When I grow up, I want to be kefi !

Examenele nu sunt despre lupta cu profesorul , lupta cu sistemul, lupta cu cine stie ce entitate amenintatoare careia trebuie sa-i dovedesti ca tu poti. Examenele sunt despre lupta cu tine. De-aia sunt acolo, sa te testeze pe tine, sa-ti testeze limitele. Examenele sunt pentru a vedea cum reactionezi in situatie de tensiune si mai ales, cat de bine iti merge memoria. Si mai ales, in momentul ala in care esti pus fata in fata cu un examen decisiv, iti dai seama unde stai. Daca nu sunt schimbari pe care ar fi trebuit sa le faci inainte sa stai cu o foaie alba in mana. Daca nu ar trebui sa lucrezi la disciplina si sa pui mai presus de tine scopul final, mai presus decat timpul pierdut, care la sfarsit nu are o atat de mare valoare cat o reusita.

Imi place sa ma joc cu limitele mele. Daca s-a putut, in patru ani de liceu m-am impins tot mai departe, tot mai departe, cat mai aproape de varf din dorinta de-a reusi, din dorinta de-a vedea cum e acolo sus. Ca rezultat anul asta am ajuns la 9,94 pe an si m-am declarat extrem de multumita. Nu era zece, dar o sa mai am ocazii sa stralucesc. Totusi are un gust amar ultimul an pentru ca nu stiu inca ce vreau sa fac cu viata mea.

Si mi-e gandul la Eat, Pray, Love sau alte filme de gen si imi imaginez ce mult mi-ar placea sa ma trimita mami si tati la niste prieteni in Italia, sa stau acolo la ei si sa imi gasesc sensul vietii. Eventual sa strabat in picioarele goale, cu o rochie alba falfaind in vant o livada plina de lamai ,sau portocali, sa dau iama in pivnita la bidoanele cu masline. Sa stau la o tanti de-aia care da-i inainte pe italiana foarte repede, certand aerul si gesticuland mai ceva ca un agent de circulatie. Sa stau seara si sa beau o limonada pe un balcon de-ala de piatra  si sa inspir mirosul ala de la tara, care, indiferent de locul in care esti ramane la fel de fresh, are doar alt dialect.  Un fel de Toscana.  Ar fi usor, ar fi usor sa-mi iau valiza si sa plec in jurul lumii si la sfarsit sa vin cu o revelatie. Dar daca nu imi primesc revelatia? Asta face planul ineficient. Nu am nevoie de Toscana, desi n-as refuza, am nevoie sa imi regasesc spiritul, gen gata, dragelor , no more bitching with me. De azi inainte the good old bitch is back in town and ready for parteeeeeh!

Uneori am senzatia ca nu sunt eu in mine. Ca si cum interiorul este viata mea si exteriorul este viata mea pe safe-mode.  Ca si cum acasa si aici pot fi zbuntzi zbuntzi si cu foarte putini oameni in exterior, si in exterior sa fiu serioasa, genul ala de persoana pe care nu l-ai lua cu tine cand ai face ceva ilegal pentru ca as fi prima persoana care as suna la politie, desi nu ar fi viata nimanui pusa in pericol. Nu ca vreau acuma sa ma arunc intr-o prapastie si sa merg cu 180 in serpentinele de pe Valea Prahovei sau pe Valea Oltului, dar sunt multe lucruri pe care nu le-am facut, lucruri pe care as vrea sa le fac pentru ca simt ca daca nu le fac acum nu o sa mai am alta sansa si o sa raman pentru totdeauna eu pe safe-mode. Si eu pe safe-mode nu sunt fun, sunt latenta. Nu-mi place cum suna asta.

Grecii il numesc kefi si eu sunt pe-aproape sa mi-l gasesc pe-al meu. Il simt, undeva, pe-acolo. Am o directie de actiune inspre starea de joy, passion, enthusiasm, high spirits, or frenzy de care am nevoie ca sa iau o decizie atat de importanta pentru viitorul meu, gen incotro o ia viata mea. Nu stiu incotro o ia viata mea, vreau sa o las sa o ia incotro vrea ea. De ce trebuie sa opreasca asupra unui singur lucru? Vreau sa fac cate un pic din toate.

Dar nu o sa scriu despre cum nu ma pot hotari cu exactitate la ce facultate vreau,  pentru ca am tot scris si am incredere ca revelatia mea e pe drum. Incep sa cred ca unul dintre efectele faptului ca uneori nu sunt in mine este faptul ca am ajuns intr-un punct mort si de-aici nu stiu incotro, iar o voce din capul meu urla ,dar n-o aud ce zice, ca si cum peretii mei cranieni ar fi izolati fonic. Am scapat de BAC, urmeaza doua zile in care o sa stau ca pe ace (urasc sa astept dupa note), apoi o perioada in care o sa ma gandesc din nou la viata mea, pentru a cincea oara doar anul asta.

Mi-am dat seama ca trebuie sa ma intorc. Stiti ca ziceam mai demult ca eu ma schimb numai cand vreau eu. Acum simt nevoia sa ma retusez  si asta e prioritatea mea. Sa ma simt bine si sa imi innoiesc cercul de prieteni. Pana la urma nu demult am pierdut pe unul dintre oamenii aproape de baza din agenda mea telefonica, si nu numai , dar viata merge inainte si mai sunt cateva milioane de oameni din care as putea alege si sa fiu suficient de norocoasa sa gasesc si o combinatie fericita.  Nu mai pot…simt ca nu am pe cine pune mana cand am nevoie de cineva, de un om care sa ma asculte, in afara de obisnuitul/tii. Ceva care sa ma faca sa ma simt importanta din nou. Sprijin, am nevoie de el, de oameni care sa zica esti tare, fata, tine-o tot asa! , nu  auzi dar aia o faci nu stiu cum, esti prea nu stiu cum, nu imi place, trebuie sa schimbi aia. In timp de invatam la Eminescu ma simteam un geniu neinteles… Dar sa fim seriosi, n-am ajuns atat de jos.

Am gustat un pic din kefi saptamana asta. Sentimentul ala pe care il ai cand ii zambesti alarmei desi a sunat la sapte dimineata(prima data in muuuult timp ), starea aia de bine pe care o ai cand ajungi in oras, desi mergi la un examen, ca si cum nimic nu ti-ar putea perturba starea aia molipsitoare de bine. Dar bine, molipsitoare in sens invers , ca cu cat paream eu mai degajata cu atat erau cei din jur mai agitati. Dar lipseste ceva, gen …piperul. Nu e la fel fara el. Si pentru piper am nevoie sa lansez experimentul unleash my true self , sperand ca totul o sa fie bine si o sa ies din letargie. Oricum am senzatia ca vara este scurta, as putea sa o fac frumoasa.

Ma gandeam serios sa fac o serie de  lucruri ” pentru prima data” . Nu va ingrijorati. Me not gonna get pregnant. Me gonna get happy. Gen cand vine vorba sa fac ceva, si instinctul meu zice „du-te du-te” si capul Nu, nu…stai aici, stai aici, o sa regreti, o sa faci o prostie…eu o sa ma duc, si o data, daca e, o sa dau cu capul. Sunt fleacuri. Gen bagat in seama, dat cu brodul, dat cu banana, chestii  si  alte asemenea chestii de genul, nu o sa fac nimic ilegal. Si nici n-o sa intru in belele. Doar vreau sa ies de pe safe-mode. Atat.

Nu stiu daca ati inteles un sfert din ce-am scris aici, dar am scris precipitat, si miliarde de ganduri mergeau nino nino nino in capul meu. Corpul meu pompeaza sange, sunt nerabdatoare sa se termine cu examenele si inscrierea la fantastica facultate ( care e to be continued , desi am zis limbi moderne aplicate) si sa inceapa distractia. Sa plec de-aici, acolo in locul ala unde se aduna oameni din toate colturile tari si unde poti relationa cu oricine, acest lucru ramanand acolo cand pleci .

Anunțuri

6 gânduri despre “When I grow up, I want to be kefi !

  1. O șansă foarte bună de a da restart și să faci și chestiile alea pe care nu le faci când ești în safe-mode, o să fie când intri la facultate și asta în mod special dacă o să pleci din Alba și mergi la faculta undeva unde să petreci mult timp cu colegii 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s