2+

Aveți câteodată impresia că ați pierdut ceva în adolescență, prin faptul că nu v-ați făcut de cap cu toate persoanele cu care ar fi trebuit să vă faceți de cap? Dacă ar fi să ascultați de persoanele care își făceau de cap cu toate persoanele cu care-și puneau în minte să își facă de cap (dansat, sărutat, making out, never calling again), atunci adolescența și prima parte a vieții de adult a fost irosită, sunteți frigizi si basically, ori sunteți horny as fuck all the time, ori pur si simplu ar trebui să vă ascundeți sub o piatră pentru restul vieții, pentru ca oricum nu există șanse în acest mileniu să perpetuați specia. Nu-i așa?

Dacă am învățat ceva în adolescență, sau mai concret în perioada asta 16-19 ani, este faptul că fata normală, care se îmbracă normal și care își vede de treabă, uitându-se de la distanță la câte un flăcău tras ca prin inel, cu niște ochi de ți se înmoaie picioarele, does not get the guy. Și nu e vina fetei, e pur și simplu o proastă sincronizare: tu vrei să te țină un tip pentru prima dată de mână, să vă sărutați, să vă atingeți timid, în timp ce el, probabil trecut de mult de faza asta, nu mai înțelege de ce ești așa de …lipicioasă. Chiar așa, fată bună, de ce nu ești un pic mai îndrăzneață, un pic mai perversă, ca să fii pe placul lui Făt Frumos tras ca prin inel?

Eu am fost o fată normală. Am purtat sutien mai târziu decât fetele care în zi de azi nu au mare lucru de băgat în cupă față de cât aveau atunci, m-am machiat mult mai târziu, când restul fetelor deja aveau borsete cu farduri, care nu, nu aparțineau mamei lor. M-am epilat pe picioare după ce am avut păr concret, nu am epilat fire de păr imaginare, ca să văd și eu ce vede colega mea de bancă din clasa a șaptea. Ele erau frumoase și la mintea momentului respectiv, mi-aș fi dorit să fiu și eu așa, dar la 21 de ani m-am bucurat că nu sunt așa. Dacă la momentul respectiv, blonda cu cracii de păianjen și atitudine ușoară dansa cu băiatul pe care eu aveam serios o pată, urmând ca la sfârșitul serii să se sărute și de lunea să trebuiască să îndur periplul  dulcegăriilor, deși simțeam că mor,  acum mă bucur că I did not get the guy, pentru că dacă tipul respectiv s-a lăsat vrăjit de așa ceva, probabil nu ar fi fost mare lucru de capul lui anyways.

Dar oare chiar mă bucur?

Vorbeam nu demult despre un individ care are probleme cu prietena lui, pentru că prietena lui miroase că este înșelată, fără să culeagă, însă, nimic.  Ei sunt împreună din liceu, au crescut împreună în acea perioadă, formându-se ca cuplu în timp ce se formau ca oameni. E genul ăla de relație în care toată iubirea, buna înțelegere și selfiurile se revarsă în profilurile celorlalți, ca un fel de mărturie de dragoste pe care și-o poartă unul altuia. (mi s-a mai confirmat o dată că relațiile cu lugu lugu pe facebook sunt mai problematice decât cele ce nu-și lasă urmele pe facebook, deși există) După vreo trei patru ani de relație, te-ai gândi că merg spre însurătoare, dar nu mare ți-e mirarea să auzi că băiatul din relație își explorează posibilitățile oferite de piață. Problemele, bănuielile, gelozia, își arată întreaga dimensiune abia când îți dai seama că tipa nu e chiar nebună să suspecteze că prietenul îi umblă prin alte paturi, deși nu poate să arate cu degetul spre ceva concret.  Evident, ambii sunt mai mici decât mine, but anyways, patru ani sunt patru ani. Ironia este că individul își explorează posibilitățile nu pentru că prietena lui nu este bună; din contră, o iubește, iar dacă e să meargă treaba vrea să o ia de nevastă, când vrea să se facă bărbat însurat, dar până atunci, doar nu s-o purta ca un bărbat însurat. Care vine și dorește, o execută fără să stea pe gânduri, curat și protejat, relația merge în continuare bine, bărbatul și nevoile sale sunt împlinite, femeia, prin omisiune, este fericită și toate sunt bine.

După toată povestea asta, eu mă gândeam sincer dacă asta este cheia succesului când ești într-o relație, sau cheia pe care o țin eu deja în mână este cea potrivită. Nu am avut o experiență cu băieți de liceu nu știu cât de mare, iar când nu începea ca-n gif-ul de la începutul articolului, atunci sigur ajungea la gif-ul acela, pentru că după o lună nu mai aveai ce să îți spui, the kissing sucked, manierele sucked, personalitatea nu mă dădea pe spate, punctele comune erau dacă mă coboram suficient de jos ca să nu îi fac să se simtă intimidați(pentru că nimeni nu te ia de iubită dacă se întâmplă să fii deșteaptă și mândră de asta), înțelegerea mea ca persoană de către celălalt era foarte mică, ca să nu vorbim respectul și intențiile…oh, well. Nu am avut probleme în a doua parte a liceului să mă bag în seamă cu tipi drăguți, ba chiar să fiu scoasă la dans, sau chiar să se ajungă la un schimb de numere de telefon, dar nu am fost suficient de perfidă încât doar să o las la o seară. Îmi doream mai mult, iar mai mult-ul meu, nu se putea face de pe o zi pe alta. Motivul pentru care viața mea amoroasă a fost inexistentă în liceu a fost faptul că am avut conștiință. Am făcut un tip aparent nevinovat că i-am picat cu tronc, să sufere, eu nu l-am plăcut și nu voiam nimic, deși am jucat în horă scurt și mai mult pe loc,  aș petrece două săptămâni tristă, chestionând direcția în care mă îndrept moral vorbind și justețea modului în care am acționat, simțindu-mă mai vinovată decât dacă l-aș fi luat la mișto în mod grosier și aș fi pretins că nu s-a întâmplat nimic,  cum ar fi fost normal. Că doar ce-ți pasă atât?! 

În facultate, the guy m-a găsit pe mine și nu pot fi altfel decât fericită. Fără mișto. Când altele se sărutau cu un tip diferit în club în fiecare seară când ieșeau, eu stăteam pe Skype de povești cu străinătatea, cu sentimente crescând tot mai mult pe zi ce trecea. A fost alegerea mea. De la liceu la facultate, gif-ul tot așa-i, mai ales într-o adunătură pestriță din toate părțile României, unde gama de uscăciuni e atât de largă în care nici nu se mai obosește un individ să îți ia numărul de telefon sau să își amintească că a vorbit cu tine după ce s-a trezit din beție, doar cu vaga bănuială că a vorbit cu cineva care-l lua de sus ca maică-sa când făcea o boacănă. Am cunoscut persoane care-și înșeală iubitul cu altul, pentru o seară, fără să aibă nici cea mai mică remușcare. Eu n-aș putea să fiu așa, e un fel de a lăsa porumbelul din mână pe cioara de pe gard, însă să mai ții totuși porumbelul de picior, până prinzi și cioara, constați că e cioară și n-o mai vrei. Aceeiași chestie o spunea persoana ce-l știa pe tipul ăsta, că nu vrea să o piardă pe prietena lui, dar dacă există cineva mai bun acolo și el pierde ceva mai bun, plafonându-se pe ceva ce credea că e mai bun, dar comparându-l, a descoperit că e mai slab?!

Oare există un standard absolut după care să judeci asta?

Și cea mai interesantă treabă e că și eu mă gândeam la aceeiași chestie câteodată. Nu-i așa că e tragic și ironic în același timp? Și aici intervine experiența de care ziceam la început. Dacă am o dilemă existențială, dilema aceea este dacă nu cumva este mai bine să hit and run everything that walks, pentru ca atunci când cunoști persoana potrivită, să fii suficient de sătul de treburile acelea lumești cât să nu te mai gândești la asta vreodată, până la sfârșitul zilelor tale cu acea persoană. Poate te scapă de regrete. Câteodată, mai ales când e greu, mă gândesc dacă nu o să vină vreodată un tip în stilul tuturor celor după care mi s-au scurs ochii, să îmi pună ușorul pe tavă, poate tot ce ar fi trebuit să am la momentul acela și ce nu am (prezență, ușurarea unor etape ca împărțirea unui domiciliu sau deschiderea unor oportunități). Și prin ușurarea unor etape, nu mă refer la acceptarea statutului de întreținută, ci doar sentimentul ăla de ease, ease să faci ceva, ease față de anumite aspecte, mai puține griji, mai puțină dramă.E într-un fel ca șarpele Adamic, care i-a spus Evei să mănânce din măr și o să aibă totul, deși asta era o capcană, și Eva a căzut din rai.

Să fie aplecarea femeii spre a lua cele mai idioate decizii?

Am I sick to doubt?

Și oricât am vorbit despre libertatea astea de-a cuceri pe la spatele persoanei iubite, e totuși un comportament pe care conștiința mea îl condamnă. Asta dacă nu e deja suficient de contradictoriu ceea ce am spus aici. Nu e ok să faci chestia asta numănui, că e puternic sau slab sau cum o fi în raport cu ego-ul tău de mascul în călduri, al cărui poftă sexuală este nemăsurabilă doar de o singură femeie. Nu poți arunca femeia numai pentru că poate nu e suficient de bună, când femeia îți dedică viața ei doar ție. Dar mai sunt printre voi și cei care poate zic că e proastă că nu face la fel, dar asta e altă discuție.

Viața e complicată și sincer, nici nu știu cum cei care au relații de peste 15 ani de zile au trecut peste chestiile astea. Poate ca individul, poate ca mine, care deși vede mirajul undeva în depărtare, continuă să meargă, poate pe drumul cel bun. Nu există, decât drumuri bune sau drumuri rele, dar oare mai pot zice asta când sunt covârșită de gri?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s