Schimbări

https://i0.wp.com/25.media.tumblr.com/a97acd2b7e3f1450062f13a9d9edafd1/tumblr_mgocdwuR5w1qiis88o1_1280.jpg

După ce am scris postul în engleză, mi-am dat seama că am ajuns într-un soi de dead-end. Nu știu dacă am spus-o vreodată, dar întotdeauna, dintr-o obișnuință ce s-a clădit de câțiva ani încoace, verific blogul în fiecare zi. Chiar dacă nu scriu, chiar dacă am scris, e ca și cum ai vizita un prieten vechi, genul de prieten care a fost alături de tine prin multe, nu doar stări, ci și schimbări. Am crescut cu blogul ăsta și într-un fel sper să cresc în continuare cu el, pentru că după atâta timp, nu mai e vorba doar de un simplu url, ci devine o parte din tine. Nu știu câți se pot lăuda cu asta.

Dar nu scriu postul ăsta ca să mă bat cu piatra-n piept că sunt mare și vitează și omg, veterană. E drept, sa fii veteran has its perks. Nu e vorba de nici un social media si adevertising sau self-branding kind of crap.  Nu, chestiile astea distrug tot. E vorba despre acel savoir-faire pe care il dobandesti cu timpul. Și m-am săturat să aud în stânga și-n dreapta să faci aia și aialaltă că știe un nobody care-i cheia ca tu să ai nu știu câte vizualizări și de atâta superficialitate. Chiar au ajuns oamenii atât de putori încât să nu mai citească și să comenteze niște amărâte de rânduri? Chiar ne-am obișnuit atât de mult cu pisicile de pe facebook?

Știu că este greu sa procesezi un text, că na, îți trebuie atenție și trebuie să înțelegi dedesupturi și chestii din astea. Înțeleg că atunci când îți începi un blog nou, cauți nișa ta acolo, în mulțimea de alte bloguri, dar serios…pe lumea asta blogosferică trebuie să existe mai mult decât posturi cu imagine fără nici o substanță. Într-un fel e aiurea că se inversează blogurile cu facebook-ul și ajung cârnați kilometrici cu poză și ortografie execrabilă pe facebook și kilometri de poze pe bloguri, poze cu țoale. A devenit universul ăsta așa de trist și depresiv când e scris și atât de superficial când e vizual? Sau…sigur s-au ascuns blogurile alea cu scris talentat, s-au ascuns bine. Haideți la mine, promit să nu mușc.

Mă uitam perplexă zilele trecute la bloguri care au peste 20000 de followeri si nici o substanță. La care să ai sub 64 de commenturi bate tare tare la ochi. Iarăși am observat că dacă ești așa, în jurul vârstei de 20 de ani, opinia ta nu are nici un fel de valoare în ochii celor de 35, să zic. Gen, ești imatur și de aceea oamenii merg la blogurile alea, pentru că vor să pară și ei maturi și grown-ups.

Blogul ăsta este un pachet frumos de mine organizat pe date. E ca și cum pui mai multe cutii într-un depozit și le tăguiești pe fiecare în parte. Acuma e fericită, acuma nu mai e. Acuma parcă ar vrea să facă ceva, acum nu mai știe ce să facă. Acum jubilează, în secunda următoare, taie și spânzură. Sunt multe, multe chestii aici care și mie acum mi se par puerile, dar chestii care și acum mai au sens și valabilitate. Cum spuneam, am crescut cu blogul ăsta. Și de-aia nu îmi place să îl las în urmă, dar de fiecare dată când m-aș apuca să scriu, îmi dau seama că nu are rost. Ce rost are, să-ți pui propriile idei într-un loc public și să nu obții nici un fel de feedback. Fix niciunul. Ce rost are să ai 38 de followeri care nu spun nimic? Fix niciunul. E ca și cum ai vorbi singur, așa te simți când intri pe blog și e nimeni, fix nimeni acolo.

Dar ceea ce mă enervează pe mine, nu e asta. Poate și eu am devenit un pic comodă și de aceea nu mai comentez, dar, pe bune…nu mai am CE comenta. Nu mai am. Nu că lumea scrie atât de exemplar încât rămân cu gura căscată, ci din contră, acum din ce în ce mai puține posturi take my breath away. My breath has been taken away this month, just so you know. Cam așa funcționează. Și mă enervează superficialitatea generală a oamenilor și să văd niște idei de care sunt mândră, cum sunt trecute cu vederea. Deja se vede.

Nu mai scriu pe blog pentru că nu mai vreau să mă întristez. Nu voiam ca blogul să devină un mijloc de întristare când a fost unul dintre cele mai mari mijloace de entertainment pe care le-am avut. Degeaba citiți un om în tăcere și vă temeți că poate dacă scrieți în engleză greșit, o să vă tai și-o să vă spânzur să zic așa. Hai, hop hop, toată lumea, la blogurile alea roz and puffy de fashion, care expun produse pe care nu vi le-ați permite decât dacă ați rămâne datori vânduți în bancă. Acolo, unde se promovează un stil de viață care sunteți prea leneși să vi-l faceți pentru voi. The glitz and glamour. Acolo, acolo, la un click distanță.

Eu am decis să îmi caut inspirația pe altă pagină și în altă limbă, în speranța că o să dau de standarde un pic mai ridicate. Sunt deznădăjduită de altceva și nu mai am chef…nu mai am chef pur și simplu. Nu acum. Acum mă gândesc să mă reculeg aici. Dacă vă interesează. Dacă nu, o să rămân blogul ăla mort pe care îl citeați când porția voastră de fashion sau de sobby fiction nu scria nimic.

Anunțuri

2 gânduri despre “Schimbări

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s