„Hey, te-am sunat că n-ai mai dat nici un semn de viață”

EVERYTHING LOVE

Se spune că atunci când intri într-o noua relație, demersul o să te coste doi prieteni.

Eu cred că afirmația asta este complete bullshit!!

Nu îți pierzi prietenii pentru că intri într-o relație, îți pierzi prietenii pentru că oamenii aceia nu-și mai dau interesul să stea în viața ta. Pentru că se petrec situații aiurea și de multe ori niciuna dintre părți nu vrea să bea paharul amar până la capăt și să treacă peste. Dacă o prietenie nu mai merge, întotdeauna există de ambele părți niște toxine, ca niște saci cu balast pe care una sau ambele părți îi țin legați de sine, acolo, momente în care te-ai simțit rău și nu ai spus-o, gesturile aiurea pe care nu le-ai scos la lumină față de cealaltă persoană pentru că ți se păreau prostești sau un semn prea mare de slăbiciune. În zilele noastre nu ne mai place să arătăm lumii că suntem slabi și chiar și să plângi în baie de draci a devenit ceva ce alțIi ar privi drept patetic. Ne prefacem că momentele alea în care avem nevoie de un hug și de o vorbă bună fără prea multe explicații poate fi înnecat cu niște muzică tristă și veche și ne încăpățânăm să nu sunăm și să nu vorbim pentru că …pentru că nu știu de ce, na!

Cred că am devenit idioți.

Eu am considerat că m-am schimbat foarte mult de când am ajuns să trăiesc pe cont propriu într-un oraș în procent de 98% străin, dar se pare că, vorba americanului, old habits DO die hard. Sau poate nici nu încerc să le ucid. Degeaba spun că data viitoare o să acționez diferit când prietenul A sau prietenul B se poartă cu picioarele cu mine, dar întotdeauna prefer să închid un ochi și să trec peste. Apoi văd că altora faza cu hug with no words merge splendid. Oh my God, persoana aia e your soulmate! Serios? Pot primi o maslină cu ce-ai acolo în pahar?! Și suspin în sinea mea. Se pare că nu sunt genul ăla care să get hugs with no words de la prietene, ever. Eu trebuie doar kick ass for me și pentru restul oamenilor pe care-i cunosc și ar trebui să fie toată lumea fericită.

Dar oricât aș pretinde că nu am nevoie de asta, uneori o prietenă este bună, să o ai acolo pentru zile negre. Oricât de bună ar fi relația cu mama mea, știu că ea devine din ce în ce mai bătrână și subiectele despre care pot vorbi cu ea din ce în ce mai restrânse. Mama mea a fost stâlpul meu de sprijin dintre prietenele care au venit si au plecat, dar oricât aș zice că o să-i spun toate, sunt multe momente în care nu se simte la fel. Oricât de mare aș ajunge, chicotelile si remarcile cu subînțeles schimbate cu o prietenă niciodată nu își pierd farmecul. Și cred că mi-e dor de asta. Cred că mi-e dor să discut despre noutățile din viața mea fără să mă simt rău că am făcut-o.

Până acum, oamenii din jurul meu au prieteni de o viață. Prieteni de-ăia care nu-ți reproșează că n-ai sunat, pentru că știu că nici ei n-au sunat cu altceva decât business, așa că ar fi awkward să scoată ochii. Eu am prietene de un an. Raaar când prind un an prospăturile.Dar pot și mai mult. Dar hei, nici chiar cea de opt n-a rezistat prea mult. Eu am prietene de o circumstanță, două și prietene care-și varsă lacrimile pe umărul meu. Am început totuși cu cineva să pot să vorbesc și invers. E ceva ambițios la care lucrez. Am și o prietenă cu care mă văd de vreo patru ori pe an în medie, cu care mă știu de la grădiniță, dar într-un fel…într-un fel ea nu e cine sunt eu acum. Nu în sensul arogant, ci în sensul propriu. Și mă uit în ochii ei mari așteptând să înțeleagă unele nuanțe, dar nu le înțelege pentru că contextul meu e diferit de al ei. Dar măcar folosim un limbaj comun. Și asta e o realizare de asemenea.

Mă amuz de sora mea care bate cu ciudă în fotoliu că prietena ei de la grădiniță nu e prietenă doar cu ea, ci și cu alții și mă gândesc dacă nu cumva chiar și eu, după aproape 20 de ani de trăit în lumea asta, vreau același lucru. Poate vreau eu, nu știu, să am o ființă pe lumea asta care să fie în aceeiași minte cu mine și să nu aibă nimic împotriva sufletului meu, așa cum e el. Everybody is each other’s friendship soulmate, but I’m nobody’s, apparently. Am defecte, dar nimeni nu ajunge să le cunoască, pentru că se pierd în pretexte, în motive să înceteze să mai sune, să înceteze să emită feelings that are warm and fuzzy, să înceteze să mai fie o parte din viața mea. Poate asta vreau eu…un suflet pentru sufletul meu, încă un suflet pereche, nu doar un suflet de închiriat. Nu vreau doar un suflet de scos afară o dată pe lună și atât. Aș putea să-mi iau un cățel, că și pe ăla as putea măcar să-l plimb zilnic.

În seara asta mi-e dor de prietene și de toate momentele sparkly, în care puteam vorbi despre orice și nu existau nici un fel de așteptări care să nu fie satisfăcute reciproc. De momentele în care nu ajunge timpul pentru câte povești sunt. De acel moment din trecut când tu și colega de bancă plănuiați să mergeți la Medicină împreună, doar pentru că nu voiați ca prietenia voastră să se sfârșească și să fiți prietene pentru totdeauna. Încă mai am jumătatea de inimioară. Mi-e dor de un „mi-e dor de tine sincer”, venit din suflet și urmat de un hug și mi-e dor de momentele în care prietenia nu era dominată de orgoliu și oamenii mai simțeau și sincer, nu doar cu interes. Și da, poate sunt un pic tristă, dar măcar viitorul…nu se știe niciodată ce îmi aduce viitorul.

Să sperăm că asta o să funcționeze!

Sursă imagine

Anunțuri

4 gânduri despre “„Hey, te-am sunat că n-ai mai dat nici un semn de viață”

  1. De acord cu tine, nu faptul că unul din prieteni intră într-o relație strică prietenia. Mai degrabă mizeriile aruncate la mijloc și interesele… ceea ce demonstrează că n-a fost prietenie încă de la început.

    • Relatia pentru multi cred ca-i un fel de escape route. Ok, ai intrat intr-o relatie, acum pot sa bag niste scuze penale, sa te fac sa te simti naspa si sa nu intelegi schimbarea brusca si sa evadez, sa nu-ti mai acord atentie, sa nu mai sun, sa nu mai fie ca inainte. Ceva de genul. Sau se simt amenintati, dar nu fac nimic sa evite asta. Clar nu e prietenie. Ca prieten, trebuie sa te bucuri pentru prietenul tau chiar daca tu poate nu esti tocmai roz. Oare mai stie cineva sa faca asta? 😀

  2. Eu am constatat în zilele astea care au fost libere că am vrut să ies pe afară și nu am găsit cu cine. Și asta când cunosc atâta lume. Mi s-a părut așa ciudat încât m-a pus serios pe gânduri. Persoanele pe care le cunosc de mult din păcate sunt plecate și nu au cum să fie alături dar printre ceilalți pe care îi știu nu s-a găsit nimeni să aibă timp. Uneori cunoaștem mulți și doar atât. Unii apar doar de conjunctură, alții pt o perioadă, iar unii din curiozitate, prea puțini rămân.

    • Si ce-i ironic e ca de-acum incolo, cei de dupa noi or sa aiba si mai putini prieteni. Noi suntem bine, cat de cat, comparativ cu ce vine dupa noi 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s