Te chinuie talentul? Ia un Ibuprofen!

Mai sunt cateva zile din 2013 și mi s-a făcut dor de blog pentru că întotdeauna când mi-e greu într-un fel, caut în mine dorința de-a scrie. Că scriitorii tot scriu când sunt supărați, eu am zis să nu dau și eu drumul la toți demonii ce i-am ținut în mine, pentru că am unde și pot. Și doar nu sunt destule care fac asta deja? Ohooo, numai să te bagi printre anonimii cu blog de cateva luni, să vezi acolo suferințe existențiale puse în posturi de-alea lacrimogene, cărora nu le înțelegi sensul și îți mai lasă și un gust amar, deloc orgasmul plin de revelații existențiale pe care îl caută. Niciodată nu am scris când eram lacrimogenă sau lacrimogen, pentru ca e messy. La mine suferința e netă, clară și concisă, fără metafore de-alea de pici în nas că-i prea grea metafora din spate și metafora de sub tine fată la rândul ei pui. Nu am nimic cu stilul altora de a scrie, știind că sunt mulți acolo care poate au ceva și cu stilul meu de-a scrie și nu le place pentru că e prea nu știu cum, dar unele sunt aberante, prea gândite. Atât de gândite că creierul sângerează când le citești și nu e șocant deloc. Una e modernismul și arta contemporană și altele sunt scremetele alea din rărunchii chinuiti ai neînțelesului  de unde ele nu pot pune pe hârtie chestii fără să bage un limbaj de lemn și topor , pentru că nu sunt capabile să creeze pur și simplu, cu flow.

Nu toată lumea are darul de-a scrie, dar mulți perseverează. Și acum mă gândeam  că în intervalul în care nu am mai scris, am făcut descoperiri blogosferice importante. Unele cunoștințe de-ale mele scriu, măi,  și, ca un om curios de ce mai circulă pe facebook, mi-am băgat nasul. Am dat click. Și citesc și citesc. Și nu trec de două rânduri și mă pufnește un rââââs. Dacă nu mă uit urât la ecran și mai citesc o dată o structură și încă o dată și mă gândesc : Ce dihanie ai scris aici, pisi? (oare o să-i descopăr sensul vreodată?). Asta în contextul în care la facultate mă antrenează să fiu, printre altele, un cititor critic și profesionist, zece rânduri de-ale duduilor sunt mai ceva decât zece pagini de articol de teoria literaturii. Cine știe, cunoaște. E momentul ăla în care creierul, resursa aia pe care credeai că n-o poate doborî nici un fel de greutate intelectuală , începe să îți dea rateuri, eroare, că nu înțelege sensul și limba și-a pierdut mințile.

E momentul ăla în care te uiți la o bucată de text și te gândești ca ori tu ești bătut în cap de nu înțelegi, ori textul este prost, foarte prost. Nu există gri, nu există gri decât cu post-urile alea în care o persoană îți spune ce-a mai făcut și pe unde a mers și îți dai seama că nu poți să relate cu rândurile alea pentru că nu o cunoști persoana respectivă și nici descrierile nu sunt cine știe cât de edificatoare. Cea mai evidentă dovadă că ceva e în neregulă este momentul în care, în ciuda faptului că tot scrii de vreo patru cinci luni, nu primești nici un fel de feeback. Nimic. Nici un like, nici un comment. Nimic. Social media and shit? Evident. Duduia în cauză își dă publish la debitații și după aia bagă o introducere de-aia atrăgătoare și bagă linkul. Și așteaptă să i se confirme talentul. Alte dudui care n-au ce face cu timpul lor, ai zice că sar cu like-ul. Nu sar. E ca și cum postul respectiv cade în uitare și nu îl observă nimeni, de ce? Pentru că le sângerează creierele. Pentru că nu le pasă. Pentru că oamenii nu caută să își tortureze creierele, ci caută ceva ce în mintea lor face sens, sensul ăla de bază care permite să faci corelații și să relate cu ceea ce citești, indiferent de când a fost scris sau în ce ton.

Uneori mi-e ciudă că până și ceva ce îmi făcea plăcere să fac este infectat de divele astea cu talent. Alea care când scriau o compunere plină de limbaj din lemn și din topor, profa de română se dădea pe spate încântată, când nu ofta și ea, că-și dădea seama de chinul prin care trebuie să fi trecut duduia care a scris rândurile alea, ca să fie scrise acolo. E aiurea și cu profesorii ăștia de literatură, care indiferent de nivelul de învățământ la care activează, îi încurajează pe elevi să scrie chestii care la o analiză mai atentă puteau fi foarte bine spuse simplu, pe înțelesul tuturor și să aducă eventual și un aport de originalitate în interpretare, neluat de la criticii literari, care, apropo, sunt o lectură obligatorie în multe cazuri. E aiurea când citești o poezie și ți se pare așa frumoasă, îți desenează un tablou așa frumos în minte, că nu îți găsești cuvintele, pe moment, să începi să descrii ceea ce vezi, și apoi vine profesorul care, doar pentru că are o diplomă, se crede suficient de avizat să îți năucească de cap viziunea din căpșor și să ți-o bage cu forța pe gât pe a lor, drept cea de referință și, evident, cea corectă. E fix perspectiva aia care creează dihăniile astea care nu se mai pot exprima coerent în scris, pentru că uită în ani de zile de astfel de tratament, cum arată coerentul, normalul, de fapt. Dihăniile astea citesc reviste și ziare și li se pare prea ușor să scrie așa ceva, până pun mâna pe stilou și își dau seama că de fapt, prea puțin sunt capabili de a scrie așa ceva, fără să creadă că au căzut în derizoriu, în ridicol, în nu scrii ca un adult de 20 de ani. 

Blogurile erau un astfel de loc, în care mă puteam refugia pentru că găseam pagini cu o scriitură mai proaspătă, mai obișnuită, mai cu picioarele pe pământ, unde sunt și eu. E drept că și gusturile mele tind spre eseuri de opinie sau ceva asemănător cu asta, pentru că eu când scriu nu respect o anumită normă de specie, dar pentru cineva care citește sau aude aproape zilnic filozofiile unuia și altuia și citește de multe ori exprimările alea greoaie, de zeci de pagini care parcă nu se mai termină, aia este gura de aer proaspăt, eliberarea, nu mai multe filozofii care, spre deosebire de primele de care vorbeam, nici nu mai fac sens. Filozofii de-alea de chibrit, de cartier, de hai să arunc un cuvânt acolo că sună bine la melodie. Asta e ceva ce mă întristează și mă supără sincer.

Faptul că pițipoancele astea dau cu unghia de plastic în tastaură pe bloguri, crezând că au talent e dovada tristă că încet încet totul o să se rezume și pe aici doar la like-uri, cine ți-a dat share pe facebook la articol, ce cocalar de club ți-a spus că ești briliantă și la comentariile celei mai bune prietene, care te comentează că îi spui tu să o facă, să nu te simți total penibil că nu te citește nimeni. Toată lumea e încurajată de oameni care habar n-au ce vorbesc să încerce, că au talent, dar prea puțini au cu adevărat talent și prea mulți se dau  mari că n-au rămas în urmă cu trendurile. Blogurile sunt trendy acum, când se populează lumea virtuală cu așa-ziși misfits care își plâng de milă pentru că pesimismul se poartă, fashioniste fără gusturi de modă și studentele din facultăți cu cinci examene, care au mult timp liber și le chinuie talentul prea tare, dar nu știu ce să facă cu el.

Sunt și-n ziare, din acelea online, să prindă la public. Cine le-a dat drumul? Oameni care n-au ce publica și cred că dacă le lasă pe astea să țopăie zglobii pe câmpurile clujene cu floricele, fac jurnalism. Și atrag și oameni care vor fi motivați să scrie, de standardele înalte, cu promisiunea unor certificate de practică la sfârșit pe care să le pună la CV, să vadă patronii fără facultate că ele sunt avizate, sunt competente, pentru că au experiența pieței muncii, deci au dobândit o oarecare maturitate emoțională. Ptiuuu, că mă înec numai la gândul, imi stă în gât ( mai bine citesc articolele alea cu aventuri de Casanova de Cluj, măcar alea își ating scopul, au un fir narativ și-s mai bine scrise).

Dar hurray pentru marile talente! Între timp, după vorba lui Candide, il faut cultiver notre jardin, iar când nu s-o mai putea, ne-om muta undeva unde încă n-a ajuns molima. Numai noi să fim sănătoși cu duhul până atunci, că de restul…praf, pulbere și risipă de oxigen.

Anunțuri

7 gânduri despre “Te chinuie talentul? Ia un Ibuprofen!

  1. Ai dreptate, iar :)) Nici eu nu am scris niciodată articole dalea lungi și complicate pentru cititori. Am considerat că e mai bine să scrii pe înțelesul tuturor decât să publici articole care necesită minim studii universitare. Exprimarea aia academică e chiar enervantă în cele mai multe cazuri. Mă amuz când văd și exprimările polițiștilor, pompierilor sau medicilor când dau interviuri. Până la urmă asta e trăsătură de țară. Nu avem bani să trecem strada dar suntem plini de ”cultură”. Tronează ipocrizia, mândria, orgoliul, minciuna, nesimțirea și nu în ultimul rând, snobismul prin tărișoara noastră. Nu degeaba a scris Caragiale atât despre snobism, ipocrizie și prostie. Chiar și Creangă săracul le-a evidențiat :))

    • Doamne, da. Dar e si din exterior. Cum mai urmaream site-uri din astea unde frecventeaza tineri (americani, dar nu numai), e moda asta cu posturile cu tenta suicidara, nemultumirea continua de sine si laudatul cu chestii pe care nu le ai, doar pentru ca sunt de firma. Toate pozele cu motzate scheletice sunt aduse pe facebook de curentele alea, la fel si quote-urile traduse groaznic ce troneaza sub pozele de facebook la cei cu slabe cunostinte de engleza, in speta. Acuma e manifestata o incercare disperata de a ne sincroniza cu Occidentul si de-a epata prin cunostinte pe care nu le avem. Un fel de haz de necaz, cum e caracteristic poporului asta, dar fara substanta. Ce am vrut sa spun eu prin articol a fost ca e trist ca in loc sa isi ocupe timpul scriind frumos si comprehensibil, fetele de felul asta ori se chinuie si se mai si lauda cu asta, ori…nu stiu…sa fie oare atat de triste de fapt?

  2. […] Am făcut un lucru rău în noul an: am mințit pe un blog că n-o să scriu despre asta. Dar nu vă promit că nu o să degenereze în altceva. La naiba, minciuna e numai vreo 15 la sută, deci nu e minciună până la capăt! Gândurile mele zboară acum în multe direcții, unele mai ancorate într-un nou început decât altele. Și cum de obicei îmi făceam o listă de lucruri pe care vreau să le realizez anul ăsta, o să încep prin a lăsa baltă toate pietrele de moară care m-au tras în jos spre sfârșit de 2013, pentru că nici un început nu e un nou început fără un pic de curățenie. Ce vreau să fac în 2014 rămâne un secret, dar gândurile, gândurile le las aici, să le vadă toată lumea. Să scriu și eu și când sunt fericită, nu numai când mă doare ceva la patină. […]

  3. […] Lucrurile ar fi mai ușoare dacă lumea ar face mai mult sex, în loc să își ocupe timpul cu crearea de  cutume din astea idioate care dacă fabrică ceva, fabrică cupluri nefericite, mecanizate. God, găsim mai multă satisfacție în mind-games decât în nopți pline de pasiune! Și să te mai miri de nefericire, când ți-e lene și să citești un articol bine scris, darămite să mergi să faci dragoste cu partenerul like you mean it. Jur, am ajuns să apreciez mai degrabă blogurile de curve, decât blogulețele astea cu pseudo-înțelepciuni care nu le aparțin. Măcar curvele sunt sincere: știu cine sunt, știu ce își doresc, știu că le place sexul și nu le e rușine să recunoască nici asta, nici eventualele lipsuri pe care le au, analizându-se ocazional pe ele însele . Și chiar dacă pudicii s-ar înroși până în vârful nasului, că văd acolo chestii date pe față, într-un limbaj brutal de sincer (myself included, recunosc), măcar știu să pună punctul pe i în materie de relații, în aspecte cheie, în loc să tot bla bla bla în zeci de posturi care nu au nici cap, nici coadă, nici substanță. Bravo lor că îndrăznesc să apese hotărât pe locul unde doare, în loc să-l tot ocolească pentru eternitate.  Pentru că ele, călare pe penisuri, împing umanitatea înainte, în locul celorlalte care o gândesc prea mult și da, I would rather read that. Pentru restul există alții care să le ofere pastiluța zilnică de idealism și se vând pastiluțele astea ca pâinea caldă, pentru că sunt mai ușor de digerat și nu te suprasolicită intelectual prea mult. Plus că e cool să fii gagică și tiiiiii, cât de cool e să ai blog în același timp, cât de bine dă pe wall să fii în trend, nu numai când scrii despre dureri ascuțite. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s