„Suge-o Ramona!” sau „De ce n-o să scriu vreodată o carte în română”


Se dorește a fi un review pentru cartea Suge-o Ramona a lui Andrei Ciobanu.

Mai citește o dată primul rând, probabil nu-ți vine să crezi că am pus mâna pe așa ceva. Daaar când îți faci update-uri la tabletă, se întâmplă să dai cu ochii de secțiunea Books din Google Play și să vezi acolo stând această minunăție, cu copertă roz cu negru, ditamai acadeaua bonus, pe locul întâi. Ați auzit bine, locul întâi.

Prima dată mi-am deschis preview-ul gratis al cărții, profitând de valurile de wi-fi stabil de care mă bucur în propriul cămin și de o scurtă pauză între cremele de prăjituri și a fost dureros. De fapt nu, e genul acela de text pe care-l citești pe un blog din ăla fără perdea, singură în camera ta, până vine maică-ta și te întrerupe. Pentru că n-ai vrea să te vadă maică-ta citind așa ceva, dooh! Această chestie s-a născut în urma publicării succesive de părți pe o pagină de facebook unde dau click toate cele sărace cu duhul, avide să citească despre sex fierbinte, dar care apoi își fac cruce, mulțumind lui Dumnezeu că ele sunt de fapt monumente de virtute, care nu au aplecări spre treburi din astea neortodoxe. Genul de text care are toate șansele să fie citat de către pisi care n-a mai citit nimic de când doamna învățătoare a obligat-o să citească Punguța cu doi bani în clasa a treia.

Cartea aceasta are un erou, Andrei (such wonder!) care povestește aventurile sale din liceu într-un univers sucevean unde 99,9% din fete sunt curve, iar 0,1 % este reprezentat de Ramona, personaj feminin obsesiv asupra căruia eroul ezită  constant să pună o etichetă (ba e curvă, ba nu e, dar e totuși un pic curvă pentru că și-o pune cu toți, mai puțin cu el). Bineințeles, această eroină este plină de spirit și substanță, când în mod constant refuză să se culce cu eroul principal, pe motive morale, deși are suficient de puține constrângeri morale să se culce cu cel mai bun prieten al său, eventual și cu alții, să îl țină pe jar pe eroul principal cum numai o eroină a unei pagini de facebook poate, eventual să sufere cu amar într-un mod atât de fake, încât zgâriatul de cretă devine melodie clasică, comparativ cu lamentațiile ei total contradictorii. Și că tot vorbeam de curve, omul acesta a penetrat universul acela în care bananele, căpșunile și alte fructe au suferit desemantizări violente. Desigur, după ce spune că a fost futut în cur  mă scuzați , „sodomizat anal” (whatever that is), a făcut total random sex în trei, cu două tipe pe care le-a cunoscut într-o seară random în club, plus sex în club în care bodyguardul a fost complice, nu călău, are dileme existențiale cu privire la a spune că a tras pe nas sau a luat extasy, pentru că……

Vine poliția …și-mi ia toată marfa…. (scuzați această referință de manea, dar în caz că vă întrebați, da, această chestie care se vinde în librăriile respectabile de pretutindeni, are și pasaje cu manele în care se presupune că toată lumea știe versurile lui Salam și în care un bar de genul este asemeni unui tărâm mitic în care toată lumea este frumoas parfumată, elegantă și cu ocupații perfect legale)

Desigur, toate astea pentru că personajul Andrei este un personaj atât de opac, și realitatea este așa de subtil împletită cu ficțiunea, încât s-ar putea să îl vedem any day now pe autorul acestei capodopere ficționale luat de poliție pentru indigestie produsă de consumul excesiv de salată de fructe…dacăă știi cum zâc.

Și pentru că am folosit cuvântul magic sex, trebuie să le spun amatorilor de gen că această carte este perfectă pentru ei, dacă doresc să-și facă laba sau , citez „sunt sigur că sunt multe persoane care citesc chestia asta și se duc după aia să plângă sub duș numai gândindu-se că în lume există suflete atât de negre și murdare încât să găsească plăcere în astfel de tehnici degradante de afecțiune umană”(pg. 49 a pdf-ului ce poate fi găsit foarte ușor pe net). Eu aș plânge, nu lacrimi de fericire pentru că în sfârșit m-a futut cineva în cur cum trebuie, ci lacrimi de amar pentru toate chestiile pe care multă lume le urăște în grila de vârstă 20-35 de ani,  dar pe care cu toții le distribuie pe facebook, cu ochii radiind de încântare în fața genialității scriitoricești a unui pseudo autor al cărui loc este pe scenă, făcând glume pentru cei cărora nu le trebuie multă subtilitate ca să râdă ca porcii, râgâind bere.

Ceea ce citiți sunt pagini pe care redactorul ar fi trebuit să i le înfigă sul în dos, ca să simtă ce înseamnă să fii futut pentru că ești un scriitor imbecil, fără gemete și sudoarea care însoțesc de obicei un astfel de raport. Este „o poveste semi-amuzantă” doar dacă nu ai simțul umorului. Altfel spus,  e cel mai urât coșmar al unui literat, de la Fluturi, cartea cu metafore gen „îți târăști sufletul ca un sac de cartofi” și celelalte crap-uri editoriale care s-au mai scos, ce fac facebook-ul să vuiască apreciativ.


39 de răspunsuri la “„Suge-o Ramona!” sau „De ce n-o să scriu vreodată o carte în română””

  1. Ramona nu e curvă, e artistă neînţeleasă!:)) Iar opera literară susmenţionată nu e abjectă ci neo-hipstero-minimalistă!:))

  2. Eu am citit vreo doua sau trei pagini din cartea asta cat ea inca era online gratis si sincer nu mi-a placut deloc,nu datorita limbajului ca nu-s Sfanta Maria ci datorita faptului ca este o carte de prost gust si sincer nu inteleg cine a fost idiotul care l-a ajutat pe asta sa-si publice cartea,este o carte idioata rau de tot numai cand ma gandesc la numele ei mi se intoarce stomacul pe dos . Mare e gradina si multi sar gardul,pacat ca multi au si citit cartea asta .. si-au pierdut timpul degeaba sau depinde de persoana la urma urmei cine se aseamana citeste aceiasi carte :)) .
    Nu ma pasioneaza cartile pline de rahat cu doua coperti 😀 prefer sa citesc ceva ce ma scoate din impas si ma face sa ma pierd in alte universuri decat in lumea noastra „minunata” .

    • Idiotii care l-au ajutat cu publicarea sunt cei de la primul post de radio ascultat in masina de catre taximetristii in slapi si cu tricoul ridicat peste burta – Kiss FM (cine se aseamana se aduna).

      • Deci daca vreau sa fiu publicata si notorie, tot ce trebuie sa fac e sa cuceresc un radio de partea mea? bine de stiut :)))

  3. @ Ane Mae: Nici eu nu am probleme cu limbajul de genul ala, doar tipul ala era deplasat, ca si eroul al cartii aleia, daca poate fi numita o carte si el un erou. Si eu sunt de acord cu tine, mai bine sa citesti o carte care sa te edifice spiritual, decat flegma asta. Si eu am citit, un pic mai mult decat era preview-ul, dar efectiv, e agonizanta.
    Eu refuz sa cred ca lumea este asa. Numeste-ma naiva, dar inca cred ca buna crestere si respectul fata de femeia de langa tine mai exista in spiritul unui barbat 😀

    • Și eu sunt ca și tine,încă cred că mai există bărbați buni care știu să aprecieze ceea ce au,bărbați cu o bună creștere și cu respect pentru femeia lor,deși uneori ai impresia că te lovești de tipi ca și dânsul din cartea aia la orice colț :)) . Dar știi cum se zice,speranța moare ultima și noi o dată cu ea .. Nu zic nu,și femeile sunt rele dar din câte mi-am dat seama este un cerc vicios din care mulți nu vor să iasă,bărbații buni sunt distruși de femei rele care la rândul lor vor distruge fete bune și tot așa la nesfârșit doar că uneori oricât de răniți am fi ar trebui să ne păstrăm bunătatea din noi,pentru că niciodată nu știi când ceva bun îți iese în cale iar tu distrugi acel lucru pentru că altcineva te-a distrus pe tine .. Ca și tine sunt încă o naivă considerată de mulți pentru că văd bine chiar și unde este rău și chiar dacă mi-a fost călcat sufletul în picioare am încercat să rămân la fel,pentru că niciodată nu știi când acel „bun” se ivește pentru tine și este păcat să îl pierzi,pentru că într-o lume atât de mare și de rea avem nevoie să ne păstrăm măcar o treime din noi buni .. altfel,ar fi un haos. Deci să trăiască naivele ca noi :)) și să nu mai apară cărți de genu,mă fac să vomit la propriu. 😦
      O seară plăcută să ai … la 00:46 😀 .

      • Ane Mae, eu m-am convins de lucrul asta, desi de multe ori mi-am pierdut speranta in barbati. Stii cum e? eu cred ca aduni ceea ce culegi. Daca pui in gradina maracini, o sa aduni maracini, nu rosii si castraveti si alte chestii bune de mancat. Daca aspiratia femeilor in viata e sa fie Anemone, vor primi Andrei sau ma rau. Am citit si Fluturi, unde tipa asta era monument de stoicism, din dragoste pentru altii, in stare sa accepte sa o bata si sa o violeze chiar unul cu bani, dar ea tot il iubeste, lasa ca il poate schimba. Si efectiv, ma gandeam ca fictiunea romaneasca a luat-o razna. Cu toate fetele cu care vorbesc, incerc sa le transmit ca sa tii stacheta sus nu o sa iti aduca pierderi dupa care nu te poti reface. Dar oamenii vor fi oameni, le spui una, apoi se cupleaza cu idioti si plang, neintelegand ce-au facut ele sa merite asta. Surse intregi de inspiratie 🙂 Seara faina si tie, stai linistita, sunt treaza pe la ore de-astea 😀

  4. Mai bine cartea asta s-ar fi numit „Suge-o Romania„. La noi se promoveaza prostia, clar! Mi se pare cel mai penal lucru care poate sa se intample intr-o tara, sa publice o editura o asemenea carte. Obsedatii sexual ar trebui sa se uite la filme porno, nu sa scrie o carte. Astia slutesc frumosul cuvantului asezat intr-o pagina. Si da, nici Fluturi nu e mai departe.

    • Stii ce ma irita? Ca e prostia aia de mahala, stii? Ca e cu totul altceva sa nu te duca capul, dar de dus ii duce, dar ca nu in directia corecta. Asa ceva e o mizerie; daca e pe facebook, nu inseamna ca e bun de-o carte, inseamna ca e bun de …chestii pe care le fac obsedatii sexual. Stii ce slutesc? Literatura romana contemporana, in general. Sa fim serioase, cine mai vrea sa publice acolo, respectabil zic, dupa un asemenea antecedent? :))

      • Nu prea aveam literatura contemporana de valoare… pentru ca oamenii care chiar ar avea ceva bun de publicat sau chiar f.bun sunt inalturati in favoarea acestor prototipuri.

  5. Pe mine m-a rugat o prietena sa-i cumpar cartea asta, ea nefiind in tara, si am avut prin urmare ocazia sa citesc cateva pagini din ea (nu mai mult de 100). N-am putut mai mult, nu mi-a placut absolut deloc, limbajul m-a dat pe spate de la primele pagini (nu pot intelege autorii contemporani care prefera sa foloseasca limbaj colocvial in carti din dorinta de a se apropia cat mai mult de limbajul de toata ziua al cititorului). Pe langa asta, povestea pe care am inteles-o eu din 100 de pagini a fost extraordinar de plictisitoare, nu se intampla nimic in aceasta carte. „Fluturi” mi-a placut mai mult!
    Si alt lucru pe care nu-l pot intelege este cum de a reusit aceasta carte sa devina atat de virala si sa innebuneasca lumea atat de mult?! Cunosc baieti pe care nu i-am vazut in viata mea punand mana pe o carte care nu o mai puteau lasa pe „Ramona” din brate.
    Eu merg pe principiul ca viata e prea scurta ca sa o pierd cu filme si carti proaste, asa ca n-am avut niciun regret sa las cartea din mana netermintata (desi in mod normal nu-mi prea place sa fac asta).

    • Bun venit in gradina, Ioana. Intr-adevar, si pe mine limbajul foarte colocvial m-a socat, si e evident deja ca nu a fost socantul placut. Sincer, mie povestea mi s-a parut ceva de genul: ‘sunt sigura ca acum or sa faca sex din nou…aaand they diiiid…such surprise’. A ajuns virala pentru ca tipul asta a redactat cartea in forma cea mai populara in acest moment, adica pagina de facebook. Sau ma rog, parerea mea personala e ca a fost cea mai populara forma cand a scris-o el. Tipul e si comediant, si genul asta de entertaineri intotdeauna au o suita de fani. Odata ce le dirijezi atentia la toti fanii aia spre ceea ce creezi tu, atunci evident ca ajunge viral, cum probabil si glumele lui au ajuns virale. E win-win. Si normal ca baietii de cartier adora cartea asta: e un fel de oglinda a practicilor lor. Cum ziceam in articol, e genul ala de carte care place celor care rad ragaind bere. Daca ar fi sa ma dau ca exemplu, un bloc ca al meu nu o sa aiba niciodata succes pentru ca nu place maselor. Singurul mod in care poti ajunge viral este sa atragi prostimea sa vina la tine. El a reusit asta, I must grant him that. Nu am terminat nici eu cartea pentru ca era efectiv dureros pentru creier. Tot din acelasi motiv am renuntat.

  6. Eu nu inteleg ceva. Este cumva lectura obligatorie? A fost varata cu forta in ochii cuiva? De unde atata ura? Evident nu este un monument literar dar are ceva cititori. Mie sincer mi-a placut. O lectura usoara ce te prinde pe moment-mai ales daca ai avut aventuri asemanatoare-si de care uiti in urmatoarea saptamana.

    • @Adrian, nu am spus ca e lectura obligatorie, am spus ca nu merita sa aiba doua coperti si sa stea intr-o biblioteca, langa carti care pot fi numite carti, pe bune. Trebuia sa ramana blog: ok, citesti un articol, iti place, comentezi, dar nu este material de o carte. Si eu am citit usurele la viata mea si le mai citesc ocazional, dar macar au o structura, o decenta. Asta n-are nici un Dumnezeu si daca citesti, stii exact la ce ma refer. Si nu e vorba ca are pasaje vulgare, ca nu am nimic cu asta, atata timp cat ar exprima ceva. Cum spuneam: blog da, carte nu 😀 E o diferenta intre cele doua 😀

      • Despre ce biblioteca vorbim? Daca ai cumparat o carte pentru ca ai auzit de la prietena verisoarei vecinei si din postari pe facebook evident biblioteca este formata din carti primite cu un ziar ceva sau cadouri neinspirate.

  7. @Adrian, ma refeream la biblioteca ca si piesa de mobilier. Am vazut-o si in Diverta, si in Carturesti, si cam peste tot. Poate trebuia sa zic raft, m-am incurcat 🙂 Apropo de chestii primite la ziar sau cadouri neinspirate, chiar am avut mixed feelings cand am vazut-o in librarii.

  8. Plecand de la premiza ca „o femeie care se fute cu mai multi este considerata de societate o curva, iar barbatul este vazut un macho” este si normal ca o femeie cu „educatie” sa se simta indignata de aceasta carte. Din punctul meu de vedere, este o carte amuzanta si trebuie tratata ca un pamflet. Realitatea este ca in Romania, cam ce este declarat pamflet se cam adevereste a fi crudul adevar acoperit cu o cortina, cu scopul de a da bine.
    Draga blogerita, faptul ca este pe locul 1 in top arata nivelul de cultura al societatii. Si sincer, prefer sa citesc o astfel de carte pentru amuzament, decat sa vad toate parasutele de la TV cum defileaza in prostia lor.
    Revenind la continut, well, omul asta are dreptate. Oricat de „educata” se afiseaza o femeie, cand ajunge in pat se va dezlantuie ca o fiara. Cele care nu sunt de acord cu acest lucru inseamna ca traiesc degeaba, probabil in pozitia misionarului.

    • Nu inseamna ca eu nu o consider amuzanta. Tocmai de-aia am scris recenzia asta in cheia in care am scris-o. Amuzament, amuzament, pamfletul pamflet, dar totusi, ce vreau sa zic este ca nu poate fi numita carte. Chiar si tu ai numit-o pamflet. Ca e realitatea, stiu si asta. Dar ce sa faci in fata ei ? Daca e rea, sa devii si tu rau, sa cazi si tu in ea asa cum e? Daca crezi ca e loc de mai bine, sa taci, sa inchizi ochii? Nu am dorinta de a schimba vieti cu recenzia asta, dar e dreptul meu sa scriu ce vreau despre cartea asta, pe principiul ca nu tot ce e la moda, iti face si bine.
      A, si nu confunda educatia cu sexualitatea. Educatia nu e o aparenta, ori o ai, ori nu o ai. Aici intra cei sapte ani de acasa , pe langa scoala si celelalte cunostinte pe care le aduni pe parcurs. Sexul e un instinct primar. Si animalele pot face sex, fara nici un fel de afect. Cu ce ai in cap te plimbi in lume. Ce, daca ai o educatie, trebuie sa fii frigida? Daca ai bun simt, nu te poti bucura de sex? Ce treaba au una cu alta?! Cred ca esti mai dezamagit de cele care nu au nimic in cap de fapt, decat de cele care se dezlantuie „ca fiarele”. Dar probabil nici nu tintesti suficient de sus, de unde dezamagirea. Totusi, nu generaliza. S-ar putea sa fii surprins de cat de diversa e lumea din jur, cand nu ramai in universul tau mic.

  9. Si fifty shades of grey este o carte? Cam care e diferenta intre cele doua, dupa parerea ta? Si te contrazic, sexualitatea face parte din educatie si o capeti dupa acei 7 ani de acasa.
    Eu cred ca mai mult esti indignata de faptul ca acest tip a avut curajul de a scrie o carte in care a descris in „limbaj” autohton o parte buna a tipurilor de femei de pe meleagurile noastre. Si mai rau, a incalcat regula de aur, a facut acel mare pacat de a povesti lumii despre ceea ce femeile considera sacru: secretul ;).Anyway, as avea multe de spus legat de partea a doua a comentariului tau, insa ar dura prea mult. Te joci cu termenii insa nu intelegi esenta – aka universul tau mic „in conceptia ta”.
    Seara faina.

    • Exista doua tipuri de carti: desperate housewives gen si cartile care iau premii, cartile alea mai deep de care sunt convinsa ca o sa te legi in commentul urmator. Cartile pozitia-misionarului, parca si vad. :)) Amandoua fac parte din prima categorie. 50 shades a fost facuta celebra de cluburile de lectura ale nevestelor disperate, Ramona de o echipa buna de marketing si de o audienta pasiva, care inca crede ca o carte ilustreaza realitatea si nu un model al realitatii.
      Ai impresia ca asta e cea mai porno carte pe care am citit-o in viata mea? Cand ziceam ” in conceptia ta”, nu ma refeream numai la tine, ma refeream la toata clasa asta de barbati pe care o reprezinti, batandu-te cu caramida in piept ca tu ai dreptate. Astia care cred ca este un secret pe care noi il ascundem. Nu exista un secret. Nu puteti accepta unii din voi ca v-ati fript, fara sa generalizati, ca va ustura orgoliul . Ai dreptate ca o buna parte din femei e asa, dar ai baga mana in foc pentru fiecare in parte? Ai putea garanta pentru fiecare femeie? Si sa zici ca toate sunt curve, te-ai culcat cu fiecare in parte? Cand te culci cu toate si le cunosti pe toate, atunci ai dreptul sa generalizezi. Pana acolo, ceea ce spui este bazat pe propria ta experienta si cam atat. Stim amandoi ce usor e sa fii subiectiv.
      Sa fim toate curve, ca sa ai tu dreptate, nu? Daca alea cu care te-ai culcat tu n-au avut minte sa si-o puna cu tine, suntem toate la fel, nu? Daca unele nu au fost cum voiai tu, atunci gata, armele jos, au murit educatia, sinceritatea, cinstea. Chiar ma faci sa rad, serios.
      Un prof de-al meu spunea ca exista carti care raman celebre pana le trece vremea si carti care schimba lumea sute de ani la rand. Asta nu e din a doua categorie; lasa-ma sa cred ca exista o literatura, una care nu se prostitueaza.
      Pfui, si sa vezi, te-a durut. Punct ochit! Vezi, ca nu te-ai „jucat” prea bine cu termenii.

  10. Sincer, prefer mai mult sa citesc ceva autohton, cu iz umoristic, realistic, decat o prostie de carte gen fifty shades of grey, cu elemente sado-masochiste and shit, in care personaja principala isi ia rolul femeii dornice sa indrepte sechelele saracul barbat din copilarie, cu orice pret.
    Nu m-am batut cu caramida in piept ca as avea dreptate, ci doar mi-am exprimat o parere personala. Nu am generalizat si nici n-am spus ca femeile sunt toate niste curve. Curvele si-o trag pe bani, restul cauta experienta mai multa sau mai putina, fiecare cu norocul ei. Cat despre experienta mea, trust me, you dont know a thing ;).
    Literatura cuprinde si genul asta de carti. E un domeniu pentru unii considerat tabu, pentru alti funny, pentru altii litera de lege. Dupa cum spuneai, tine de educatie si de modul cum o percepi.

    • Am studiat literatura, deci nici pentru mine nu sunt carti prea tabu sa fie discutate. Eu am citit mult despre 50, nu 50 shades of grey si am gasit un pdf dar dupa doua pagini mi-am dat seama ca e insipida. Ar fi fost prima mea carte de genul. Pentru mine e funny domeniul asta. Stiu de el, dar nu ma inspira.
      Am simtit un soi de bitterness acolo, subtil. De el m-am legat. Pana la urma in viata toti cautam cate ceva, nu? Nu am vrut sa insinuez altceva.

  11. „Bitterness”-ul exista evident, daca e sa ne luam dupa experienta mai mult sau mai putin avuta. Era si de asteptat sa clacheze in final, cautand scuze de genul „Ramona este Kriptonita mea”.
    Dar pana la urma asa e cartea, poate si povestea vietii lui pana acum.

  12. Am citit destule cartii de diferiti autori de ………..nationalitati gen si etc diferit ce sa zic dar nuvela asta numai carte nu pot sa o numesc
    Interesant ce e asa de interesant titlu cu suge ? Asta e interesant tipa curva fata buna -baiatu care e prost de ingeata apa ? Intrebare autoru se oglideste cu personaju ? Naiv Timid Incapabil sa ia decizi pe termen lung Amnezic Fara dorinta de ceva anume Drogat ? Ce e asa de interesant ca si melodia Heroina-meea oare mai departe nu vedem noi cei sub 40 de ani
    Ne lasam condusi de ………. nu de ………… ai lasam pe pensionari basinosi sa voteze in locu nostru ba mai mult ai lasam sa lucreze in locu nostru 😛 am devenit niste intretinuti condusi de cei ce promite mai mult pt ca nu vrem sa gandim ca popor ca natie unde am gresit
    Ca a tst asta ceva e ok cititi baieti si fete pana la capat e o porcarie ordinara ceva de la care nu e nimic de invatat
    Eu zic ca trebuie sa ne trezim din starea asta sa nu mai lasam pe bunici sa ne voteze viitoru sa muncim si sa vrem mai mult decat avem in acest moment ca nu e neaparat rau in asta trebuie sa ne tratam ca popor de porcariile si mizerile astea de care dam .

    suge-2 continuare la suge1 ooooooooooooo f interesant ma duc sa iau cartea sau mai bine imi iau un cofrag de … si imi fac papara 6 zile decat sa consum banuti asa aiurea ooo da citesc de pe internet mai bine nu prefer sa pap papara si sa imi …. prietena decat sa imi pierd tinpu cu suge cineva de la alcineva in carte ……….
    inbecibilitati ca sa scape adevarati criminali pe seama aberatilor .

    • @dan-te: inteleg ca esti suparat, si eu am fost, cand am citit cartea asta si am vazut ca e numita o carte. Totusi, cartea asta si politica sunt doua lucruri diferite. Bine, cartea e o ilustrare a ceea ce devine tinerimea patrioata in prezent, dar totusi eu nu as intra in polemici legate de cine cu cine munceste, de ce unii muncesc mai mult ca altii si de ce nu se trezeste lumea. La un moment dat s-or trezi ei, pana atunci, eu o sa continui sa muncesc. Exact cum am facut-o dintotdeauna, fara sa ma uit in stanga si-n dreapta. Si daca nici un fraier din astia portretizati in carte nu ma f**e la icre, atunci o sa traiesc fericita. Slabe sanse, dar sunt o optimista. Cartea asta ilustreaza niste caractere nefinisate, personaje fara culoare, sau savoare sii probabil spune mai multe despre anturajele pe care le frecventeaza autorul decat despre capacitatile sale scriitoricesti. E aiurea ca tinerii se definesc dupa caracterele respective. E aiurea ca tinerii aia cred ca oricum votul nu conteaza, ca politica nu ii influenteaza in nici un fel. E aiurea ca tinerii aia nu au procesat notiunea ca munca e salba de aur, cand exista celebritati din astea care le spun ca esti super daca esti lichea. Cat se vorbeste pe posturi despre ce bine e sa fii un om onorabil, cati din ei sunt invitati sa discute pe platouri, si din contra, cat timp ce acorda cancanului si vedetelor, una mai lipsita de substanta ca alta? Multe intrebari interesante, sunt convinsa.

  13. Cand comentezi despre o carte mai intai o intelegi … corect? Tu realizezi ca el prezinta niste fapte intr-un mod care sincer .. toti la un moment dat suntem lafel. E bine scrisa si poti invata din greselile lui „Andrei”. Nu comenta degeaba 👌

    • Uite, „bayatule” Florin, ințeleg deja numai din ce-am citit deja de ce ai înțelege că această carte e scrisa bine: pentru tine, dacă s e despărțit de a si autorul știe să scrie cuvintele despărțite între ele după regulile limbii române, deja e o realizare. Uite, nu știi nici băiat să scrii bine. Într-un email. Dar e fals, oricum, acu probabil râdeai cât de inteligent ai fost cu asta. Revenind la minunea asta, trebuie să te învăț ceva, mă simt generoasă astăzi. O carte nu e numai gramatică corectă, o carte adevărată înseamnă stil, subtilitate, vocabular un pic mai sus de ușa cortului. Poate tu cu băieții vedeți chestii de genul, poate ați trăit, în viața voastră, experiente din astea. Dar asta nu face din cartea asta o carte buna, poate doar un feuilleton ce îl găsești pe pagină cu fata de la pagina cinci, ceva ce ii place unuia ca tine. Învață ceva de la Andrei, dacă vrei, învață să scrii corect!

  14. Imi place cum toti oamenii Pro-Suge-o Ramona sar intotdeauna in sus cand cineva spune ca e o carte proasta, in loc sa se gandeasca o secunda ca poate exista un motiv pentru care nu chiar toti iubim aceasta capodopera literara :))

Lasă un răspuns către „Fluturi” și de ce e greșit să idolatrizăm cartea asta | Myriam Anulează răspunsul