la o parte varsta.

  2. Mi se pare SUPER penibil pt 2 fete să se ţină de mână. Eu nu m-aş ţine cu prietenele mele cele mai bune de mână nici să mă împuşti. Mi se pare atât de gay…
    E posibil ca şi comportamentele astea despre care scrii tu să vină dintr-o carenţă de afecţiune în familie, nu ştiu, nu vreau să judec căci nu cunosc cazuri concrete. Ştiu doar că eu n-aş face asta ever.

  3. @pinguuina: si eu am in clasa cloege care-s tot un hug si-o pupa pe obraz si pe de-o parte mi se pare ok,dar pe de alta parte ce-i prea mult strica. Asta-i faza, nu sunt neaparat mai baietoasa, mor dupa dragalasenii, dar nu sunt genul care sa fie mega deschis in a le arata cuiva.
    @Ioana : idem! :)) Cateodata si cand am nevoie de-un hug nu-l primesc de la prietenele „cele mai bune” :)). Nu stiu ce carente or fi avand dar cand vad manifestari de genul,clar ma cam uit urat .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s