New Year’s resolutions

Am făcut un lucru rău în noul an: am mințit pe un blog că n-o să scriu despre asta. Dar nu vă promit că nu o să degenereze în altceva. La naiba, minciuna e numai vreo 15 la sută, deci nu e minciună până la capăt! Gândurile mele zboară acum în multe direcții, unele mai ancorate într-un nou început decât altele. Și cum de obicei îmi făceam o listă de lucruri pe care vreau să le realizez anul ăsta, o să încep prin a lăsa baltă toate pietrele de moară care m-au tras în jos spre sfârșit de 2013, pentru că nici un început nu e un nou început fără un pic de curățenie. Ce vreau să fac în 2014 rămâne un secret, dar gândurile, gândurile le las aici, să le vadă toată lumea. Să scriu și eu și când sunt fericită, nu numai când mă doare ceva la patină.

În 2014 sunt fericită. Am decis. Am intrat în noul an cu singura persoană cu care am vrut să petrec seara. Fără grupuri zgomotoase, fără să trebuiască să suport oameni pe care nu-i suport și care nu mă suportă și fără combinații îndoielnice de alcool. Nu că am făcut asta vreodată, dar cam asta se întâmplă la revelioane, când nu stai acasă și nu se oprește din curs vinul de casă la tine în pahar și nici sunetele de pocnitori din vecini. Dar a fost frumos oricum și anul ăsta a fost exact cum îmi doream să se întâmple de mulți ani.  Asta e primul lucru care vroiam să-l trec pe hârtie, faptul că sunt atât de recunoscătoare pentru tot ceea ce mi-a adus 2013 și vreau să duc sentimentul și în anul care vine.

Anul trecut s-a scurs spre sfârșit cu o scârbă crasă pe oameni. Pe toți care primesc totul de-a gata fără să muncească, când eu pentru tot ce am trebuie să mă spetesc, cu mici excepții. Pentru cei care sunt pe principiul că ce ai te face un om demn de băgat în seamă și care nu pot vorbi cu tine fără să te întrebe cât de scumpe sunt chestiile de pe tine sau ce model de BMW are prietenul tău. Pentru cele care trăiesc cu aer toată ziua, dar bagă shaorme după miezul nopții, apoi se miră că și aerul le deranjează.  Pe neînțelesele care în loc să se dezlege pe sine, sunt prea ocupate să urască pe toată lumea care nu le înțelege. Pe oamenii care-și cumpără ultimele modele de telefoane pentru ca să joace Candy Crush pe ele și pe părinții care le încurajează astfel de hobby-uri. Pe furtișagurile de orice natură, dar mai ales pe cele intelectuale. Pe heterosexualii care poartă reiat cu blugi și papion și se cred la modă. Pe cei care nu au pretenții de la ei, apoi se miră că nu se întâmplă nimic bun cu viața lor. Pe cei care văd scama din ograda ta, dar se cred prea buni, prea superiori ca să vadă mamutul din ograda lor. Pe toate materialistele care nu ies/ stau cu tine, dacă nu ai mașină și nu le iei cadouri scumpe. Pe cei care nu înțeleg că comunicarea este cheia unei relații de succes, apoi se miră ca curca în lemne că pot fi deschisă cu grădinarul meu. Pe cei care-mi cer sfatul, dar nu îl ascultă, pentru că li se pare prea exagerat din partea mea să le spun să nu mănânce căcat, când cea mai bună prietenă/ o grămadă colorată de dudui (din aceeiași clasă) nu încetează să încurajeze acel lucru cu cât mai multe  (că le vreau răul și mi-i ciudă, ca să fim înțeleși). Pe toate fetele care merg pe club arătând ca niște traseiste, apoi se miră că nu stă nimeni în ele pentru inima lor mare și coeficientul neobișnuit de inteligență (ea e la PR, da? Și aia e o facultate serioasă, da?). Pe toate cele care-și mint prietenul pe față și se duc pe club, apoi se miră că prietenul nu le înțelege așa cum ar trebui. Pe oamenii neglijenți cu unul, mai multe sau toate aspectele vieții lor, pe care ar trebui să îi accept, fără să se revolte ceva în mine. Pe putori. Și pe cei care nu te pot respecta pentru ceea ce ești, că așa te-a dat cel de sus și caută mereu să-ți dea în cap într-un fel sau altul, pentru că faci lucrurile așa cum trebuie, spre deosebire de ei.  

Lucrurile nu se prea schimbă de la un an la altul, dar întotdeauna nuanțe noi se găsesc. Întotdeauna se găsește Bulă care nu înțelege cum este posibil să keep your shit together. Cum e posibil să fii fericit. Cum e posibil să te uiți în ochii lui și să te comporți normal, când în sinea ta îți vine să urli și să strângi viața de gât, că uneori e așa de greu? Cum poți să nu te plângi și de ce nu te plângi?

Oameni care nu își văd de treaba lor și își bag nasul și în treaba ta. Și ăia mă irită cel mai tare pentru că în loc să mă întrebe frumos, mai bine speculează,  că un lucru sigur nu e așa cum pare. Arză în iad toată presa asta de can-can care le bagă telenovele în cap celor slabi de înger, de nu mai înțeleg diferența între realitate și universul Biancăi Drăgușanu care e atâââââât de patetic palpitant! La naiba! În noul an mi-e sete de oameni. Oameni pe bune. Ca fotograful ăla care developa poze în cadă în baie, pe întuneric, cu substanțe luate pe sub mână, fără știrea nimănui, dar făcea ceea ce-i plăcea și sclipea ca o instalație de pom, bătrân cum era când l-am văzut și povestea . Ca cea mai bună prietenă care îți sare în ajutor când ai nevoie, fără să-ți contorizeze dățile în care ai sunat-o. Ca tanti de la casa de bilete de autobuz care îți zâmbește și te întreabă ce faci și cum ești, chiar dacă e plătita rău.

Ca grădinarul meu, care se joacă tetris lângă mine, pentru că nu-l las să citească înainte să termin, dar știu că pot să îi spun ce gândesc și el o să-mi spună ce gândește și împreună o să găsim soluția la probleme, când apar. Pentru că mă face o persoană mai bună în fiecare zi. Pentru fiecare moment în care ne dăm seama împreună de ce nu e bine să fii hienă. Pentru că am ales să fiu împreună cu el la distanță, știind că e greu, doar pentru că în el, I see myself și aia e mai valoros decât orice parfum de firmă sau BMW. Pentru că nu îmi pasă cât de mare e distanța între noi dacă pot să sar câteodată  în brațele lui în aeroport și pot să mă trezesc dimineața, să îl aud cum respiră la mine în pat. Pentru că aș prefera de 100 de ori asta, decât pe cineva care nu e el.  Și nu e cheesy, nu e clișeic, nu e ceva ce o să treacă atâta timp cât noi facem tot ce se poate să rămână așa. Pentru că așa e și nu vreau să fie altfel. Și pentru că îmi doresc muulte bilete de avion și mulți litri de carburant în noul an. Și ciocolată cu alune mari. 

Sunt fericită, chiar dacă viața uneori e nedreaptă și grea, chiar dacă oamenii sunt prea bătuți în cap sau, din contră, prea convinși că ei au rețeta succesului pentru mine. Nu vând nici o rețetă aici, nici nu am pretenția să o fac vreodată. Fericirea cea mai bună este fericirea care îți izvorăște dimineața în suflet, când te trezești happy și zâmbind și poți spune că da, măi, cu grădinarul lângă mine, cu cafeaua călduță cu lapte și un pic de zahăr, cu o boare răcoroasă intrând pe geam și cu clătite americane cu gem, azi este așa cum vreau eu. Azi. Mâine și  în restul anului nu știu decât că  o să am momente în care o să râd cu poftă și o să glumesc și o să cunosc oameni noi și o să mă bucur și o să reușesc și momente în care nu o să fie ușor și o să fie greu și o să mă satur și o să plâng, și o să fiu tentată să renunț. Dar o să lupt. Și o să fie bine pentru că it goes on. Toate trec . Și astea fiind spuse, dragi cititori, să ne îmbarcăm în călătoria asta și să vedem pe ce cuvinte ne poartă anul ăsta, cu mintea senină, cu capul sus și cu scînteia curiozității  în suflet.

Anunțuri

3 gânduri despre “New Year’s resolutions

  1. Lasă-i pe ceilalți să facă ce vor ei cu viața lor. Dacă ei vor să pună preț pe lucruri și obiecte care sunt perisabile e treaba lor. Bucură-te că tu ai parte de ceva ce nu au foarte mulți și nu ar trebui să dai doi bani pe părerologii de serviciu 🙂

    By the way, Bianca Drăgușanu, pardon Slav, are blog? :))))

    • Habar n-am. Daca ar fi…cred ca ar huidui-o multi virtual.:)))

      Cat despre a lasa pe ceilalti sa faca ce vor, nici nu am facut altfel. Poate tocmai de-aia uneori simt nevoia ca imi ajunge cutitul la os, cand vad atata prostie in jur. Daca ascultam de parerile parerologilor de serviciu, acum eram si eu acolo, in patura aia innebunita dupa lucruri pe care nu si le pot permite, la fel ca si cei pe care ii vad. Deci da, poti spune ca ii las sa isi vada de treaba lor, si nu dau doi bani pe parerea celor din jur, desi uneori se revolta ceva in mine sa vad astfel de comportamente in actiune. Iar daca scriu despre asta, este a let go pentru mine, mai degraba decat simfonia plansului de mila. Nu scriu pentru ca sa ma plang de mila, scriu pentru ca observ lucruri in jurul meu si vreau sa fac ceva apropo de asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s