Cea mai frumoasă țară din lume

20140705_150917

Azi mi-am pus în gând să scriu despre locul în care sunt în momentul ăsta. Locul acela este Italia. Este o pură coincidență locația asta, care se nimerește rar. Italia este ceea ce primesc copii harnici după ce au învățat și luat 11 examene și au trecut peste toate cu ceasuri întregi de citit în săli de lectură în care de obicei, cine citește nu comentează despre viața lor personală alături de alți 10 oameni care chiar citesc.  Acesta este paradisul celor care vor să se detașeze de tot ce înseamnă acasă, implicit plictiseala, căutarea de ocupații după o lună prea plină de ocupații într-un loc în care nu există prea multe ocupații disponibile. Sau pe scurt și necomplicat paradisul băutorilor de vin. Pentru că ăștia au cel mai bun vin, într-adevăr.

Pe lângă faptul că este țara adoptivă al lui my loved one, este și una dintre țările la care visez de multă vreme. Dacă înainte visam la italieni seducători, scutere Vespa și gelato, acum visez la decolări, cei mai pufoși nori și la îmbrățișarea dragului meu când trec prin porțile de la Arrivals și pot în sfârșit să îl iau în brațe și să-i simt mirosul cald de la curbura gâtului. Maturizarea and its perks, nu-i așa?  Da, și gelato. Lucrurile bune nu se schimbă niciodată.

Dacă se pricep la ceva italienii, se pricep la gelato. Pe bună dreptate, sunt cunoscuți pentru înghețata lor și niciodată până acum nu am mâncat o înghețată care să mă dezamăgească. Gelateriile își fac înghețatele pe loc, și dacă are gust de fructe de pădure, o să simți puternic gustul de fructe de pădure, nu o vanilie leșinată care ar vrea să aibă de-a face cu fructele de pădure, dar are mai mult gust un iaurt ca ea. La fel și ciocolata și orice combinații mai crează. Am mâncat înghețată de cheesecake și în cîteva secunde, tot corpul meu a înghețat câteva minute, mulțumind pe muțește celui care a creat o asemenea minunăție și celui care o prepară în fiecare zi. Prea bun, prea ca la țară .

La fel și pizza. O pizza mică aici e sănătoasă. Drept, puțin mai scumpă decât la noi în țară, dar ingredientele sunt de primă mână și poți vedea cum se face. Plătești și pentru atmosfera din local, unde nu te înneci de fum, nici nu bubuie muzica. Din contră, cântă în surdină hituri din anii 80 încoace și da e un ritm cum nu se poate mai potrivit pentru masă, mai potrivit decât o duduie care se screme iubi,iubi hai iubi,iubi, hai să ne iubim. Eu nu sunt o fană a muzicii din perioada aceea, dar aici se potrivește cu locul. Nu cauți să asculți muzică autohtonă aici, parcă cauți să asculți ceva mai vintage când ești înconjurat de clădiri vechi, de câte un palazzo nobiliar pe câte un deal, și multe multe vii. Aici nu bubuie muzica la vecini și nici în localuri pentru că oamenii ies în oraș ca să povestească, nu să dea scroll pe facebook. Chiar și tinerii. Da, au iphone 5 și sunt hipsterași, șmecherași, dar când se adună, se adună la o poveste, la un joc, una alta. Nu e așa dezvoltat ca la noi, au obiceiuri diferite de ale românilor și ești surprins să observi că nu se joacă fotbal în fața blocului sau pe străzi, dar încă mai vorbesc. Și asta e important, e important ca oamenii să aibă contact verbal unii cu alții.

Am fost surprinsă să văd că clișeele din filme se aplică și în realitate. Bătrânii stau la terase la taifas, la un șah, la o poveste. Nu știu cât de bețivi sunt. Magazinele sunt cochete, la parteruri de clădiri vechi, simple, fără să fie aglomerate și ostentative. Dacă sunt reduceri, o să le observi. Dacă sunt lucruri noi, o să le observi. Dar nu din cauza reclamelor. Nu, ei sunt mai inviting, vor să te atragă în bodega lor, să te seducă cu zâmbete, să te ajute să găsești ce îți place, eventual să mai și glumească cu tine. Iar dacă nu ai cumpărat nimic, nu e problemă, te mai așteaptă și altă dată. Dacă ești ca mine și îți place să mai miroși un parfum sau altul, în România stă gardian lângă tine asistenta, chiar dacă ultimul tău gând e să bagi ceva în geantă. În Italia poți lua la rând fiecare parfum, să îi consumi toate hărtiuțele alea și să dai ture de trei patru ori la coș să arunci hârtiuțele care nu te interesează, și nimeni nu-ți are treaba. Acolo nu îi deranjezi, ești un potențial client și chiar dacă nu ai cumpărat nimic, o să îți zâmbească cald la ieșire.

N-oi ști eu multe cuvinte în italiană, dar buna creștere este universală și te face să te simți de-a lor, chiar dacă nu știi tu prea multe din limba lor . De fapt nu știu aproape nimic în italiană. Dar îmi place să o ascult vorbită, că măcar ce mi se transmite înțeleg, ce nu știu e să transmit informația, dar o să o prind eu, știu. Chiar dacă nu le știu graiul, m-au cucerit prin dezinvoltura lor, din vestimentație, din gesturi, din modul lor de-a fi. Știu că nu e perfect locul, dar e frumos, e liniștit și însorit și oamenii sunt civilizați. Că nu sunt cei mai buni oameni din lume nu mă interesează atâta timp cât își văd de treabă la locul lor și nu fac rău celor din jurul lor. Poate părea rece că stau vreo șapte familii în aceeiași clădire, dar nu te trezești cu vecini la poartă la orice oră din zi și din noapte, dar îmi place că nimeni nu-ți are treaba aici. Dacă ești civilizat și nu deranjezi pe cei din jurul tău, ești respectat la rândul tău. Aici lumea se salută, și când mergi în sala de așteptare la doctor, și să îți iei declarații de la sindicate sau alte instituții. Nu e cel mai bun mod de-a începe o conversație și de-a arăta că nu ești un animal? Eu cred că da, mie îmi place să vorbesc cu tot felul de tanti când aștept să intru undeva. Ăsta e al doilea motiv pentru care vreau să învăț italiană. Primul e faptul că e o limbă delicioasă. Franceza îmi place pentru că e sofisticată, engleza pentru că e frumoasă și italiana pentru că e delicioasă. E un motiv extraordinar de bun să înveți o limbă. Al treilea e că vreau să îi ajut pe cei care nu știu, la rândul meu. Și al cincilea e faptul că vreau să aflu mai multe despre durerile Berthei. Bertha este un personaj de telenovelă, cred, de pe un canal pe care zăppuiam seara trecută. Nu întrebați :)) .

Aș putea scrie ore întregi despre locul ăsta, dar nu îmi ajunge foaia virtuală pentru toate gândurile pe care le-aș pune pe hârtie. Dacă e ceva ce vreau să fac, vreau să vizitez fiecare colțișor frumos din ea, să îmi fac prieteni pe aici și să mă gândesc în continuare ce casă frumoasă aș putea avea aici. Sunt așa frumoase, încât machetele de prezentare sunt urâte în comparație la cum arată în teren.

Iubitul meu tocmai mi-a dat o carte de italiană for beginners. Să fie oare doar o coincidență?

Anunțuri

2 gânduri despre “Cea mai frumoasă țară din lume

  1. Ce frumos ai povestit totul. Din simple cuvinte parcă simt cum mă îndrăgostesc de o țară pe care am vizitat-o doar în treacăt anul acesta,din păcate nu am stat decât 2 zile și alea au fost rapide și pe drumuri (trebuia să ajung în Spania la rude),dar din ce am văzut Italia este o țară frumoasă,pe mine m-au cucerit casele lor de pe dealuri,mi-ar place să am o casă așa,sunt vintage dar sunt frumoase în naturalețea lor. Iar marea,wow .. marea este ca un paradis de unde nu ai mai pleca.Sper să apuc o dată să o vizitez așa cum se cuvine .

  2. Buna, Ana, in primul rand as dori sa iti doresc bun venit pe blogul meu.
    In al doilea rand, crede-ma, daca nu era iubitul meu de aici, probabil treceau ani buni pana ajungeam sa pun piciorul aici. Deci sa te consideri o norocoasa pentru ca ai avut onoarea. Sincer, n-am vazut mare parte din Italia, doar pe ici pe colo, am vazut ce este prin vecinatatile localitatii in care stau cand merg si da, daca e ceva ce-mi place la ei, sunt casele. Sa vezi ce frumoase sunt castelele, mai ales cele de la munte, unde sunt ca pe o ridicatura mai inalta de pamant, inconjurate de vegetatie luxurianta de padure. Si arata atat de autentic, incat ai impresia ca acuma acuma vine cavalerul cu suita lui, cu tropot de cai si tot tacamul. Pana acuma cu el nu m-am intalnit :)) Sunt foarte simple casele si cochete totusi, spre deosebire de cum sunt la noi in tara unde-i una mai fistichie si mai din topor ca cealalta. Si marea am putut sa o vad, dar de jos nu poti zice ca e mult diferita de Marea Neagra. Oh, dar de sus, din avion, e o mare intindere de apa pe care-ai vrea sa o imbratisezi din scaun. Si daca prinzi si-un vapor…e ca si cum aproape poti pune mana pe el, si totusi…e asa departe…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s