Femeia fatală: finalitate sau fatalitate?

Deși nu îmi place să vorbesc despre viața mea personală, iată-mă din nou la tastatură scriind despre minunatul domeniu al relațiilor, la câteva zile doar de când am făcut-o ultima oară. Credeam că o să iau o scurtă pauză ca să meditez asupra piticilor pe creier, să îi mângâi pe fiecare în parte, să îi hrănesc, da de unul o să dea lapte și o să scriu din nou, dar vedeți voi, piticii ăștia pe creier pot veni neanunțați, iar când vin neanunțați, ce trebuie să faci este să răspunzi chemării și să te apuci să scrii.

De-a lungul anilor am primit o serie de sfaturi referitor la statutul femeii într-o relație cu un bărbat. Partea fericită din această afirmație este faptul că în timp am învățat să le sortez și să le și ignor/să mă amuz de ele, deci sănătatea mea mintală și amoroasă este, cu mici mici excepții intactă. Partea rea este că indiferent ce s-ar întâmpla, întotdeauna sunt persoane care-și dau cu părerea. Ca the guy care nu și-o poate ține în pantaloni șiii…the overly attached girlfriend.

Acum să înțelegeți că the overly attached girlfriend este un specimen deosebit. Este genul ăla de fată care apare în numeroase forme, culori, ambalaje și care trebuie întotdeauna să fie bot în bot cu prietenul. Dar fără nici o excepție: bot în bot în viața reală, bot în bot virtual, telefon în telefon și orice în orice vreți voi. Dar nu din alegerea masculului de multe ori, dorința aceasta de a fi ținut sub papuc. Femeile astea trebuie să domine, să controleze orice aspect al vieții prietenului lor. Este tipa aia care știe parola de facebook a prietenului și când o aude prima dată, o scrie pe hârtie sau pe telefon, să știe data viitoare cum să intre să vadă cu cine a vorbit dragul de el, sau log-ul, să vadă cui a dat like. Pentru că femeia asta nu are încredere în ea sau în ceea ce-a primit de la mama natură, într-un proces, știm, nedrept, de selecție, deci trebuie să compenseze, făcând din viața unui mascul o nestemată a stalking-ului adus la nivel de excelență.

Și tipul habar n-are. Știți, el a fost fermecat.

Wait, what?

Nu sunt o persoană emotivă în mare parte a timpului, dar de fiecare dată când prietenul meu pleacă din aeroport, I cry like a baby. Plânsul ăla pe bune, cu lacrimi, ochi mari, față à la Kim Kardashian când plânge. Plâng de asemenea la sfârșiturile filmulețelor environmental în care o voce de-aia perfectă spune că o să ardem în flăcări dacă nu avem grijă de mama natură, în timp ce o focă își dă duhul undeva în Antarctica. Chiar simt nevoia să îmbrățișez planeta în momentul ăla, să îi spun că mami e acolo și totul o să fie în regulă. Mai plâng la filmele alea vechi de dragoste, când cineva moare la final. Dacă cineva o să moară la final pe o piesă de-aia melodramatică, atunci și eu o să plâng. But anyways, me in airport is emotional. De asemenea, dacă nu v-ați dat seama după cei cinci ani de confesiuni rușinoase pe blogul ăsta  îmi place să vorbesc despre sentimentele mele când le simt. Îmi place să mă bucur tare, și să strâng în brațe tare, și să țopăi, de cele mai multe ori fără să dau două cepe degerate pe cei care se uită la mine ciudat, doar pentru că de obicei sunt neașteptat de serioasă. Și când îmi vine să plâng, plâng, când mi-i ciudă pe mine, mi-i ciudă pe mine, când mi-i ciudă pe viață mi-i ciudă pe viață. Uneori și prietenul meu este prezent.

Dar nu nu nu nu nu, Doamne, Myriam, cum poți să îi arăți prietenului tău că o să îți fie atât de dor de el, în public, like that? Doar te vede. Nu știi tu că nu trebuie să arăți sentimentele iubitului, că și-o ia în cap? Nu te-am învățat deja asta?

Well…una dintre lucrurile pe care le-am făcut întotdeauna a fost să fiu foarte selectivă cu persoanele cărora le dau atenția sau dragostea mea, cu adevărat. Aici intră cu litere mari, bold de 72 PRIETENUL MEU. Din moment ce intru într-o relație cu cineva, încerc să îmi văd de viața mea, cu persoana respectivă în viața mea. Nu ne mutăm pe un canal deviant în care noi să fim în micul nostru univers în care unul nu poate trăi fără celălalt, dacă nu stau bot în bot, un univers în care pot să schimb un bec dacă prietenul meu nu e acolo să mi-l schimbe pentru mine și pot să-mi car pachetul de două tone de la autocar la cămin fără ajutor. E universul ăla în care când ai o problemă unul cu altul, o rezolvi, când ai o dilemă, o discuți, când vine o greutate, treci peste ea împreună, pentru că da, my boyfriend is a special person, nu e chiar oricine. Și da, e cineva care vreau să știe de ce plâng, de ce râd, de ce sunt nervoasă, ce mă încântă, ce mă dezgustă…știți, ca să nu scriu un articol întreg pe blog despre cum prietenul meu mi-a luat chiloți roz cu buline când eu nu sunt nici pe aproape de genul ăla, doar pentru că HABAR N-ARE CU CINE ȘI-A PETRECUT ULTIMUL AN DIN VIAȚĂ!

Dar acuma toate e curve slabe și femei fatale, ya? Da, mă . Asta este acum modul de viață într-o relație care se respectă. Știți voi, aia ca primește multe like-uri pe facebook. Bărbatul trebuie să nu ne cunoască slăbiciunile. Un raționament logic mai vechi de-al meu e că slăbiciunile kill the sexy. Gata, dacă plângi la un video de-ăla cu un câine muribund și plângi ca fântâna arteziană din centru atunci nu o să mai pună mâna pe tine o săptămână. Dacă îi spui că ți-e teamă că mama ta nu te mai iubește…creștem până la două săptămâni. Să nu cumva să îi spui că îți e atât de dor de el că simți cum te apasă în stomac sau cum abia aștepți să îi sari în brațe data viitoare în aeroport, pentru că O SĂ TE ÎNȘELE, evideent! Cine vrea să stea cu o smiorcăită exagerată ca tine? Doooh…niiimeni.

Toată lumea acum iubește ușorul. Mâncarea semi-preparată, televiziunea de rahat, documentarele de pe National Geographic care îți dau iluzia unei inteligențe, totul să fie ușor de digerat. Ca și relațiile. Hello? Revistele se bat lunar să îți vândă rețetele unei relații ușoare: Numai stai la coadă la abonamente lângă un chioșc de ziare și o să descoperi sensul lumii, tot. Relații ușoare și cum să îl ții pe sexy viu. La naiba, mai contează că nu suntem toate la fel ? Suntem toate la el. Toate avem același sexy și e la doar o criză de nervi distanță până la dispariție.

Sincer, am ajuns să nu îi mai învinovățesc pe bărbați. Dacă stai un an lângă o astfel de nebună, meriți o medalie, ești sadic sau atât de puțin îți pasă de ea încât nu te interesează toate scenele pe care le improvizează zi după zi după zi, doar pentru c-a citit în Cosmo între două pauze că make up sex ține pe sexy alive. Nici nu mă mir că la un moment dat vrei să ieși din așa ceva, că ești obosit, la un moment dat te mai și saturi să te controleze cineva. Citeam undeva niște interviuri luate unor indivizi pe stradă, și dupa ratații de rigoare, bărbatul normal, sănătos cu duhul ar prefera mai degrabă duduia în tricoul lui lung, întinsă pe pat leneș, cu părul ciufulit în miezul zilei nebunei care stă cu trei cearceafuri peste ea și o plapumă, pe întuneric, îmbrăcată în lenjerie de minim 400 de lei, de frică să nu i se vadă celulita și să n-o mai placă după aceea. Și atunci mă gândesc din nou cât de dementă este perspectiva multora asupra relațiilor și cum ar trebui să mă felicit că în marea asta de lucruri iraționale, încă sunt sănătoasă cu duhul.

Dar iată-mă aici, ținând în mână stindardul ideii că doi oameni făcuți mănușă unul pentru altul ar trebui să își petreacă timpul altfel decât gândindu-se la porcăriile astea. Or să vină torente de rahat spre mine…acum…acuuuum..aa….. O să fie murdar. Dar mi-ar place ca în seara asta să las sufletul meu să îmbrățișeze mogâldeața aia de lumină și căldură care și-a făcut loc acolo ca să stea acolo, cu bucurie, cu recunoștință, cu umilință. Dar să nu-i spuneți prietenului meu, că I am screwed. Sau lui overly attached girfriend. Vrem să se vândă revistele alea de pe stand-uri, nu ne jucăm aicea cu lucruri sfinte! Sau poate ne jucăm, dar hei, suntem prea orbi să le vedem ca să le estimăm corect valoarea.

Anunțuri

2 gânduri despre “Femeia fatală: finalitate sau fatalitate?

  1. bullshit ca de obicei….ce bine ca le stii tu pe toate,ce normala esti tu si ce curve sunt restul…multumeste-i lui God ca esti tu sanatoasa si normala…ce-ti pasa de restul?!

  2. 1. Nu am spus ca le stiu pe toate.
    2. Din punctul meu de vedere, ma consider sanatoasa si normala.
    3. Nu am fost ironica apropo de curve sau alte specii feminine pentru ca in esenta, mai sus eram un pic acida la adresa celor care baga toate femeile in aceeiasi oala, de multe ori neapreciativa. Asta daca nu ai observat.
    4. Commentul tau este o critica la adresa mea, sa inteleg?Lipsa punctuatiei ma lasa confuza.
    5. Daca tot te oripileaza atat de mult ceea ce scriu eu aici, de ce nu apesi pe x-ul din coltul din dreapta sus? Nu e ca si cum te oblig sa fii de acord cu mine, deci daca ai ceva de spus, atunci spune-l pana la capat, ca sa inteleg ce vrei sa spui.
    6. Nu ma ridic in slavi de cat de normala sunt, din contra, poate caut sa aflu ce-i normalitatea intr-o lume in care nimeni nu mai stie ce-i normalul anymore . Daca ma ridicam in slavi, imi faceam o statuie. Era mai simplu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s