Spune-mi cu cine te însoțești…

 
The most desired gift of love is not diamonds or roses or chocolate. It is focused attention.

-Rick Warren

Am să scriu azi despre un băiat și o fată. Cei doi nu sunt împreună și cel mai probabil nu vor fi vreodată, dar amândoi au ceva ce m-a pus pe gânduri de vreo câteva ori, de când am avut ocazia să-i cunosc, să-i știu că există pe lumea asta. Paradoxal, însă, tipologia lor o știam, pentru că acum tipologia lor este cea mai răspândită, într-o lume în care cinismul și afișarea unei indiferențe aparente este la ordinea zilei pentru mulți.

Înainte să ii analizez separat, o să încep prin a spune ceea ce am observat eu că ar avea în comun. Că tot vorbeam de indiferență, de răceală, la ei e mai degrabă o singurătate aparte pe care o emană. Ea sigur, el…el doar dacă îi atingi anumite corzi, care declanșează drama pe care o trăiește în sufletul lui, ascunsă de ochii celorlalți, pentru că el este bărbat, lucrurile astea nu trebuie să se vadă.

De aceea, deși intenționam să încep cu ea, o să încep cu el.

El este un student oarecare, care vine dintr-o provincie oarecare din România, foarte pornit să facă ceva, să se specializeze pe ceva foarte precis. Aproape surprinzător de precis pentru cineva de 19 ani, vârstă la care un sfert din noi avem doar o traiectorie trasată vag în minte, cealaltă jumătate fiind ca niște barje care plutesc în derivă pe unde le-o duce cursul.  El nu, el in mai puțin de 3 luni s-a convins pe sine într-un asemenea hal că vrea să facă AIA, încât oricum l-ai lua, el o să te blocheze și o să te scoată afară din duelul verbal înfrânt. E carismatic, e cald, e glumeț, are potențial de clovn de grup, tipul ăla care dacă nu are o glumă a lui, sigur o scoate pe vreuna fumată, apoi râde la propria glumă cu atât suflet încât îi contagiază fără voia lor și pe cei din jur. E unul dintre oamenii ăia de mijloc, care nu sunt ciudați, dificili, neînțeleși, dar nici complet out there, transparent. El are scop și scopuri. Scop profesionar, scopuri pe două picioare. Ai zice că e fustangiu după cum l-am descris, dar într-o cameră plină de fete e surprinzător cât de repede toate simt că ,la fel cum spune  glumele menționate adineauri, cu aceleași fumée-uri și agață (și, implicit,  nu e de luat acasă).  Dar cum se crede sufletul petrecerii, la fel se crede și Făt Frumos din tei, feblețea fomeilor de pretutindeni. El e ca Steve (We all know THAT guy ).

E o reminescență a vremurilor când era pe val Hello, gagica, ce faaci? sau Ai rochie mișto, nu-mi dai numărul tău de telefon? , dar când nu umblă moț după tine, he is the good guy și ți-e milă uneori de el când auzi că nu-i ies combinațiile. Dacă și tu ești the good girl, desigur. Ideea că deși are un scop, nu le poate avea pe toate, îl omorară. Vrea o studenție cu de toate, cum avea tatăl său, care l-a pregătit pe Stevie înainte să plece departe, să știe băiatul tatii ce-l așteaptă, cum să facă și de ce să se ferească. Apoi s-a dus Stevie la facultate și a făcut cunoștință cu fetele generației ‘93, în secolul XXI, cu mentalitățile, defectele și prejudecățile cu care vin  fiecare la pachet și cu senzorul ăsta, de păzea, ăsta-i penal, poate prea bine ascuțit pentru binele vieții sentimentale a lui Steve. Iar Steve e trist și se refugiază în brațele cui îi oferă atenție. E ca un cățel, prea păcat că fetele peste care dă sunt cățele. După el, desigur. Dar el nu ia în calcul faptul că poate răul nu e la ele, poate e și la fel, că nu poate înțelege că socoteala de-acasă nu se potrivește cu socoteala din târgul sentimental, unde multe sunt omise, înflorite sau ascunse de ochiul critic al celuilalt, printr-o lipsă de comunicare și prea multe subînțelesuri. Poate îi place, cum la toți ne place uneori, să se mintă singur că ea e the one, deși departe de the one, care-și flutură șuvițele blonde două scaune mai încolo, are prieten și l-a băgat pe Steve la friendzone, că-i băiat de treabă. El nu știe încă secretul succesului, acela că trebuie să fii tu înainte să aștepți să fie celălalt el și să te separi de orice nu-i experiența ta, să nu te încrezi orbește într-un model, că ăla a mers acum 20 de ani. Și ia își găsește una, povestește cu ea o vreme, apoi după maxim două săptămâni e gata. Nenorocita naibii! Lasă că data viitoare o pica ea alta când i-oi spune că are ochi frumoși. Aia o să fie a mea, să am și eu relație în facultate, că așa trebuie. Uită-te în ochii lui. E singur, dar de oricâte ori i-ai spune ce greșește, mai mult sau mai puțin direct, pentru că e bună și inteligența la ceva, nu o să înțeleagă niciodată unde greșește, care-i cheia ieșirii din situația asta.

Ceea ce nu e foarte departe de situația ei.

Ea este o domnișoară din categoria celor care văd vag ce vor să facă în viață și știu că la un moment dat căruța o să-i aducă la destinație, fără să trebuiască să tragă ei  implicit frâiele. Are o poveste, un trecut care nu e foarte însorit sentimental. A fost rănită tare, o doare tare, e neînțeleasă printre mesajele ei criptice lăsate ca statusuri pe facebook. Ea vrea o relație, dar nu vrea cu oricine, nu lasă pe oricine să stea cu ea pe tron. Că ea are tron, clar? Are standarde. Și vine el , să-i spunem Bob, care-i trage clopotele, din spatele prietenului lor comun. Mai cu o vorbă serioasă, mai cu o glumă, la sfârșitul serii, Bob îi ia numărul de telefon și ea se umple de speranță. Cară telefonul după ea și-n budă, că dacă sună cumva, dacă  îi dă mesaj? Nu poate pierde asta. că ăsta, ăsta e bunoc, m-ai auzit? BUU-NOC! Ia o mai scoate la un suc, ia o mai și sună, conversația curge. Bob dezvăluie detalii compromițătoare, dar semnificative din trecutul său, iar ea simte că au o conexiune. E frumos, aproape că o să meargă. Aproape se întrevede o relație, dar să nu cumva să îi spună ceva prea apropiat de sufletul ei , cum ar fi ceea ce simte pentru el sau ceea ce-și dorește, pentru că nu e ok. E un joc, iar cine rămâne pe tablă e câștigător. Preferabil pentru ea să rămână amândoi. De aceea trece multe cu vederea, doar pentru momentele în care alții sunt prinși în cursuri plictisitoare, ea să fie prinsă cu ochii în whatsapp , chiar daca numai să verifice când a fost ultima oară Bob online și cât timp a trecut de atunci și de ce nu i-a dat mesaj. Că, vedeți voi, Bob este magnet de femei: sar fetele pe el cum sar gramezile din furcă când se așează pe căpița cu fân, dar pe ea o vrea, cu ea rezonează. Da, dar nici el nu vorbește, nu face nimic în afară de a spune setul ăsta de vorbe. Și cu cât ea devine mai disperată, cu atât conversațiile devin mai scurte și mai seci, iar momentele în care el doar intră pe net ziua, fără să-i lase mesaj, mai frecvente. Ei nu-i pasă, aparent. La final, se termină, după un lung preambul în care ea își dorise prea mult, fără să-i spună și lui, iar el nu știa ce vrea ea de fapt și dacă să lanseze ceva serios sau nu. Inimă frântă? Inima frântă o lăsăm pe mai târziu, acum ieșim la bere cu prietenii, unii dintre ei friendzoned, alții doar prieteni, poate or să dea ei mesaje după aceea, să aibă un motiv să stea cu nasul în telefon, doar de dragul amintirilor trecute când privirea ei din telefon și roșeața din obraji ascundeau un secret ușor de descrifrat de către cei din jur. Acolo, un alt Bob sau poate vreun Steve meșteșugit deghizat o să-i ia numărul de telefon și o să înceapă din nou aceeași poveste, cu același final.

Ce au în comun cei doi, încă odată? Nevoia de atenție, de dragoste. E normal. Au și nevoia de comunicare, dar comunicarea, comunicarea e altfel. Comunicarea înseamnă să pui o parte din tine acolo, că poate de data asta o să fie lozul câștigător. Iubirea nu e orgoliu, iubirea este egalitatea dintre două suflete care se contopesc în unul prin interese comune si alți factori care ies la iveală doar prin intermediu comunicării. Degeaba ești frumoasă și știi ce vrei, dacă în momentul în care îl ai în față, dai cu piciorul ca să nu te considere cineva inferioară lui. Eu cred că oamenii, în general, vor doar să te cunoască (mai întâi). Degeaba ești un băiat decent, dacă nu ai curajul să aștepți după cineva care-i al tău, fără să te arunci pe tot ceea ce-ți acordă atenție, de dragul să nu fii singur. Poate, în cazul amândurora, tocmai acoperămintele astea anti-singurătate, sunt cele care generează singurătatea și e trist, e trist să văd că sunt oameni care nu-și dau seama ce important e să îți exprimi clar mesajul în lumea înconjurătoare și să nu-ți pese că X sau Y are vreo problemă cu asta, ci să mergi mai departe, că la un moment dat va veni cineva și pentru tine și o să fie perfect.

Dacă are sens ce-am scris, nu știu, știu doar că trebuia spus, pentru toți Steve-ii și elele care acum suferă din cauză că au uitat să comunice cum trebuie, mințiți că așa-i bine. Numai de-ar știi mai bine după asta. Naiba știe.

Anunțuri

5 gânduri despre “Spune-mi cu cine te însoțești…

  1. Amandoi trebuie sa aiba curajul de a-si exprima clar sentimentele, iar aceasta este partea relativ usoara. Dupa aceea intervine elementul „dificil”, ce presupune ca cei doi sa-si dea silinta pentru a construi o relatie frumoasa bazata pe…wait for it……da, ai ghicit: comunicare 😀
    Dar, vezi tu…pentru majoritatea este greu sa se mai comporte ca niste fiinte umane in ziua de astazi. Comunicarea ramane doar un skill secundar. Hai sa fim „pe val”! Mai bine ne ascundem in spatele unui mesaj pe Whatsapp, si continuam cu „The game” 🙂

    • Cam da. Atata doar ca acum intr-un fel tot barbatul face primul pas in multe cazuri, fiind instigat de femeie in acest sens (adica barbatul vede ca merge din limbajul trupului ei, asa ca isi continua demersurile). Sunt insa si care merg direct la tinta (femei). Depinde de caracter…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s