„Fluturi” și de ce e greșit să idolatrizăm cartea asta

Vacanța asta de Paști se pare că am lecturat românește. După Ramona, am zis, de ce să nu încerc să citesc și cealaltă super carte care face toate duduile să se ude internautic, respectiv „Fluturi” de Irina Binder. Am terminat ambele volume ale cărții ăsteia în vreo zi și jumătate, și nu pentru că a fost cea mai bună chestie pe care am citit-o în ultimul timp, ci pentru că eram tare tare curioasă cum se termină. Asta ar fi un plus pe care îl atribui acestei cărți, că te face curios să vezi cum se termină/ te rogi să se termine odată. Alt plus ar fi că lectura nu este grea deloc, dar având în vedere intelectul lectorilor (cei ce nu sunt studenți de limbă română, adolescente de-alea care citesc ce e în vogă pentru că se caută intelectual, nu vor să pară proaste în ochii celorlalți sau oameni obișnuiti cu lectura din vremurile în care televizorul rula puține ore și chiar și când rula, nu era mare lucru de privit) este relativ mediu, nici nu mă mir. Totuși, eu să fiu autoare, aș ridica un pic pretențiile literare, cu riscul, desigur, să nu mă cumpere nimeni și să mă eticheteze neînțeleasă. Oh, oamenii ăștia.

Multe fete, mai mult sau mai puțin apropiate de vârsta mea au idolatrizat cartea asta. Eu am evitat-o pe cât posibil, dar după capodopera Ramona (vorba vine), am zis să încerc și Fluturi, după vorba românească să nu mor proastă. La facultate ne învață că atunci când deschidem o carte să o citim nepărtinitor, să încercăm să ne detașăm de prejudecățile noastre pentru ca acea carte să ne deschidă mintea un pic mai mult, dacă se poate acest lucru. Când am citit Fluturi mintea mea a rămas…la fel. Eventual puțin oripilată că așa ceva a văzut lumina zilei, că este bestseller și că este admirată de duduile de pretutindeni, când de fapt este o telenovelă cu patru coperți. Genul ăla de telenovelă cum erau pe Antena 1 și Acasă (cele românești).

Ca să vă fac un mic rezumat: Personajul principal este o duduie pe nume Irina (such surprise), în vârstă de 19 ani, din Brașov, care are un background familiar dificil: mama i-a murit când era foarte mică; tatăl a vrut să o crească ca pe o lady, cu lecții de pian și încă ceva, ca și cum orice familie din clasa de mijloc dispune de un pian în propriul cămin(hey, unde îmi este pianul?!), pe la 11-12 ani ajunge să stea la o familie unde o înjurau, îi luau hainele și o puneau la treabă și nu înțelegeau educația ei de lady (de Brașov), ea fiind de fapt descendenta unei familii nobiliare cu lojă în Biserica Neagră (că deh, nu o poți arde altfel); a fost îngrijită și sprijinită de o tipă de 22 de ani la momentul respectiv, ulterior, când s-a întors acasă, cu care n-a mai vorbit mult timp deloc, dar ele erau cele mai bune prietene de fapt; dacă ea avea bicicletă și vecina nu avea, tatăl i-a luat bicicletă și vecinei; la 16 ani moare și tatăl ei, dar la 18 ajunge să cunoască un bătrân care nu avea bani de parizer la magazin, așa că după ce-i plătește ea, ea îl vede ca pe un bunic și devin cei mai buni prieteni;

Știți voi, chestii care ni se întâmplă tuturor, sau multora dintre noi în interval de 10 ani, ceea ce face povestea total plauzibilă.

Să nu mai zic că duduia aceasta merge într-o noapte în club. Avea tot ce îți poți dori: țâțe mari, corp fain, păr blond, ochi verzi, era directă, sinceră, atrăgătoare, cu succes la bărbați…ce mai, femeia perfectă. Și cunoaște ea pe doi din București, posesori de mașini ultimul răgnet, cu casă în Poiana Brașov, în Snagov, cu ferme prin Maramureș, ce mai…moartea fomeilor. Are un moment de-ăla de magie cu unul dintre ei, numit Robert, în baie, când ăsta o ia de mână în oglinda din holul băii și o mângâie (ca și cum lași toți străinii chipeși să te mângăie în holul băii în club) pe mână și gata, e chimie între noi….

*25 de secunde dedicate fredonării piesei idioate românești*

Dar fratele lui o ia pe crăiasă, trei săptămâni paradis, gata, se și mută cu el . Ca și cum TOATE ne mutăm cu prietenii noștri după doar o lună de relație. Cause that is normal. Pe prietenul ei îl cheamă Matei, iar el și Robert nu sunt frați buni, ci cumva Robert a fost adoptat când părinții lui au murit și de-astea, motiv pentru care el e recunoscător până la prostie. Ideea e că ea cu Robert nu se înțeleg, apoi se plac, apoi se mângâie, apoi se ceartă. Matei e bun, apoi e gelos, apoi e protectiv obsesiv, apoi practic o sechestrează în casă, apoi îi angajează bodyguard să nu îl înșele, după ce el o înșeală repetat (că mna, obiceiurile tinereții, năravul….). O și bate. Ea și avortează un copil din cauza lui. Apoi când ea pleacă și își începe viața cu alt tip, Matei vine, o duce cu mașina, o violează și o duce înapoi. Și după toate acestea, Irina se gândește că ar trebui să se întoarcă la el, că îl iubește și ea a fost educată să pună pe alții înaintea ei. DEȘI A VIOLAT-O! Și să nu uit că ea are interacțiuni mai mult sau mai puțin erotice cu Robert, dar evident, Matei nu observă lucrurile astea. Dar dacă se uită ăla la tine, te omor, da, capră ce ești?!

Fuck this shit. Women are idiots!

Aberațiile continuă, dar le las pentru cei ce se încumetă să dea 45 de lei pe două volume, degeaba. Terminând această carte, am dat peste prima carte care nu se termină nicicum. Absolut nicicum. Și când citești aproape 600 de pagini pentru nicicum, îți dai seama privind înapoi ce haos e în poveste, de nici măcar un cliffhanger bun n-a putut face duduia marea autoare de romane de dragoste. Gen, trebuie să ai un sfârșit de carte, chiar dacă e un final deschis; oricum, deschis fiind, nu anulezi posibile deschideri spre alte volume. Dar ce volume să și scrii, când basically, ai scris tot ce are o telenovelă juicy românească acolo. Că e perfect valid să mergi din București în Brașov, in Germania, iar în București. E ușor să pleci în mijlocul săptămânii la munte, că așa îți vine ție. Toate fetele cunosc crai în club și toți le vor pentru sufletul lor bun și sinceritatea tăioasă de care dau dovadă. E perfect normal să stai cu un om care te abuzează repetat și să refuzi bărbatul care te iubește, fără să te bată, doar pentru că tu ești bună, deși nici naiba nu îți ridică statuie. E perfect normal să faci un personaj care nu-i nicicum, prin faptul că înglobând atâtea chestii într-o singură persoană faci un SF de tot căcatul (în cazul acesta). De fapt, nici un personaj nu e cumva,adică memorabil. Fantomițe narative, fără carne, fără substanță, fără savoare, ceea ce face din cartea asta, prin modul în care anulează toate chestiile ce fac o carte să fie bună, memorabilă, să devină o necarte, încă un titlu, care, ironic, e pus la loc de cinste în librării. Așa se întâmplă când vrei să pui totul, la sfârșit rămâi fie cu nimic, fie cu un șir lung de contradicții în scriere.

Și să mai spun că apare la categoria Dezvoltare personală  ar însemna să vorbesc de ce faptul că duduile adoră cartea asta este greșit. Ziceam că o carte trebuie să te învețe niște valori și să te îmbunătățească într-un fel, sufletește, dincolo de a te lăuda la celelalte pisi din gașca ta că tu ai citit Fluturi și toată te-ai udat . Cartea asta nu este un model, pentru că nu apare nicăieri o indicație clară de AȘA NU. Din contră, Irina plutește după cum o duce valul. Dacă e bine, e bine, dacă e rău, lasă că trece, dacă o bate, lasă că mă iubește de fapt. Și da, în ciuda faptului că Matei are bani și mașini și tot ce visează cel puțin jumătate din duduile din țara asta, e greșit să accepți să fii abuzată. E greșit să abordezi problema ca și cum e ok lucrul ăsta, pentru că nu e. Nu trebuie să îmi dea unul în gură să înțeleg că mie ca femeie nu îmi place să fiu bătută. Nu mai e un basm, când bărbatul care te iubește nu are încredere nici să te lase la farmacie să-ți iei tampoane, de exemplu, de frică că te dai la farmacist. Nu mai e basm, când devii un obiect. Nu mai e basm când nu mai poți ieși afară dintr-o relație, când evident că poți ieși afară. Nimeni nu te oprește, deci de ce să înveți femeile că de fapt tu ești o mare virtuoasă că tu stai să-ți dea în mufă, deși practic relația aceea nu îți mai oferă nimic? E așa contraintuitiv, serios!

Plus de asta, nu trebuie să îți dorești în viața asta să ajungi așa, pentru că cele care oftează a plăcere, oftează în primul rând după o poveste de basm care nu se concretizează concret (Robert și Irina). Oftează și după Matei la început, dar să fim serioși, la urma urmei, cine vrea lângă ea un bărbat care nu-i in stare să spună lucrurilor pe nume, sau un bărbat abuziv, doar pentru că el a fost șmecheraș înainte, dar ea să fie sfântă, altfel îi mută dinții. Asta nu e o poveste de succes, este din contră o poveste de coșmar, care nu ar trebui vândută, nici tipărită măcar.  Deci da, nici o dezvoltare personală pentru voi azi, copii.

În ultimul rând, femeile au nevoie de mai puțină fantezie telenovelistă și mai multă realitate dură în ceea ce citesc și urmăresc în general. Ar face mai ușor procesul de relaționare dintre femei și bărbați, în care femeile nu mai au tactici parșive care oricum nu funcționează și de cele mai multe ori fac mai mult rău decât bine și bărbații învață să respecte femeile, și să nu le mai trateze ca pe niște cârpe, pentru că femeile ar fi suficient de cinstite cât să își impună condițiile de la bun început, fără să se tot coiască(scuzați termenul informal). În zilele noastre, femeile au niște strategii, de parcă bărbații sunt fie inamicii lor, fie niște șoareci de laborator, dar când cineva își bate joc de ele/ experimentează, toate spun că este greșit, când de fapt primesc ceea ce merită. Dai ce primești, mai contează sexul tău?!

Concluzia este că, la fel ca și Ramona, cartea asta nu merita să depășească o pagină de facebook sau un blog obscur, pentru că măcar așa nu ar fi precum ciuma asupra populației feminine din România. Fiind publicată de o editură mică, înțeleg dorința de afirmare, dar totuși rușine editorului care a băgat textul ăsta la presă.  Nu există suficient spațiu virtual pentru numărul de modificări de care are nevoie cartea aceasta, înainte ca aceasta să aibă o șansă mică mică să vadă lumina tiparului. E departe de sensibilitate, de poetic, e ceva ce ar putea scrie și o pițipoancă destul de umblată cu un editor cu cunoștințe medii de limba română, care să facă textul lizibil. E o carte, care dacă ar trebui să genereze ceva, ar trebui să genereze semne de întrebare apropo de direcția înspre care o ia lumea aceasta,  nu elogii unanime.

Dar de ce să scriem memorabil, când putem să facem bani?! E o întrebare fără răspuns. Până atunci, o să citesc cărți publicate de oameni care nu glumesc când publică numai bunăciuni, genul ăla de bunăciuni care bend your mind .  M-am vindecat de românisme de doi lei, naiba știe de ce am și încercat .

Anunțuri

11 gânduri despre “„Fluturi” și de ce e greșit să idolatrizăm cartea asta

  1. M-am amuzat copios. II dau share. :)) Nu am citit cartea, nici nu am fost tentata. Stiu doar ca mereu ma uitam urat cand ii auzeam numele :))) Habar nu am despre ce e vorba in ea, but thanks. M-ai scutit de la a face o greseala 😀

  2. Eu am citit doar primul volum deocamdata, n-am apucat inca la al doilea. Sunt de acord cu multe lucruri pe care le-ai scris tu acolo (in special la asemanarea cu o telenovela – chiar asa si e, din pacate), dar mie per ansamblu nu mi s-a parut CHIAR atat de rea cartea. Eu am avut nevoie sa o citesc ca sa ma relaxez, voiam ceva usor de urmarit, cat de cat captivanta, si asta am primit. Pentru mine a fost o carte ok pana acum. Sunt curioasa cum se termina, dar nu cred ca as reciti-o vreodata 🙂

    • Mie volumul doi mi-a pus capac. Dupa ce am terminat primul volum, chiar am crezut ca aceasta ‘opera’ e decenta. Apoi mi-a intors si distorsionat forma ce mi-am creat-o in capul meu pana la punctul in care ma intrebam: ‘serios, a trebuit sa o scrii si pe asta?!’ Mai ales partea cu violul, si relatia ei cu Matei, si absurdul logistic al scriiturii, gen direct Romania-Milano-Venetia- cerere in casatorie-inel cu diamant in forma de fluture- wait, what? – baam, nici o casatorie – wait, what? iar …Si absurdul, efectiv, absurdul acela de a sta langa un om care efectiv, nu numai te bate, te brutalizeaza intr-un mod demn de sindromul Stockholm, doar ca mai slabut scris. Serios, volumul doi intoarce totul cu susul in jos, apoi cu cat ajungi spre sfarsit, tot speri ca o sa redevina buna scriitura. Prea le-a turnat pe toate intr-o singura carte, e absolut sufocanta naratiunea. Asa, ca poveste, nu ar fi rea, daca s-ar aerisi putin, si s-ar mai intinde temporal lucrurile, gen, pe parcursul mai multor ani. Ca relaxante si usor de urmarit, iti recomand Meg Cabot ‘Regina gafelor’ sau Sophie Kinsella ‘Poti sa tii un secret?’. Cea din urma e an all time favorite; cred ca am citit-o de peste cinci ori, si tot imi place la nebunie 😀

    • Brace ourselves, vine cica volumul trei. Vuiesc site-urile de carti despre asta. Ma bucur ca ti-a placut recenzia. Am scris-o din suflet si ma tem de continuarea cartii. Bun venit pe aici si sper sa mai vii in vizita! 🙂

  3. Youpiii, a aparut volumul 3 si e cel mai …cel!
    Cele (sau poate si cei, indraznesc sa zic…) care au citit primele doua volume au fost cu adevarat dezamagite de subtirimea povestii si de usurinta predictibilitatii fazelor.
    Asa zice diverse forumuri, parol! 🙂
    In locul tau, mi-as lua un domeniu propriu, daca mai ai ide gand sa scrii asa bine! 😉

    • @ramonaseintoarce: Nu stiu daca o sa mai fiu așa pornită curand, atât de pornită încât să citesc și volumul trei. L-am văzut pe site-uri de profil, l-am vazut în trei librării. Doar am râs. Ironia. Deși e mai ieftin ca celelalte două ce veneau la pachet, mai bine citesc un roman polițist bun, un pic mai scump, dar macar bun.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s