Trenule, maşină mică…

Dacă e să ştii un lucru despre mine, dragă cititorule, este faptul că îmi place să călătoresc. Şi asta şi dacă facem turul României şi dacă mă duci aproape, gen din Alba la Sibiu să ne plimbăm o zi întreagă, cu o seară înainte o să fiu aşa încântată  că o să am probleme cu adormitul.  Şi o să-mi verific geanta de cel putin 10 ori înainte să adorm, şi de vreo trei ori dimineaţa când vii să mă iei.

Ca mijloc de transport, cel mai mult am călătorit cu maşina pe distanţe mari şi am preferat maşina pentru că, la nivelul unei familii, trenul te uscă şi nici nu este prea flexibil cu nevoile tale, gen nu te poţi da jos când vrei, nici nu ai atâta libertate de mişcare,  să poţi mânca undeva într-un colţ umbros şi frumos ,unde-i iarba verde şi-ţi cântă păsărelele şi nici nu poţi să te duci, dacă ţie-ţi vine să vezi un loc, până la uşa acelui loc. Cu ai mei am mers în cam 65% din România, exceptând zona Teleorman,Giurgiu, porţiunea aia foarte de sud, Craiova, urcând spre Reşita şi luând tot vestul până în Maramureş inclusiv. Nici la Zalău n-am fost până acum . Unora nu le place să meargă nicăieri, eu dacă îmi dai o destinaţie, am bani şi am încredere în tine (că nu te transformi într-un violator periculos sau în serial killer după ce mă scoţi din casă) şi în modul în care conduci (ţi-ai luat carnetul din prima şi nu mergi ca nebunul ca să te dai mare şi să rişti să-i omori pe toţi cei din maşină alături de tine), m-aş băga în mici călătorii.Poate şi la mari călătorii, dacă nu-mi distrugi vacanţa şi nu strâmbi din cinci în cinci minute din nas, că nimic nu-ţi convine.

Dar să nu credeţi că am călătorit doar cu maşina, pentru că vă înşelati. Singura diferenţă este că în mare majoritate calatoriile cu trenul sunt pe distanţă mică şi se desfăşoară doar când nu am autobuz spre casă şi trebuie să stau două ore după el. Urăsc să aştept şi să pierd timpul făcând nimic. Îmi amintesc că prima mea călătorie cu trenul s-a desfăşurat pe când aveam vreo cinci ani şi maşina noastră era la vopsit, iar eu şi părinţii mei aveam obiceiul să mergem la un local anume la oraş să mâncăm îngheţată  în fiecare duminică (vai, bună era îngheţata aia cu profiterol!!), dar n-aveam maşina. Aşa că şi-au luat bicicletele şi m-au dus pe jilţul pentru copii până la gară,care nu era foarte aproape. Şi nu o să uit cât trăiesc ce fascinată am fost de drumul în sine şi mai ales de tren.

Am dezvoltat o plăcere pentru lucrurile mici de când eram mică şi fiind singurul copil de pe stradă, aveam mult timp să mă joc singură prin grădină şi să observ, să mă bucur. Acum, când vine vorba de călătoritul cu trenul, merg pe distanţe lungi doar la mare şi Doamne, ce provocare poate fi aia.  Totuşi într-un mod sau altul, îmi place să călătoresc 12 ore cu trenul. La început îmi plac hurducăielile trenului, apoi îmi plac unele gări. Mă sperie trenurile care trec zvvrrr pe lângă noi când nu mă aştept . Este un loc, nu ştiu exact unde, prin care şina de cale ferată desparte două bălţi şi pe înserat întinderile de apă par nişte oglinzi mari de argint, mărginite de trestie. Apoi îmi place Braşovul noaptea, cum se văd pădurile, misterioase şi întunecate. O dată am văzut şi o furtună pe unul din masivele pe lângă care am trecut. Iarăşi, îmi place că pe la şase aşa…întotdeauna trenul trece printr-o zonă foarte foarte verde, gen întinderi mari de verdeaţă care arată foarte proaspăt dimineaţa.  Câmpia Bărăganului parcă-i  o savană infinită din care mai lipsesc doar girafele, leii şi leoparzii. Îmi place podul Feteşti – Cernavodă. Gara din Medgidia. Canalul Dunăre Marea Neagră. Prima imagine a mării. Şi bineînţeles momentul în care tălpile mele ating halta gării. Momentul ăla e nepreţuit.

Îmi place deci să calatoresc cu orice, dar cu trenul e un pic diferit…trenul mă inspiră să scriu. Pe maşină nu pot nici citi. Nici nu-i de mirare că J.K. Rowling a avut ideea lui Harry Potter într-un tren, trenurile au ceva inspiring ataşat de ele.

În concluzie cam asta este experienţa mea feroviară. Nu sunt nici într-un caz super bună la asta; până nu demult îmi era frică să trec liniile de cale ferată dacă implică să mă urc pe vagoane să pot trece de frică să nu plece vagoanele de pe loc sau să mă calce trenul pe şine. Dar asta s-a vindecat între timp. Încă sunt confuză cu privire la linii. Nu am călătorit niciodată ilegal cu trenul pentru că nu-mi plac amenzile şi întotdeauna pe distanţa mică pe care mergeam (10-15 minute cu trenul) controlorul era nelipsit.  O să devin probabil fidelă rutei de Cluj, din moment ce nu mă inscriu în categoria adolescentelor care au cerut maşină la parinti şi nici nu au de gând să facă asta, chiar dacă ai mei prin absurd şi-ar permite. Cu ocazie următoarei experienţe feroviare, o să am ocazia să învăţ mai multe despre acest sistem.

Asta trebuia să fie o leapsa, dar am zis că ar fi drăguţ să o fac un articol. Probabil c-am acoperit toate întrebările lui Radu, căci el mi-a dat-o. Sper că v-a plăcut şi simţiţi-vă liberi să vă spuneţi părerile despre acest mijloc de transport.

sursă imagine: weheartit. 

Anunțuri

4 gânduri despre “Trenule, maşină mică…

  1. Chiar acum o saptamana am calatorit cu trenul, pentru 15 ore, din Cluj pana in Linz Austria. Am fost doar eu si cu un var de-al meu, care a dormit aproape tot drumul. Ce’i drept, e ca m-am plictisit la un moment dat, dar mi-am gasit repede ocupatie. Am citit, am ascultat muzica, dar mai ales am admirat peisajele din Ungaria si Austria. Si la noi au fost peisaje frumoase, mai ales cand am intrat in munti si ma tot uitam dupa pesteri. Haha.

    Sincer, mi-e tare ciuda pe tine ca ai reusit sa vezi aproape toata Romania, pentru ca eu am vazut mult mai putin din ea. Dar chiar vreau sa imi strang bani si sa iau pe cineva cu mine, sa vad intr-o vara tot ce se poate vedea. Pentru ca e chiar pacat sa nu iti vezi tara in care ai trait atata timp. 😀

  2. Si eu prefer trenul 🙂 Pot sa consum alcool, sa cant la chitara (da, pana aici suna a boschetar de Vama, dar nu sunt) si pot sa fac conversatii cu necunoscuti. Am un prieten foarte foarte bun pe care l-am cunoscut in tren acum 10 ani 🙂

  3. Foarte faină preluarea asta a lepșei, adică faptul că ai transformat-o în articol. Da, și eu te invidiez pentru că ai călătorit așa mult. Eu nu am avut mașină și deci nu am călătorit de mic decât cu trenul. Abia când am crescut am început să văd cum e cu mașina, cum e să ai mașina ta (chiar dacă nu era a mea ci doar împrumutată), cât e de fain să ai libertatea asta de a pleca oricând, oriunde (doar bani de combustibil să ai), să te poți opri în mijlocul drumului doar fiindcă veri să fotografiezi împrejurimile (fapt care e imposibil cu mijloace de transport în comun) sau vrei să faci o pauză la umbra unui copac.

    Dar cel mai mult îmi place la o mașină că ești liber, așa cum am mai spus, să pleci ORICÂND să stai cât vrei, să te întorci acasă la orice oră fiindcă știi sigur că ai cu ce, nu depinzi de programe și de mersul trenului.

    Dar da, are și trenul farmecul său. Nici eu nu pot citi în mașină. Mi se face rău imediat ce trec de câteva rânduri. Nici să scriu nu pot, nici să stau pe net nu pot.. nici priză de laptop nu ai.. deci pentru drumuri lungi e mai comod cu trenul decât cu microbuzul (nu zic de mașini personale, că acolo fiind la volan nu se pune problema de citit/scris/tastat)

    Mulțumesc pentru că ai preluat leapșa, așa original cum ai făcut-o!

  4. @dianacudublun : Ce mistoo…Eu in strainatate n-am fost inca, dar vreau sa ma duc ,normal. Nu stiu daca cu trenul. Eu cand plec cu trenul imi iau carti, integrame, mp3-ul incarcat maxim, ceva notepad daca am chef sa scriu . Nu ma las sa ma plictisesc. Te cred, sunt convinsa de fapt ca Alpii sunt splendizi. La mine parintii erau responsabili si altfel erau banii. Ai mei or vrut sa vad cat mai multe chestii, sa nu fiu salbatica, sa-mi placa sa calatoresc. Si am microbul in sange, ca o consecinta. Ai vreme….
    @Tudor: ia te uita cine s-a intors! 😀 Total de acord cu ce-ai zis tu acolo, mai putin chitara. Nu stiu eu de-alea. In tren am senzatia ca toti sunt prieteni cu toata lumea, pe cand in masina e mai restransa treaba. E ca si cum ai compara hotelul cu gazda. Si eu am cunoscut pe cineva anul asta si a fost misto sa ai pe cineva cu care sa imparti momente in acelasi loc.
    @ Radu: ma bucur ca am facut o treaba buna. Am zis c-am facut una cu intrebari, de ce sa o fac si pe asta?! Of of, niciodata nu e prea tarziu sa calatoresti, tot ce trebuie sa faci e sa-ti faci un program si sa ai niste bani. La noi erau spontane chestiile gen Eh, Vidraru e la 10 km distanta, avem benzina? hai sa mergem. Da, stiu. Uite, de exemplu din multe puncte de vedere prefer trenul la mare, vezi oameni noi, comportamente, ca altfel e decat cu masina. Desi si drumurile de mare cu masina au farmecul lor, mai ales alea cu ai mei, ca altfel n-am experimentat ca n-am incredere in oricine sa duca masina 600 de kilometri. Abia astept sa-mi iau si eu laptop sa incerc senzatia. Momentan umblu, cum ziceam, cu carti, integrame dupa mine sa-mi omor timpul 12 ore.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s