De-ale joggingului

Mai demult scriam de jogging. Ei bine, atunci începusem, apoi m-am lăsat apoi m-am apucat din nou. Dacă atunci îndemnam lumea la alergat, de această dată m-am gândit să împărtăşesc experienţele mele din timpul alergatului pe terenul din sat, ce se desfăşoară o dată la două zile cu certitudine, în fiecare zi mai rar.  Experienţe de tot felul. Alerg din nou de după bac şi nou faţă de prima porţie de alergat din primăvară e că am băşici în talpa care mă ustură îngrozitor dacă se (le) sparg. Dacă se întâmplă asta, am senzaţia că păşesc pe sticlă. Dar asta până am descoperit şosetele şi viaţa mea a devenit mai bună. Mă rog în fiecare zi să nu dau cu piciorul în nimic că se declanşează cea mai intensă durere din Univers care mă curentează până la cel mai mic neuron. Genul ăla de durere mai intensă ca atunci când îi dai un picior la masă cu degetul mic, apoi sari de pe-un picior pe altul de durere. Bineînţeles, am găsit locul unde pot să şi număr câte ture dau şi să şi alerg optim, în condiţiile în care rareori sunt oameni pe terenul nostru de fotbal comunal şi nu ne are nimeni treaba.

Dar m-am înşelat, acum vreo două săptămâni o turmă de ţigănuşi  minori se jucau fotbal. Nici o problemă, nu le întrerupeam jocul, mai jucaseră oameni fotbal când alergam şi nu avea nimeni treabă. Până când un puştiulică de jumătate de metru  se ia, evident de mine. E ca şi cum eman un miros specific, gen ia-mă la mişto…nu mi-i destul că alerg până pic, fix tu mai lipeşti. Şi numai la mine sar. Că batoză, ca nu ştiu ce…hai că ignor, nu mă simt. Puştulică continuă. Îl ignor. Puştilică continuă. Îi dau muie că tot venea spre mine şi nu pot fi atentă când am senzaţia că-mi poate sări  din moment în moment o bâzdâganie în faţă . Se scandalizează  până mai dau o tură: Ce tiu, îmi dai muie? Că-ţi fac, că-ţi bag.. Ţin să menţionez că n-avea mai mult de 10 ani. I-am zis că-i dau mai multe dacă insistă, să  le sugă ca pe suzete . Că nu pot sa tac. Iar când alerg sau fac orice exerciţiu fizic , nervii mei sunt uşor de călcat. Prietenii lui râd de el, eu continui să alerg.

Tura următoare puştiulică se înarmează cu o creangă de frăgar, evident dorind să-mi aţâţe dorinţele cele mai ascunse. Vroia să mă atace, fiara. Argh şi ce i-aş fi tras un dos de palmă (că tot urgent îmi sare ţandăra)…Dar nu, sunt mai buna de-atât, sunt mai bună de-atât, murmuram în gând. Am întins mâna mai să-i fut una, dar s-a ferit. Din păcate, tura trebuia să continue. Apoi nu se poate abţine şi cum unul mai mare peste ei şi mai intelept i-a zis să mă lase în pace că oricum nu-l deranjez cu nimic, începe cu frumoaso/urâto (alerg cu o prietenă). La un moment dat aşa m-au apucat dracii că-mi venea să mă duc să-l iau de tricou şi să-l atârn de bara de la poartă, să se bălăngăne în înălţimi . Pe lângă că ard toate chestiile rele adunate peste zi , îmi mai dă şi supliment de drum, bâzdâgania.

Dracii nu se înţeleg deloc bine cu jogging-ul, believe me. Respiraţia ruinată, calmul ruinat, nu mai eram zen, eram balaur. Ca sa alergi e ca la yoga, trebuie să fii într-un anumit mood, calm si relaxat, nu agitat si violent. Şi nu vă zic că pe la a 12-a tură, timp în care nu m-am oprit decât ca să încerc să-mi refac respiraţia, o secundă două, pentru că simţeam că mă sufoc de draci, puştiulică se găseşte să arunce cu o sticlă de 0,5 cu apă, fix la picioarele mele. Asta a fost picătura care a umplu paharul. Din mers, m-am întors cumva şi la milimetru a scapat capul lui de sticla ce-a plecat vertiginos din mâinile mele. La milimetru. Probabil dacă îl nimerea m-aş fi oprit şocată/entuziasmată de perfectul head-shot şi ieşea cu bătaie. Nu că am chef să fiu spaima ţigănuşilor comunali  sau să am de-a face cu ei, dar nah, mă găsesc unii taman când am nevoie de linişte să mă pot elibera de toate . Iar consecinţele sunt pe măsură.

De-aia sfătuiesc….Dacă vezi un om îmbrăcat sport, cu/fără căşti în urechi, alergând, atunci lasă-l să alerge. Pur şi simplu, lasă omul în pace să se concentreze, să respire, să ardă calorii, pentru că nu-ţi ia ţie din parcela de pământ (alerg pe linia terenului), lumina soarelui şi nici nu-ţi aduce cinste ţie dacă te legi de el, indiferent cum o arăta. Nu pot întelege oamenii ăştia care la două trei ture de teren ar fi în patru labe, de ce nu te lasă în plata ta, dacă tu poţi să dai 12 şi vrei să alergi de plăcere. E domeniu public, nu vătămez iarba, nu deranjez ordinea publică, doar alerg, aşa cum tu poate joci fotbal, sau stai gură cască fără să faci nimic. Stai acolo gură cască şi fă nimic şi lasă oamenii să-şi vadă detreaba şi dacă nu-ţi convine, du-te altundeva că nu-i terenul luţ maică-ta, ci e terenul întregii comunităţi.

Oricum nu am unde să alerg, că pe drum se opresc oamenii să te ia cu maşina când te văd ce fugi şi pe arătură e ca pe arătură: accidentat, prăfuit, cu câini de oi. Şi nu mă pot lăsa pentru senzaţia de după. Mă simt bine, mă simt high. Stăpâna universului. Pentru câteva minute de adrenalină, toate băşicile din talpă şi toate înţepăturile la ficat se merită.

Şi ca să vezi că mare-i grădina , în categoria celor care stau gură cască sunt şi oameni bine crescuţi. Sau mă rog, care tac. A doua zi ,după nefericitul incident, nişte persoane care mă aşteptam să ciripească au stat în cea mai perfectă linişte când treceam pe lângă ei şi ne-au lăsat în pace. Un străin ne-a întins şi-un trandafir, gen să-l luăm din mers… să-l duc în dinţi, huh?

Plus de asta, jogging-ul e o revigorare pentru că până acum vara 2012 este oficial cea mai plictisitoare vară din ultimii ani. Şi nu zic numai eu asta. Dacă vara asta Connect-r nu doarme, eu dorm prea mult. Şi niciodată înainte de 12 noaptea, mai degrabă după două. Încă nu m-am obişnuit de tot cu ideea că gata, s-a terminat, din contră, am senzaţia că în orice moment o să li se năzare să mai dau un examen, poate mai multe. Daar cel putin sunt mai obisnuita cu ideea decât două săptămâni după BAC când mă simţeam vinovată că nu fac nimic când eu trebuie să fac ceva. Ziua mi-o petrec citind, scriind, vorbind în medie cu aceeiaşi trei oameni în fiecare zi şi alergând, cu mici excepţii, când mă duc, o dată la două săptămâni la bibliotecă şi o scot pe o prietenă de-a mea la cafea (o dată până acum), sau numai mă plimb prin oraş să-i iau pulsul cu ocazia asta (că autobuzul e scump şi fac economii că-ntr-o săptămână mă duc la mare şi trebuie să mănânc papa bun la prânz). Parcă nici oamenii nu mai ies pe-afară. Nici babele nu mai bârfesc. Nici băieţii nu mai joacă tenis cu piciorul. Nu mai sunt aceeiaşi băieţi.

La momentul n care faptele de mai sus s-au desfasurat, aveam o stare de low. Totusi, nu mă mai simt  de mai mult timp cu imaginea care mi-or dat-o neinsprăviţii ăştia care mai bine ar manca cacat decat sa deschida gura. Doar amintirile trecutului revin la viata si mai sângerează câteodată. Gen să nu-mi zică mie că-s urâtă când oamenii îmi zâmbesc pe stradă, şi aici, şi la Cluj, mă claxoneaza maşinile admirativ, fostul meu priveşte cât de scurtă mi-i fusta la spate dacă mă vede întâmplător cu maşina, nu vede  imprimeul tricoului, mă fluieră băieţii şi îi văd cum li se scurg ochii la unii  şi trece din ce în ce mai mult timp între momentele-n care se trezeşte vreunul din cucuruzele intelectului său limitat să încerce să mă facă să mă simt prost . Nu o să fiu niciodată scândură, am forme, I dealt with it, now you deal with it. Dar ce să te astepţi…manelele nu te învaţă să stai pe fundul tău şi să nu te doară de fundul vecinului, te învaţă numai să fii prost, dar bani să ai, să fii jmecher.

Anunțuri

6 gânduri despre “De-ale joggingului

  1. Eu nu sunt adeptul alergatului pe stadion. Eu alerg doar când sunt la Galați (adică în timpul anului) și o fac pe străzi… dis-de-dimineață când lumea doarme.. abia încep să circule autobuzele, iar câinii sunt cuminți.

    Pe bune că fain era de-l nimereai cu sticla 😀

    Într-adevăr, e nevoie de o anumită stare de spirit, și cel mai bine, pentru mine, e cu muzica în căști. Mai nasol că n-am unde pune player-ul deci trebuie să-l țin în mână…dar nu mor de la asta!

    • Eu am inceput sa alerg pe digul din fundul gradinii, dar ce-i naspa e ca nu pot estima distanta si sunt caini de oi. Oricum, „stadion” e mult spus. E ca un fel de peluza mare, liniata, cu o tribuna mica. Alerg pe iarba, pista ar fi vis :)).
      Cand faceam miscare in casa faceam cu muzica , dar la alergat e mai complicat sa ma nimeresti cu melodia potrivita (ajung sa le detest pe toate, oricat de mult mi-ar place in afara programului de alergat). Asa, alerg in liniste si pasii mei imi dau ritmul. Eu am un mp3 mic mic mic, de pot sa mi-l bag in san sa mi-l prind de mana, deci nu-i o problema. Iesitul castilor, e o problema.

  2. Ca de obicei imi aduci zambetul pe buze cu stilul amuzant de a scrie. Am avut si eu o patanie cu un pusti pe stadion cand jucam volley, Doar ca l-am pus in asa hal la punct de imi zicea sarut mana doamna apoi. Isprava a inceput cand nu avea loc sa isi joace miuta si si-a gasit tanam pe terenul unde jucam. I-am luat mingea la un moment dat nervoasa ca tot facea piruete pe langa mine cu ea si am zis fie o sparg fie o arunc dupa gardul inalt al stadionului. Zis si facut, m-am dus cu mingea pe sus, doar pustiulica era mic nu ajungea sus nici daca topaia, si am strans din dinti. I-am tinut o morala de s-a speriat si si-a inghitit toate vorbele. Ce stiu pustii cu un penis de un deget despre futut si pula stau si ma intreb? Cam vulgare cuvintele dar te minunezi cand ies de pe gura lor.

  3. Tiganusii se iau de tine si daca mergi pe strada… imi imaginez ce tentatie a avut ala cand v-a vazut ca faceti un lucru atat de neobisnuit pentru romani. Sincer, si eu as vrea sa fug, si am avut tentative la un moment dat… dar m-am lasat pentru ca sunt o lenesa si am o rezistenta prea mica. Numai ma enervam ca nu puteam sa fug cat vreau si se ducea toata placerea. 😦
    Dar tot o sa ma apuc la un moment dat. :))

    • @ Noi in aprilie, la patru ture eram in patru labe, ceream mila :)) Deci stiu cum e sa te dea gata urgent, da-i vorba de exercitiu. Si nu trebuie sa incepi cu 20, merg si cinci, sapte pentru inceput. Iti recomand cu caldura, pentru ca e mana cereasca pentru minte. Ti se oxigeneaza creierul, ti se lucreaza muschii si iti faci si rezistenta…ca sa poti fugi mai repede decat tiganusii:)). Nu, am oameni care au o problema cu mine, ma vad tanc. Aia era problema lu asta. N-aveam ce sa-i fac.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s