Big big booty, what you got a big booty

Nu ştiu când vechii, dar şi proaspeţii mei cititori au căpătat impresia că eu nu am nici o problemă, dar stau aici, pe tronul meu virtual şi necuvenit, arătând cu degetul defectele celorlalţi. Ce-i drept, în ultima vreme m-am apucat serios să mă pogor peste uscăciuni, dar de acolo până la a nu recunoaşte că am vreo problemă, e ceva distanţă.

Oamenii şi interpretatul. Dacă vezi ceva ce e chiar greşit în jur, şi dai exemplu, fără a da nume concrete, you’re freakin’ Satan.

Anyways,că tot am deja oameni care mă cunosc şi mă citesc pe ascuns (sunt plăcerea voastră vinovată, ai?), profit de prilej ca să recunosc că da, am şi eu probleme ca tot omul (*aplauze aprobatoare*) şi doar pentru că nu simt nevoia să le pun pe blog, că nu-mi stă în caracter să mă plâng la cel mai mic obstacol, nu înseamnă că nu există, sau că sunt eu ipocrită. Nu, înseamnă că prefer ca problemele mele să mi le rezolv singurică şi da, o să continui să fac asta în continuare, fără să îmi pese de părerea celorlalţi (yeeei…).

Ce m-a inspirat să scriu despre asta a fost o hateră cu veleităţi de rejină, care printre altele si-a pus în cap să mă demaşte aici, în faţa voastră (*hiiiiiiii and other dramatic sounds*). Da, măi, sunt toată o vorbă, o prefăcută de-aia cum nu s-a mai văzut şi nu s-a mai auzit. Şi ca orice hater care mă cunoaşte în viaţa reală, dar nu are tupeul să îşi semneze commenturile cu adevăratele date de contact, s-a legat, în primul şi în primul rând de modul în care arăt.

Acum se face legătura magică cu titlul.*tanaaam*

Dacă nu v-aţi prins din seria de articole În pierderea fundului găsit, care dezvăluie destul de multe despre mine, vă anunţ că am probleme cu greutatea. Întotdeauna am avut şi cel mai probabil, întotdeauna o să am. Acuma, nu vă imaginaţi că am 200 de kile pe un picior şi se rupe corzile la lift când mă urc în el. Nu, în decursul facultăţii am pus pe mine vreo 15 kile, de la cele 58 cu care mă lăudam la sfârşitul clasei a 11-a, când eram tătă o fibră. Şi mi-e ruşine de modul în care am ajuns, şi mi-ar place iar să am eliptica de acasă şi să am timp să fac mişcare cum aveam când singura mea grijă era lecţia de trei pagini la istorie, asta până aveam trei note, şi puteam să îmi văd de viaţă în continuare. Vremurile când mâncam prânzul la trei, cina la şapte. Vremuri în care nu dădeai bacul de trei ori la sfârşit de semestru.

Erau vremuri faine alea, dar ghiciţi ce: s-au terminat. Şi da, deşi am un program haotic de somn, mesele mi-s decalate şi uneori inconsistente şi timpul, odată cu absolvirea care se apropie mi s-a redus considerabil, nu sunt chioară. Mă văd în oglindă, îmi urmăresc mâncarea ca mai înainte şi urc de câte ori pot pe scări, deşi am lift în cămin. Merg pe jos la facultate, câte patru kilometri în fiecare zi. Mănânc puţin seara, puţin dimineaţa şi în general încerc să nu bag toate porcăriile în mine. Gen bag nişte porcării în mine, frate, numai un ceiuţ verde pe zi, mai un iaurt cu cereale, niciodată nu duc lipsă de fructe, nici când e iarna mai aprigă. Serios, numa chipsuri, nu vedeţi? Pfaaai, cum mă mai puteţi suporta, aşa…aşa…pfaaai.

Deci de ce ar trebui să mă doară undeva că vine cineva să zică că „da, Myriam are curu mare şi nu recunoaşte.” Da, măi, îl am mare, altceva? Am auzit asta trei sferturi din viaţă, toată lumea dându-şi cu părerea, dar de la 21 de ani, m-am gândit că o idee bună ar fi să las ciorile să croncăne, în timp ce eu îmi hrănesc lucrurile cu adevărat importante: să îmi hrănesc cu cap corpul, să nu uit să mai dau mâncare şi la minte, să nu devin papagal, şi să mă cultiv şi spiritual, că seminţele alea fac omul frumos.

Şi la o adică, în loc să am o vedere disfuncţională referitoare la corpul meu, care niciodată nu a avut vreo problemă de sănătate, aş putea mai bine să mă gândesc că fiecare problemă din lumea asta, vine cu o soluţie. Spre deosebire de divele scândurile  fetele care se uită în oglindă şi se văd direct pachiderme, io vreau să fiu stăpână pe corp, nu corpul pe mine. Pot, aşadar, din când în când să mă uit în oglindă şi să zic că băh, o fi mare acuma, dar sunt la câteva rânduri de scări, la câteva porţii gândite mai atent, la fiecare gustare greşită pe care refuz să o bag în mine distanţă de a-l face mai mic. Băh, să zic mersi că n-am un posterior de-ăla ce la 20 de ani atârnă ca la 60, că am băgat shake-ul ăla minune şi-mi atârnă pielea. Da’ am slăbit, mi se văd coastele, nu vedeţi, hâ hâ? Şi să zic mersi că mi-am dat seama, când sunt atâtea care-s toate opărite şi veninoase dacă te legi cumva de fizicul lor.

Nu am vorbit niciodată de asta, pentru că ăsta nu e blogul în care ofer reţeta succesului, nici nu e blog de nutriţie, nici nu a fost treaba nimănui, dar dacă v-a luminat cu un aspect esenţial şi acuma puteţi să vă trăi viaţa în tihnă, atunci so be it.  Voi îmi citiţi aici cuvintele, şi credeţi-mă că nu le scriu cu posteriorul, că slavă Domnului am mâini. Am scris asta pentru mine, că tot cochetam cu subiectul, şi iată că Doamne Doamne, pe căi misterioase, mi-a deschis drumul spre a da glas gândurilor care aşteptau să iasă afară.

Da, uite, acum aţi văzut că am o problemă, hai luaţi-o, înrămaţi-o şi tzucaţi-o în toată seara, ca pe icoană. Dar mai bine, gândiţi-vă înainte să deschideţi gura, dacă remarcile astea vă fac mai buni la final.

Şi iaca şi piesaaaa. Toată lumea în chiloţi, să ţină ritmul. Suntem oameni, ce dracu!

Anunțuri

Un gând despre “Big big booty, what you got a big booty

  1. Girl, I feel you !
    Am avut si am aceeasi problema ca si tine. In facultate am pus cred ca.. vreo 20 ? Si nu ca mancam mult, dar nah. Stres, ajuns tarziu acasa, mancat in fuga si alte chestii aiurea.
    I got a big booty too :)) But I’m proud of it. Really.
    Toata viata am fost urmarita de comentarii rautacioase si alte alea, but I’m ok now. Who cares..
    And I’m proud of you too. Kisses

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s