Părinți, gânduri, 20

La 20 de ani, I reconsider everything. Mă gândesc la relația cu ai mei, mă gândesc la relația mea, mă gândesc la ceea ce-mi doresc să fac în viață, which is big. Sunt confuză și toată lumea mă trage în toate părțile, ca și cum aș fi o bucată de prelată de care trage minim trei perechi de mâini, inclusiv cele ale conștiinței mele.

La 20 de ani, părinții înnebunesc. Poți fi cel mai cuminte copil, să nu fi făcut niciodată nimic să îți bage de vină sau să te scoată de la poliție, să înveți foarte bine, pentru că la 20 de ani, părinții tăi tot vor înnebuni. Sau poate e doar cazul alor mei, ceea ce mă pune pe gânduri, pentru că aveam cei mai tari părinți din lume. Tot ce a trebuit să fac a fost să intru într-o relație cu un băiat care la fel ca și mine, încearcă să înceapă să-și pună ordine în rost, nu la 19 ani, ci la 25 de ani. Vrea să meargă la facultate la 25 de ani pentru că la 19 ani nu a vrut să aleagă ceva ce nu-l atrăgea și a fost dezorientat. Ca trei sferturi din puștii de vârsta aceea. Ce…de parcă eu știam ce vreau și nu mi-a fost o frică groaznică că o să o dau în bară, când toată lumea își dădea ochii peste cap că nu am făcut ceva Medicină, ceva chestie fancy. Dar hei, acuma sunt pe drumul meu și după o lună iulie îmbibată în lacrimi, e timpul să mă comport ca un adult și să accept faptul că în viață mai și cazi și nu se merită să faci ulcer dintr-o restanță, că toată lumea le are, doar toată lumea le ascunde cu grijă. Been learning how to do that too.

La 25 de ani, e o crimă să muncești ca să îți plătești studiile în străinătate.  Să îți începi studiile doar după ce poți să ți le finațezi tu, că așa e normal. La 25 de ani, ți s-a terminat ambiția, e inadmisibil să mai ai. Înseamnă automat că dacă până acum nu ai un rost, nu o să mai ai niciodată și mă tragi și pe mine în jos, deși, remarcabil, am avut doar nouă și zece în sesiuni de când suntem împreună.

Pentru ai mei părinți e greu de acceptat faptul că nu toți oamenii funcționează by the rule și eu am făcut-o dintr-un noroc chior, căci pe ultima fracțiune m-am hotărât  să fuck this shit! fac asta !  Imediat scot niște scenarii apocaliptice, cum că o să mă mărit cu el și o să murim de foame, el o să mă bată pentru că eu am diplomă și el nu, că la întâlnirea de 10 ani o să mă duc măritată cu un instalator, după ce am ieșit ultima dată din clădirea aceea a treia în clasă și n-o să mai fac nimic cu viața mea, nimic din planurile mele de-a lucra undeva la o corporație, cu un salariu mare, la un birou negru lucios cu vedere la un parc. Sau la Uniunea Europeană, with the big leagues. Pentru că sunt îndrăgostită, de-aia și asta o să îmi aducă sfârșitul academic. Pentru că, la 20 de ani fetele trebuie să se gândească la măritiș cu cineva care le pune totul pe tavă. Cum, eu vreau să-mi fac tava cu cineva? Oh, draga mea, ești atât de naivă.

Degeaba am 20 de ani, vârsta la care abia așteptam să ajung pentru ca în sfârșit să pot și eu să mă distrez, să iubesc, să trăiesc, că e degeaba. În loc să se comporte ca orice alt părinte normal, care se bucură că fiica lor și-a găsit un băiat cuminte, muncitor, care o iubește pe fata lor ca pe ochii din cap și cu care acesta just clicks, fără vrăjeală și the game. Gen putem vorbi despre orice și avem o tonă de lucruri în comun. Gen am încredere să mă urc la el în mașină sau să stăm împreună singuri, oriunde, și la 600 de km de casă(AND THAT IS BIG!) Degeaba am fost fericită timp de o săptămână, ca mai apoi, două zile mai târziu, după discuția în care i-am lămurit că nu vreau să mă mărit, nici să fug în lume și să las facultatea, nici să renunț la visele mele și să mă complac, să tune cu amenințări, gen Lasă că vorbim noi acasă, că tu nu știi unde stai? Că tu nu știi că lumea vorbește? 

Vrea iubitul să-ți facă o surpriză? Greșit! Lele Floare din cartofi stă cu binoclu și păzește să vadă dacă virtutea mea e intactă. L-ai pupat înainte să plece? Tulai Doamne, pornoșag ! Ferească Sfântul de fata asta, că dă dovadă de atâta nesimțire, să-l țină de mână până merg după pâine. Iară l-o pupat. Asta-i dovada clară că or făcut sex. Lasă că știu eu că o să rămână ea cu burta la gură, iote acum până dau sfoara în țară să se știe că fătuca asta îi mironosiță tare. Ce…sigur se petrec lucruri murdare acolo, în spatele pereților….și după un drum de 13 ore, când somnul e asemănător cu o comă și orele sau mesele nu mai contează. Dar hei, lele Floare are mai mare dreptate decât mine care am fost acolo, în acel pat. Cu tot cu virtutea mea. Cu tot cu pijamalele mele cu inimioare și volane. Cu părul ciufulit și fața de panda după un somn insuficient, ce s-a derulat pe parcursul zilei.

Și să nu fii dezamăgită că după 20 de ani de comportament ireproșabil ți se întâmplă asta? Ce, când mama nu-i acasă, o fată nu mai are discernământul să-și țină sau nu chiloții pe ea?!

Nici mașina nu scapă de ochiul vigilent al lelei Floarea. Ea e dovada incontestabilă că dacă se stă mai multe ore, în spatele pereților se întâmplă lucruri murdare. Cum ar fi băutul cafelei, care e ATÂT DE EROTIC la 11 dimineața. La gunoi cu eticheta normală care spune că dacă vine cineva la tine înainte de ora la care o cafea ți-ar face capul să explodeze și ți-ar alunga somnul, e politicos să servești pe respectiva persoană cu o ceașcă din licoarea columbiană, în timp ce schimbi niște vorbe.  

E greu să nu te enervezi, dar viața la țară e condimentată cu episoade de genul. Ce e și mai enervant e că oamenii normali o duc mai bine, ca noi restul, ăștia mai cu stea în frunte. O prietenă de-a mea, dotată și ea cu o oarecare inteligență, își aduce iubițelul care râde la înmormântări și o pipăie pe la subsiori și îi mai spune și tată la…socru. Și vine băiatul la grătare, dar hei, mașina lui nu face trimiteri la nici un fel de conotații sexuale. E iubitul ei, iau și ei o masă în familie. Aparent, sunt eu mai cu coarne. Să nu mă ia șeicul, că-i arab și îmi ia copii și pașaportul și în cele din urmă mă omoară. Să nu fie miliardarul, pentru că atunci mama trebuie să bage mulți bani în haine ca să îl impresioneze, să vadă că nu avem nevoie de banul lui (și chiar n-avem). Să nu fie cumva vreun dobitoc, tinerel și imatur, care să nu știe să se poarte cu prințesa lui tata . Să nu fie nici bogat, nici sărac. Să nu fie pervers, libidinos și să nu aibă probleme cu violența sau alcoolul, că am o dantură în care s-au băgat zeci de milioane. Să aibă bani, dar nu prea mulți, atât cât să-mi plătească toate și să mă facă pe mine să mă simt incapabilă și cumpărabilă. De-ăla care spune că nu îi place că prea multe l-au luat de fraier pentru bani, iar eu n-ar trebui să mă simt ca toate celelalte care au făcut chestia asta. Dar ce, la 25 de ani are un rost. Și se scobește în nas și își freacă mâna pe burtă cu toată satisfacția de ceafă lată pe care o posedă hă hă hă.

Da măi, dar eu am 20. Do-uă-zeci! Și sunt aproape la fel de neserioasă. Să fie paranoia din partea alor mei? Nu știu. Dacă asta e, înseamnă că de ceva luni încoace, s-a făcut serioasă treaba. It′s a thing.  A thing care nu se tratează cu vorbe, cu discuții, nici cu fapte, nu atâta timp cât nu-i pot dovedi la Lele Floare care-i faza cu virtutea. Nu că aș avea ceva să-i dovedesc ceva atâta timp cât conștiința mea e curată și nu sunt genul care trebuie să le explice tuturor care-i treaba cu vizitele sau cu pupatul din mașină, sau cu făcutul cu mâna, sau cu dormitul după un drum lung lung lung.

I am helpless și mi-e dor de momentele alea în care mă puteam pierde într-o mulțime pentru că nimeni nu mă cunoaște și nu trebuie să dau nimănui raportul, nici să trebuiască să mă ridic la așteptările vreunei instanțe, ca să nu fac de căcat neamul făcând nimic.

But I am happy. Și îmi pare rău de cei cărora tot ce le-a rămas în viață este să ponegrească pe cei care îndrăznesc să înceapă să-și trăiască viața după regulile lor, ceea ce cei dintâi evident n-au făcut. Ar trebui să li se amintească ce făceau ele în cucuruz, înainte de anii mei. Dar șșt, să nu fim cârcotași și să ne ținem de mână în casă că-i rușine.

Anunțuri

15 gânduri despre “Părinți, gânduri, 20

  1. Myriam,

    Reactia parintilor este normala pentru ca ei te vad inca (Doh !!!) ca si copilul lor. Faptul ca tu inca reactionezi la ce spun ei, intr-o oarecare masura, inseamna ca si tu te vezi in continuare copilul lor. Un copil cu tendindte de maturizare, care e normal sa vrea sa se manifeste independent si care da astfel semne de rebeliune dar care e pana la urma tot un copil. Ce pot sa-ti spun este ca poti sa stai linistita ca nu esti singura in situatia asta, ca exista oameni mai mari ca tine cu mult care inca nu au depasit stadiul de adolescenta. Deci don’t worry! Intrebarea este cum sa te maturizezi daca nu ai experiente de viata. Nu se poate … Ce cred eu este ca e pacat ca ele nu incep mai devreme, as zice 14-15 ani ca la 20,25 sa fim deja maturi, dar well, asta e lumea in care traim.

    Ce vor totusi sa-ti transmita parintii tai ? Ei incearca cumva sa-ti comunice aceasta intelegere de viata, intelegere care ai sa fii uimita, este ca intelepciunea milenara, aceeasi si neschimbata de secole si la care toata lumea cu capul pe umeri cat de cat ajunge invariabil la un moment dat in viata. Ideea este ca acest lucru s-a transmis cat ai stat cu ai tai si ca dupa e destul de greu ca ei sa mai poata face ceva din ce nu au facut inca. Si intelegerea nu se transmite verbal, nu ai cum sa transmiti unui om o intelegere de o viata, pentru ca well … nu ai cum, persoana nu e traiata si nu va intelege veci ce-i spui.

    Legat de barbatul care tre sa-ti puna totul pe tava, lucrurile cam asa stau in the real world. Ideea este ca pentru a gasi un astfel de barbat este bine sa nu mai fii copilul care merge in brate la ai ei. Adica bratele in care fugi cand lucrurile nu merg bine se schimba cand te maturizezi, ele nu mai sunt ale familiei ci ale barbatului pe care ti l-ai ales. Acelasi lucru e valabil si pentru el. Putin mai greu pentru ca egoismul contemporan impinge unii copii atat femei cat si barbati in bratele familiei si la 35, 40 si chiar well mai incolo. Cand lucrurile in viata incep sa scartie ne aducem brusc aminte de bratele primitoare, iubirea neconditionata si linistea de acasa de la mama si la tata. A folosi aceasta plasa de siguranta cand ne place, este cel putin oportunist, daca e sa ne asumam cat de cat responsabilitatea asupra faptelor noastre ceea ce in majoritatea cazurilor nu se intampla pentru ca … well cei care o fac sunt inca copii, traind o primavara eterna atat pe spatele parintilor cat si facand viata mai mult sau mai putin placuta unor alti copii.

    Ce e de facut ? Cum sa devii matur si responsabil fara sa ai experiente de viata, adica sa o ai doar pe cea care trebuie ? Aparent nu se poate. Fie e noroc chior, fie trebuie sa experimentam. Daca e ca fiecare om sa se gandeasca ca aceea e persoana in care-si incredinteaza cumva viata, fara o alta optiune alegerile ar deveni brusc mai responsabile.

  2. Oamenii, cand aleg parteneri, in general, nu fac distinctia foarte clar intre o persoana pe care o plac si una pe care o iubesc. Important e sa alegi pe cineva pe care il iubesti si care te iubeste. Pe cineva la care simti ca fericirea lui e si fericirea ta. Ca bucuria lui e si bucuria ta, ca tristetea lui e si a ta, pe cineva pe care sa il respecti si care sa te respecte. Si care sigur are o situatie materiala cu care e cofortabil si care poate sa asigure un trai decent pentru familia lui. Pentru ca, asa cum zice Andra, banii n-aduc fericirea dar te-ajuta sa-ntretii iubirea.

  3. Oau. Just…oau. Pai este normal ca in ochii parintilor sa ramai pentru totdeauna copilul lor, ca tot copilul lor esti si la o luna, si la 10 ani si la 50. Ideea e ca la un moment dat trebuie sa ma lase sa zbor din cuib si sa exersez care-i faza cu ce-i in afara cuibului, ceea ce-am facut, din moment ce am stat singura intr-un oras strain un an si o sa continui sa o fac pentru ani to come. Nu e chestia ca sunt adolescenta sau nu, deja am varsta la care nu mai e asa de simplu ca atunci, gen din doua saptamani, hopa tzopa te iubesc si mami te uraste si mami nu ma intelege. Nu mai e, shit just got serious. La 14-15 ani nu stii ce vrei, habar n-ai, n-ai discernamant si nu ai nici un fel de limita. De-aia multi intra in anturaje aiurea si umbla cu oameni care nu trebuie si se strica, din copii buni ce erau inainte. Poate pentru ca stateau sub tutela parintilor cat erau buni, sau nu stiu. Eu cred ca poti fi copil bun daca te trage firea oricum, dar mna…depinde de la caracter la caracter. Ideea e ca la 14 ani nimeni nu te lasa sa faci ce vrei pentru ca stiu ca nu stii ce-i mai bun pentru tine si te poti baga in rahaturi. Eu asta zic. Uita-te la ce-a dus o educatie de genul faci ce vrei : sunt fete cu burta la gura la 14 ani, doar pentru ca erau si ele curioase Probabil experienta de viata cautau :))

    Experiente de viata incepi sa ai dupa aceea. Cand te indragostesti prima data, cand iti cristalizezi personalitatea si opiniile si iti dai seama cat de cruda poate fi lumea in a le ataca. Cand incerci sa fit in si aparent nimeni nu te intelege si nu iti gasesti locul….Ai mei incearca sa-mi transmita intelepciunea milenara, dar uita ca trebuie sa-mi aduc si eu contributia, care poate nu-i aceeiasi cu a lor. In ani intregi de educatie presupun ca la un moment dat ar trebui sa faci diferenta intre bine si rau de unul singur si sa fi lasat sa executi ceea ce ai invatat, in urma discutiilor, in urma a ceea ce-ai observat in jurul tau si ai vazut ca nu e bine si asa. Mai ales la 20 de ani, cand stii ca ceva poate nu e bine, dar incepi sa stii ce vrei, ce cauti, what you can or cannot settle for. Nu mai poti ramane dupa fusta mamei forever altfel ramai la fusta mamei pentru totdeauna, si nu-ti mai faci un rost de-al tau nici cu slujbe.

    Si inteleg ca imi vor binele, dar toata adolescenta am asteptat momentul in care n-o sa mai dau nimanui socoteala si o sa ma pot distra, si o sa pot sa ma indragostesc si sa calatoresc si sa traiesc, pentru ca I’m a young adult now and this is my time. Nu inseamna ca o sa ma leg la cap fara sa ma doara, ca o sa ma marit tanara si pentru ca am o relatie (accentuez RELATIE), nu sunt logodita si nici nu intentionez sa o fac inainte sa am un rost si posibilitatea sa-mi platesc pentru ceea ce-mi doresc, eu si persoana cu care o sa aleg sa-mi unesc destinele at some point. Inseamna ca vreau sa acumulez ceea ce tu ai numit experienta de viata, departe de fusta mamei si de imbratisarile ei protectoare, departe de coconul parintesc, unde o sa ma simt intotdeauna in siguranta, desi de acolo o sa trebuiasca sa ma rup si sa-mi vad de rostul meu. Nu pot sa o las pe mama sa hotarasca ce ma face fericita pentru ca egoismul ei o sa o impinga sa aleaga ceva ce ar face-o pe ea fericita, dar poate nu si pe mine, pentru ca suntem diferite ca persoane si am trait in alte vremuri, desi unele lucruri raman la fel. Pe mine asta ma deranjeaza, ca nu am libertatea de alegere si nu exista constientizarea faptului ca acum si dupa 25 de ani iti faci un rost si ca nu mai e ca mai demult cand automat cand ieseai de pe bancile liceului primeai automat un loc de munca si depindea de tine cat de harnic esti ca sa ai un salariu mai mare si un rost mai fain. Acum e greu si cu facultate si nimic nu-ti garanteaza dupa ce iesi de pe bancile ei ca iti gasesti ceva, sau o sa ajungi sa lucrezi la Kaufland, desi tu poate ai studiat fizica, sau matematica sau Drept. Nu e corect.

    Nu ii mai folosesc pe ai mei ca plasa de siguranta, ci ca advisors, pentru ca sunt singurii oameni din viata mea care have been there for me tot timpul si cu care pot vorbi toate direct…pana la asta, apparently. Nu am avut cu ei o relatie de genul ei cred ca au o fata cuminte acasa si pe de alta parte e vai si-amar de fata cuminte.

    Cat despre persoana respectiva, suntem intr-o RELATIE, tinem unul la altul si nu e vorba de settling down (departe de amandoi gandul in momentul acesta) . Si da, it feels just like tot ce-ai spus tu acolo, in cel de-al doilea coment. E vorba de facut rostul inca. E oare asa de greu de inteles?! Nimeni nu mai face asta anymore?!

    • Myriam ai libertatea de a alege, dar nu stii asta si astepti, din obisnuinta (18 ani acasa sunt multi, multi) confirmari de la parinti. Cand ai sa simti ca esti pe picioarele tale nu o sa le mai astepti, o sa zici mama, tata, asta e viata mea, deciziile mele, imi pare bine ca imi purtati de grija, va inteleg si va multumesc pentru grija pe care mi-ati purtat-o pana acum dar simt ca asta este viata mea si daca o sa am nevoie de ajutor sau de un sfat si pot sa apelez in continuare la voi o sa o fac atunci cand o sa consider ca este cazul.

      Legat de „nu e corect”. Realitatea nu e niciodata corecta ci e asa cum e. Poti sa te revolti, poti sa zici e nedrept, poti sa zbieri la luna dar intr-un final tre sa o accepti asa cum e. Legat de angajari oamenii nu sunt egali, din fericire, din pacate, poti sa-i spui cum vrei. Unii sunt mai talentati, unii mai putin samd. Lucrurile se schimba constant si garantia succesului nu este intotdeauna o facultate. Unii dintre marii oameni de succes nu au terminat-o niciodata. Sigur ca si mai multi dintre cei care nu au terminat-o au ajuns ‘rau’ … asta dupa normele acceptate de societate despre ceea ce inseamna ‘bine’.

      Nokia de la primul producator de telefoane in 3 ani era sa iasa de pe piata pentru ca nu a anticipat cererea de smartphone-uri …

  4. Ar trebui sa-l folosesti pe prietenul tau ca advisor ai sa fii surprinsa ce multe sfaturi poate sa-ti dea.
    Merita sa incerci macar pentru o perioada sa vezi ce se intampla.

  5. Pentru ca inca stau in casa lor si pentru ca intotdeauna am vorbit cu ai mei despre viata mea. Asta si fac, doar tu te-ai simti linistit daca ar izbucni tot timpul cate o scena ca nu e alba, ca nu e neagra, de ce nu e gri, ca nu sunt constienta, ca o sa ma distrug si alte asemenea? Normal ca mi-i teama de viitor, dar e altceva. Vreau sa fiu sigura ca ceea ce fac este bine si sa get it over with. Despre asta e vorba. Sa stiu. Si nu as mai deschide subiectul niciodata.

    • Pai asteapta-te sa-si manifeste si dezacordul sa-ti sugereze lucruri care nu sunt neaparat pe placul tau, nu te astepta sa dea din cap tot timpul in semn de aprobare.

    • Daca ai sti tot, tot ce se intampla pe viitor ce viata ar mai fi aia ? Viata cuprinde si elemente de surpriza, de asta e viata. In moarte totul e sigur, esti mort, that’s it.Tuturor le e frica. Exista doua tipuri de frici, una psihologica (de obicei falsa) si una existentiala care e reala. Cea psihologica nu e buna tre sa o depistezi si sa scapi de fobii si in final sa dispara. Cea reala este instinctul de supravietuire, asta e buna si trebuie sa-i dai curs. Ea apare instinctual cand nu intalnesti oameni care nu sunt ok si care ar putea sa te puna in pericol. Alte motive de a-ti fi frica nu prea sunt, animalele salbatice in oras, la tara nu sunt, cele salbatice care erau au cam disparut. Deci nu prea sunt motive sa-ti fie frica. Oamenilor le e frica pentru ca au ramas ancorati in niste atavisme care nu le servesc la nimic in lumea de azi, mai ales in cea urbana. Oamenii au toate mijloacele disponibile sa-si asigure un trai decent, problema este ca nu inteleg, din frica, dorinta de control, dominatie, care provin tot din frica si isi fac zile amare unul altuia aiurea. Viata e asa simpla. Trebuie sa ai ce pune in gura, vreo doua pelinci sa pui pe tine cand e frig si un loc sa dormi si pe cineva cu care sa te intelegi si sa schimbi doua vorbe. Dar lumea e nesigura, nesigura pentru ca toti vor mai mult, mai mult, mai mult si ii calca pe altii in picioare pentru asta. De fapt e, inca, destul pentru toti. Dar ce sa-i faci … asta e omul, nesiguranta asta maladiva care nu are baze reale decat in prostia si limitarea oamenilor.

  6. Eu fiind băiat am avut mai mult noroc la capitolul ăsta. De fel băieții nu au problema asta cu părinții, că fata aia e așa și pe dincolo. Ai mei nici soră-mii nu i-au comentat la adresa foștilor ei și nici la adresa actualului ei soț. A lăsat-o pe ea să aleagă. Mie chiar mi-au zis că nu îi interesează pe ei ce aleg eu. Sunt răspunzător pentru viitorul meu și că așa cum îmi aștern așa dorm și am înțeles că am o responsabilitate mare oricum. Nu este nevoie de alegerea lor. Îmi pare rău că ai tăi nu prea sunt pe lungimea asta de undă, dar nu se știe niciodată cum într-o zi or să realizeze și te lasă în pace 😛

    Până atunci e bine că voi vă înțelegi foarte bine.

    • Ai mei ma tin ca pe un fel de piedestal, nu e ca si cum ar trebui ca their most priced posession sa fie cu un oarecare. Nu ca prietenul meu ar fi un oarecare. Cred ca fiecare parinte se teme ca copilul sau sa nu faca aceleasi greseli ca si el si atunci cand apare posibilitatea ca acea greseala sa se petreaca, intervin imediat, desi poate nu e cazul si e cea mai buna decizie pe care as putea-o lua la momentul respectiv. E important sa alegi persoana potrivita, normal, nu e ca si cum vreau sa fiu maltratata, sa n-am nici un ban ca mi-i bea barbatul toti sau altceva, dar pe de alta parte, avand in vedere varsta pe care o am, acum e momentul in care atingi cu degetul infinitatea de posibilitati pe care o ai. Ei au uitat de faptul ca am crescut fiind foarte constienta de lucrul asta, ca nu e bun. Plus ca nu se stie niciodata daca cea mai neasteptata persoana n-ar putea sa fie your soulmate, iar daca nu incerci, sigur n-o sa il gasesti vreodata. Eu personal nu vreau sa risc. Atata timp cat incerci mereu, exista intotdeauna speranta unei evolutii inspre bine.

      • Cred că își fac griji pentru tine și îți vor binele, dar nu s-au gândit să-i dea prietenului tău o șansă? L-au cunoscut măcar? Au vorbit cu el și s-au convins că nu e potrivit pentru tine?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s