Consecința gândului

Am scris nu demult postul Un gând, chiar înainte să termin cu licența. Eram obosită, sătulă, gata sâ ies să mă zbengui oriunde se oferă o petrecere bună. Coincidența a făcut că singura locație mai de Doamne ajută care făcea party într-o miercuri seara era un club din Cluj, unde mergi dacă nu vrei să fii transpirată moartă în clubul studențesc din capul Observatorului. Întâmplător, este lângă un legendar club de manele, unde toți cei cu stil merg dacă vor să se simtă bine.

Mie mi se pare contraintuitiv, gen de ce te-ai duce într-un club, vrând să dai impresia că ești o mare fiță, dacă oricum o să te rupi la manele, ca românul obișnuit, mediocru, care ești. Apoi m-am uitat la poze și am înțeles. Dudui trecute de 25 de ani, prea violete pe la ochi ca să îți mai dai seama concret de ce culoare li-s ochii, supraelasticul scurt, încins pe talie cu o curea masivă lucioasă de se vede din avion. Femei care se adunau în turme, așteptând să le abordeze un mascul. Femei trecute, care încercau să retrăiască o glorie care de acum nu le mai era accesibilă, oricât trăgeau la sală.

Nici bărbații nu se lăsau mai prejos. Clasica cămașă băgată în pantalonii de stofă călcați la dungă, un fel de încercare de a masca burta prea mare ca să stea în pantaloni. Ceasul Fossil mare, la vedere. Părul negru dat cu gel cu o ușoară creastă pe mijloc, că așa e șmecheria. Și ei stau tot la turmă, dar nu au nici un interes să abordeze clasa 25+, ci clasa 18+. Poate și o minoră, fragedă și dornică de niște bani făcuți ușor.

Am zis, trebuie să fie o coincidență, poate doar în seara aceea a fost petrecerea așa, dar e ceva normal. O studentă nu își permite să bage cocktail după cocktail în ea, când cocktailul pleacă de pe la 16-17 lei. Studentele merg la gratuități sau alcool ieftin, pentru că acolo poate să se îmbete de abia se mai ține pe picioare. De aceea mare parte din invitații clubului se mută la lăutari: te duci, studentă, îți fâțăi curul pe ringul de dans sperând să prinzi ceva în seara aceea, apoi, în funcție de preferințele tipului, mergeți sau nu la lăutari. Știți cum e, prima impresie and all.

Recunosc, am vrut să merg să văd cu ochii mei fauna din clubul acela. Ultima dată am ajuns până la ușă, sărbătorita s-a certat tare cu prietenul ei și am sfârșit umblând de colo colo și consolând, machiată și tot, cu amintirea intrării. Prietena mea a zis că nu, nu merge acolo, printre genul ăla de oameni. De atunci mă gândeam: chiar e un gen. Și mă gândeam, în afară de pură curiozitate sociologică, chiar voiam să fac parte din el? Eu, care nu suport genul ăla de haine, în genul ăla de loc? Eu, care nu dispun de o garderobă pentru club, pentru că sincer, chiar nu frecventez?

Am sărbătorit mâncând pizza într-un local italienesc, bună ca la mama ei, discutând, glumind, râzând. Cocktailul a fost așa de bun încât lipsa muzicii asurzitoare și compania unor oameni cu care oricum nu o să interacționezi mai deloc, nu a fost un impediment. Și uitându-mă la pozele celor care chiar au fost în club în seara aceea, persoane care le cunosc, mă gândeam că oricum, cum am fost incompatibilă cu lumea aceea din fragedă adolescență, cu timpul e normal ca ruptura să se lărgească tot mai mult.

Și n-au fost puțini cei care au făcut exact același lucru. Până la urmă, compania unui prieten la ceas de sărbătoare bate multe locații selecte. Am fost mereu un copil cu suflet bătrân, oare adultul să fie altfel decât rupt de zbenguielile vremii în care se află?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s