Tu când ai iubit ultima dată?

Când ai 14 ani, îți dorești o relație pentru că o are toată lumea.

Pe la 16 ani, îți dorești relația perfectă, ca să te dai mare cu ea, de ochii lumii.

Pe la 18 ani, îți dai seama că ochii lumii nu au relevanța care crezi, pentru că degeaba te vede lumea, dacă tu nu ești fericită în relația în care ești, că tot goală te simți pe dinăuntru.

Și la 20 de ani, trebuie să te gândești că vine vremea să te măriți.

Stai…CE ? Da, sau cel puțin asta încep să cred eu că este de-o importanță crucială la vârsta asta. A, stai , nu cred eu asta. Șii…mă contrazic. Ei bine, să spunem că o parte din mine crede asta, pentru că partea aia este the over-achiever. Trebuie să bifez toate căsuțele de pe chart și să am și o steluță cu felicitări, altfel nu sunt eu sănătoasă. Plus că sunt fată și, clișeul fie spus, de când suntem de-o șchioapă, fanteziem la rochia aia lungă și la Prince Charming pe murgul său alb. Și totuși nu e asa simplu, alb și negru, bine delimitat.  E gri. Întotdeauna. Pentru că lăsând la o parte fanteziile copilăriei care s-au întâlnit cu perfecționismul incorporat și dezvoltat de-a lungul anilor, se mai întâmplă și viața. Adolescența nu a fost o perioadă ușoară, ci o perioadă în care număram zilele până urma să cresc, să-mi îmbrățișez binele, echilibrul, vârsta aia la care aveam să mă descurc foarte bine cu toate, vârsta aia care o vedeam pe alții și care pe alții arăta bine. Îmi doream să vină un moment în care să strălucesc , să am pe omul meu să se bucure cu mine când reușeam ceva sau să plângă cu mine când eșuam lamentabil și viața pe care mi-o doream și să fiu privită drept fata care are totul. Poate sună aiurea, având în vedere că ziceam că la 18 ani, nu-ți mai pasă de ochii lumii, dar nu aș fi făcut-o pentru ea, ci pentru mine, să fiu eu cea care se uită în oglindă și zice că are totul.

Și ce să văd acum la 20 de ani? Fata tatii, ce cauți tu cu ăla? Uită-te la el și uită-te la tine. Numai aia vrei tu de la viață?

Lumea a devenit mult mai twisted de când eram eu mică. Amețitor de repede s-a întâmplat întregul proces. Mai demult, doi oameni se iubeau, se luau și își făceau un rost în viață, dacă aveau norocul să trăiască într-o societate mai deschisă la minte. Dacă trăiai la țară, cum fac eu acum, aici era bătaie pe ăia cu multe anexe, mulți boi, mult cucuruz și multe ogoare cu căpițe cu fân. Ce contează că te lua numai dacă aveai și tu la rândul tău cele enumerate mai sus și îți mai rupea și dinții după căsătorie? Erai Coana Mărioara, măritată bine. Un fel de Ion readaptat : aceeiași poveste, câțiva zeci de ani mai târziu, nume schimbate. Varianta modernă a poveștii de la țară (că, vorba aceea, toți avem rădăcini de la țară, chiar dacă la unii nu ne place să recunoaștem și toate învățăturile astea profunde vin pe aceeiași filieră) e că fata frumoasă, deșteaptă și devreme acasă, trebuie să își găsească pe individul de familie bună, cât mai multe anexe, vite și căpițe de fân intelectuale, generatoare de job bine plătit, să se cupleze cu el și să se asigure că-l prinde bine în tectacule, otrăvindu-l până la căsătorie, pentru un trai plin de bani . Asta este fericirea, înțelegi, să ai coco, coco de injiner, coco de medic, coco de petrolist, ceva coco, că hainele de la mall nu ți le dă nimeni cadou și capra vecinului nu moare de ciudă dacă nu vede varza bombastică la tine-n ogradă.  Și pentru părinți ce contează? Ioote, tu vecină, Mărioara mea s-o măritat cu un inijer și acum stă la capitală pe bani mulți.  Și vecina spune: Bine o făcut, deșteaptă Mărioara ta, o avut minte fata, bravo.  Și ceva crește în inima mamei Mărioarei, mai ceva decât dacă Mărioara era fecior și studia să fie injiner, care-i a mai mare bucurie de pe lumea asta . Și ce contează ce-i la Mărioara în casă, că merge bărbatul ei mai mult pe la curve decât la ea în pat și dacă nu-l freacă una bine, îi mai și dă una peste nas? Ea a fost deșteaptă. A făcut totul după carte, toți cunoscuții o invidiază, dar numai ea știe ce îndură.

Și nu vreau să atac tagma părinților în general pentru că, prin excelență, părinții vor binele odraslelor lor și vor să-l obțină cu orice preț.  Nu aceasta este intenția mea. Ce vreau să accentuez în rândurile astea este dilema care se desfășoară în capul meu: E mai bine să ai bani și să fii nefericită lângă cineva care îți furnizează acei bani sau e mai bine să începi ceva cu o persoană de sex opus care-i egalul tău ca nivel, dar nu are coco, dar e dispus să-i facă împreună cu tine și să îți faci cu respectivul un rost, chiar dacă nu ai certitudinea unui happy ending? 

Mintea mea sănătoasă și neobsedată de bani alege cu dragă inimă a doua variantă. Da, sunt frumoasă, da, sunt deșteaptă, da, am două mâini și două picioare capabile de muncă și da, am voința necesară să fac ceea ce-mi doresc exact cum am făcut-o până acum, când nu venea ceafă lată să mă finanțeze. Viziunea mea despre lume este că poți reuși dacă știi ce vrei, dacă muncești pentru ceea ce vrei și speri că o să obții ceea ce vrei, luptând pentru ceea ce vrei. Lăsând la o parte societatea șpăgară din România și mentalitatea, că sunt sătulă de ea. M-am săturat să văd cum oamenii au ajuns atât de orbiți de bani încât nu mai văd în fața lor adevărul și care e opțiunea normală, rațională, de ieșire dintr-o dilemă, doar pentru că nu implică bani, șmecherie, control. Că despre asta este vorba, până la urmă, de CONTROL. Am ajuns mulți să avem impresia că dacă avem bani, nu o să ne mai lovească bolile, n-o să mai fie nefericită familia noastră, că mașina o să țină locul prieteniei și dacă ai bani, doar dacă ai bani poți să te ridici deasupra egalilor tăi și ești important așa. Toți căutăm o modalitate să ne batem cu cărămida-n piept că noi suntem mai cu stea în frunte decât vecinul, dar suntem? Suntem pe naiba! Uitați-vă și voi în jur: nu mai vezi un om cu figura senină pe stradă (exceptându-l pe bețivul satului venind de la cârciumă, din motive evidente), sunt case întregi, au bani, mașini, averi, dar părinții nu pot comunica cu copii, băieții-s drogați, fetele lor sunt curve…. Asta pe lângă violența domestică pe care am descris-o deja suficient de succint. Ai bani grămadă, ești jmecher, lumea se ploconește în jurul tău până când…bang! cade o țiglă de pe casă și te ia fix în cap și ești mort! Și puteai evita asta cu banii tăi? Mda. Du-te, fată ia-ți inginerul, că te duce la mall și-ți îndeplinește toate fanteziile…Ce contează că nu ai ce vorbi cu el la masă și butonați la telefoane, până se răcește cafeaua în ceașcă, de zbârnăie WI-FI-ul. Tu te plimbi cu BMW-ul și altfel îți dai tag pe facebook când e nume de băiat cu bani acolo! Și lumea vede și se minunează și pentru câteva minute parcă nu mai ești un păduche, un purice. Oo, dar ești, și tu și prietenul tău șmecher, și prietena ta pițipoancă. Asta e, soarta-i cruda.

Și e imprezivibilă. Oricât vă mint toate că se pot prezice. Nu știi ce se întâmplă mâine, nu știi cum o să dormi noaptea și în ce e posibil să dai cu capul când te trezești. Nu știi, cu toți banii de-acum, că într-un an nu o să-ți ardă tot, că or să cadă iarăși bursele și o să-ți falimenteze banca, unde-și ții tu tot coco, departe de ochii lumii. Nu știi, mâine poate o să te plimbi pe stradă și dintr-o dată o să cazi jos și doctorii le vor spune părinților tăi că ai avut atac cerebral și nu au mai putut face nimic să scapi. Ce contează că la 10 metri stătea parcat BMW-ul? Și tu, fată, tu o să fii iubita lui și cu ce ai mai rămas? Coco s-a dus, fitza s-a dus, BMW-ul s-a dus, ești o stafidă uscată care n-a știut ce să facă cu viața ei când a trebuit.  Și nu ai nici o garanție , nici dacă te măriți cu unul cu bani că zece ani de-acum încolo o să mai ai bani sau chiar o să mai fii cu el? Sunt cupluri care își programează cununia civilă/religioasă cu trei ani înainte de data prezentă și înainte cu o săptămână de termen, se despart că nu se înțeleg. Poți să știi ceva, sigur? Nu. Pentru că într-o fracțiune de secundă, totul se poate nărui în moduri pe care nici nu le poți concepe încă.

Și mai sunt cupluri care știu, din primul moment în care se văd, că sunt făcuți unul pentru altul. 40 de ani de-acum încolo, ei vor fi cuplul de bătrânei pe care o să-i vezi în parc ținându-se de mână, iubindu-se ca-n prima zi, care nu au nici un secret al reușitei relației lor. Nici Vuitton sau BMW. Poate o să vezi fata aia frumoasă și o să-ți dai seama că există ceva în aer, covârșitor, greu de ignorat, care te apropie de persoana respectivă. Pentru tine, fată, o să fie un băiat. Și discuția o să curgă și golurile se vor umple și totul o să fie exact cum ți-ai dorit, de fiecare dată când băgai lacrimi în pernă cu amar și jurai că n-o să-ți mai dai inima nimănui și de data aceea chiar o să te ții de cuvânt. O să cunoști omul acela care o să fie lângă tine și când o fi bine, și când o fi rău. Și când o fi fierbinte, și când o fi nevoie doar de câteva picături de căldură sufletească. Omul ăla care o să știe cum să te facă să râzi când îți vine să plângi în mai puțin de zece secunde. Omul ăla care, când își împletește degetele cu ale tale, știi că își împletește și inima. Ce contează că nu e inginer, doctorand, nu le are cu fizica macro-cuantică și matematicile complexe, când tu te simți înfricoșător de întreagă lângă el. Îți poate cineva cumpăra cu bani scânteia primei întâlniri, click-ul, spontaneitatea? Cu câți bani? Spuneți-mi, să o sun pe o prietenă care s-o săturat de șmecheri și să-i spun cât e cheia.

Degeaba  îmi spun acuma să-mi iau injiner de la instalații că vin vremuri căcăcioase cei care pe vremea lor erau în stare să fugă în lume împreună doar pentru că știau și sunt acum de 28 de ani împreună, tocmai pentru că știau, nu că au diplome compatibile, ci că sunt compatibili ei, ca indivizi. Nu știu ce-mi aduce ziua de mâine, poate nu e perfect, dar acum suntem perfecți unul pentru altul și restul, practicul se rezolvă pe parcurs. Nu vreau să cred altceva, nu vreau să ni se ia asta nouă, doar pentru că trăim într-o economie proastă. Nu vreau să trăiesc privată de dragoste doar pentru că ei au fost privați de unele bunuri materiale.

Cât despre facultate…Facultatea se începe, se continuă și se termină, joburile vin și pleacă, aduc bani care te întrețin, îți faci un rost, dar dacă nu îți dai ție și hrană pentru suflet, oare are același farmec să întorci banii cu furca de unul singur?

Anunțuri

15 gânduri despre “Tu când ai iubit ultima dată?

  1. Oamenii vor siguranta, nu neaparat bani sa-i intoarca cu caruta. Unii se pierd intr-adevar in goana asta dupa bani dar tot in ideea ca daca au mai multi viitorul o sa fie mai sigur. Omul incepe sa functioneze corespunzator in momentul in care are siguranta ca se poate descurca ok in mediul in care se misca. Intr-o societate in care fara bani nu prea poti sa supravietuiesti trebuie sa te angajaezi si tu procesul de a face bani. Si asta aduce intr-adevar o pervertire a naturii umane, prin interpunerea unui nou strat, dar care aduce pe langa neplaceri si civilizatie si confort. Echilibrul e greu de atins si unii se pierd in proces, e drept, in aceasta goana dupa bani, dar nu pentru ca ar vrea ei neaparat ci de cele mai multe ori pentru ca toti fac acelasi lucru si pentru ca stagnarea inseamna pana la urma sa fii scos din aceasta ecuatie. Cu alte cuvinte nu prea sunt alte solutii pentru marea majoritate a persoanelor care nu au o vocatie pe care sa o monetizeze.

    • Dar cat sa si dai din tine pentru ca sa ai siguranta aia? Sa dai totul, pana ajungi sa te dezumanizezi, sa renunti de buna voie la niste atribute normale? (dragoste, intelegere, la existenta unei persoane cu care sa poti face totul, nu care sa-ti ofere totul de-a gata, doar pentru ca e mai sigur). Si da, din pacate toata lumea face chestia asta. Asta am incercat sa strecor si eu in randurile mele. Da, dar daca o face toata lumea nu e mai putin absurd. E absurd si multe valori s-au inversat. Numai de-ar mai fi oameni buni…

      • Omul este o fiinta complexa. El este putin mai mult decat un animal dar asta este alegerea lui. Fara educatia corespunzatoare, care lipseste de cele mai multe ori, valorile de care vorbesti nu sunt instilate la momentul potriviti in copil si in consecinta totul decurge pe mod automat si nu aduce decat in foarte rare cazuri o cizilerare a omului ci aduce in timp, de cele mai multe ori, o abrutizare. Nici pana acum nu prea au fost si de acum inainte se pare ca e din ce in ce mai putin probabil. Familia era celula de baza in care educatia avea loc dar acest cadru dispare treptat din societatea noastra.

        Valorile se manifesta atunci cand omul are siguranta. Este foarte greu sa manifesti orice fel de valoare fara a avea o siguranta. Cei mai multi se lupta pentru aceasta siguranta si nu e vorba neaparat de bani. E o lupta continua intre alienarea pe care o resimt multi la job generata de task-uri repetitive, munca imbecilizanta, volum mare de lucru de relatiile dintre sefi si subalterni care de cele mai multe ori sunt subordonate productiei, profitului, competitiei si lipsa de optiuni. Si aceasta lupta, acest conflict permanent din om nu il lasa sa se manifeste plenar.

        Oamenii sunt relativ buni pana la proba contrarie, cand devin rai 🙂

  2. Intr-adevar, Vlad. Sunt de acord cu ce-ai scris pe acolo. Ce e ciudat e cum se formeaza valorile fix cand nu suntem tocmai siguri pe noi si nu avem nici o certitudine ca deciziile pe care le luam sunt cele corecte. Fiecare om este unic si se formeaza in mod unic. Si poate sunt egolista, dar poate nu toata lumea trebuie sa se manifeste plenar, pentru ca asta ar fi samanta haosului si poate nu toata lumea are acel ceva in ei. Unora nu le trebuie sa faca lucruri mari, vor doar sa-si duca viata in tihna. Si joburile sunt plictisitoare, dar poate greseala e si ca oameni care n-au ce cauta in domeniul in care activeaza, sunt impinsi in domeniile acelea, pentru ca alea se cauta, alea fac coco. Poate de-aia sunt asa frustrati, altfel ar gasi ceva, oricat de mic, care sa le placa la jobul lor si s-ar prinde de el sa nu ajunga niste roboti fara suflet. Si da, suntem niste fiinte ale contrariilor. Hurray petru ultima fraza! 😀

    • Myriam ma bucur ca ai ridicat la fileu problema cu economia de piata. E o problema actuala pe care ai atins-o si tu in articol chiar daca nu asta era ideea pe care vroiai sa o subliniezi dar de care se leaga si aspectul economic. Problema economica este o parte indisolubila a vietii omului modern. In varianta pe care o cunoastem toti omul, mai ales cel din zonele urbane, fabrica lucruri si servicii. Cel din zonele rurale cucuruz. Daca cele ale gurii sunt absolut indispensabile, lucrurile, unele din ele nu sunt absolut necesare, in sensul ca se poate trai si fara. Si cum e criza omul tinde spre minimul necesar. De aia esti sfatuita sa-ti iei un inginer instalator ca fara apa curenta omul nu poate trai civilizat. Acum vezi tu populatia urbana din Romania nu e tocmai mica pentru ca fiind o tara cu un trecut comunist a fost un plan de urbanizare. Plan care avea sens in comunism dar care nu se justifica neaparat in economia libera de piata. Acum ce te faci cu oamenii din urban care nu au proprietati la tara si nu numai ca nu au dar nici nu au cules in viata lor cucuruz. Ce ii pui sa faca daca nu mai e nevoie de lucruri si servicii … ?

      • Ca si poti sa-i pui sa faca altceva! Cred ca tocmai asta-i ideea cu „ia-ti un inginer”, sa nu mai ajungi la sapa ever again. Da, dar lumea se schimba si nici noi nu stim in ce moduri o sa se transforme. Si eu uneori ma gandesc ca o sa ne intoarcem la valorile primordiale, de la atata nevoie de modernizare, de expansiune.

  3. Citatul de mai jos e din Eclesiastul dar sumarizeaza asa bine viata. E scris de Solomon spre sfarsitul vietii.

    Pentru toate există o vreme, şi orice lucru de sub ceruri îşi are timpul său:
    un timp pentru a te naşte şi un timp pentru a muri;
    un timp pentru a sădi şi un timp pentru a smulge;
    un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca;
    un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a zidi;
    un timp pentru a jeli şi un timp pentru a râde;
    un timp pentru a boci şi un timp pentru a dansa;
    un timp pentru a arunca cu pietre şi un timp pentru a strânge pietre;
    un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a fi departe de îmbrăţişări;
    un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde;
    un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
    un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase;
    un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
    un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî;
    un timp pentru război şi un timp pentru pace.

  4. Si tot de acolo mai jos … Sa stii ca nu am venit sa te evanghelizez 🙂 dar le-am gasit si eu acum intamplator si tare bine le spune.

    În ceea ce-i priveşte pe oameni, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele. Căci soarta omului şi soarta animalului sunt una şi aceeaşi: cum moare unul, moare şi celălalt. Amândoi au aceeaşi suflare, iar omul nu are parte de nimic în plus faţă de animal. Totul este deşertăciune! Totul merge în acelaşi loc, totul a fost făcut din ţărână şi totul se întoarce în ţărână. Cine poate şti dacă sufletul omului merge sus, iar sufletul animalelor se coboară sub pământ?

    Am înţeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, şi cine îi poate spune omului ce va fi după el?

    • Nu, nu, nu, citatul e foarte frumos, ai dreptate! Acuma nu stiu, intr-un fel sau altul unii suntem constienti de asta. Proful meu de engleza veche ne zicea ca problema cu noi este ca nu mai suntem asa ancorati in ideea de moarte, nu o asteptam, nu ne temem de ea, credem ca o sa vina candva in viitor, pe cand mai demult, putea sa se intample oricand si de-aia oamenii apreciau fiecare zi si isi traiau viata cu mai putine, dar mai bine decat acum. Asta e o chestiune de cand pamantul, cu ce ramane dupa tine. Eu ma refeream mai mult la ce e mai important, dragostea celor apropiati, sau sa duci o viata indestulata fara dragoste.

      • Nu sunt mutual exclusive. Eu cred ca cel mai bine este sa duci o viata indestulata si sa iubesti si sa fii iubit. Asa e cel mai bine. Ideea este ca asa cum spuneai si in alt articol lumea nu prea mai stie ce e aia romantism. Iubirea e de pe o zi pe alta si se reduce de fapt la sex si atat. Si omul cauta, cauta. Cauta de fapt mai mult siguranta cred eu.

  5. […] că sunt îndrăgostită, de-aia și asta o să îmi aducă sfârșitul academic. Pentru că, la 20 de ani fetele trebuie să se gândească la măritiș cu cineva care le pune totul pe tavă. Cum, eu vreau să-mi fac tava cu cineva? Oh, draga mea, ești atât de […]

  6. Românii încă sunt marcați de comunism și trebuie să mai treacă mult timp până să se schimbe mentalități pe aici. Mai ales că tinerii de acum sunt îndoctrinați de părinți care au prins perioade grele pe vremea răposatului. Să sperăm că lucrurile se vr schimba mai repede decât ne așteptăm. E mult mai important să alegi din suflet acea persoană decât să alegi pentru alte motive care oricum sunt trecătoare. Nici frumusețea nu este un criteriu, nu doar partea financiară.

    • Evident. Dar dupa atatia ani, li s-a interzis tinerilor sa mai viseze? Pana la urma generatia mea (’93) nici nu s-a nascut in comunism. E asa de dificil, se pare, ca un om sa-si faca viata exact cum vrea el, tocmai pentru ca exact cum vrea el l-ar putea scoate din cacatul din care sunt toti bagati. Cam asta-i problema. Dragoste, nedragoste, conteaza ca vecinul sa nu-ti rada-n nas, ci sa-i dai tu lui peste nas. E bolnav, dar..hei, cu o floare nu se face primavara. Naiba stie daca o sa se mai schimbe ceva….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s