Karma e mai importantă decât oamenii de care nu ai de fapt nevoie

https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net/hphotos-xpt1/v/t1.0-9/p720x720/11873452_10153629625753707_8937058565418013575_n.jpg?oh=9c769ad44fee93fc7e58664b74dd4142&oe=567CE9F6

De-a lungul perioadei în care am avut blogul am avut momente în care am fost dezamăgită de oamenii din jurul meu. Nu demult, scriam postul Furie, în care am luat-o pe full rawr la adresa celor care se ascund în fundul lumii când ai mai mare nevoie de ei. Dar sunt singură acasă și solitudinea mi-a oferit prilejul să mă gândesc mai bine dacă chiar am nevoie de oamenii aceia pentru care altă dată aveam regrete că nu îi pot păstra. Și mi-am dat seama că persoana din spatele postului Furie, sau persoanele, mai degrabă, nu pot spune că merită atenția mea atât de mult pe cât credeam.

Așteptând un mesaj pe whatsapp care a întârziat să apară cam o lună și jumătate deja, mi-am dat seama că din partea unei persoane care acum câteva luni arunca cu cuvinte gen soulmate și ce fain ne înțelegem și sper să vorbim toată vara și să păstrăm legătura, acuma că am terminat facultatea, am trecut prin multe stadii. Am așteptat câteva zile mesajul. Apoi a trecut o săptămână. Apoi au trecut două și m-au apucat dracii. Apoi am dat-o dracului pe persoana respectivă. Apoi am apucat din nou telefonul și mă gândeam că poate poate o să răspundă la mesajul acela. Apoi n-a mai făcut-o. Apoi ignore-ul premeditat al mesajului respectiv (hurray, last seen on… de pe whatsapp!).

Apoi the void. Urăsc the void.

Daar e inevitabil. Apoi mă apucă gândurile alea negre că vezi, Myriam, niciodată nu o să ai prieteni. Am renunțat să păstrez o legătură telefonică strânsă, de când aveam o prietenă foarte bună din liceu. A decis să păstreze legătura cu altcineva, fără să îmi spună și mie. A decis să nu mai sunt suficient de fun pentru ea. Eu a trebuit să ÎNȚELEG. Chiar aveam impresia că aveam o conexiune, dar după ce chestia s-a împrăștiat, am început să văd semnele prevestitoare alte dezastrului. Persoana mă ținuse de rezervă de mai mult de un an, cam la același interval în care a schimbat anturajul prin prietenii prietenului ei. Poate am vrut să ignor lipsa de respect și atitudinea distantă numai ca să o am ca prietenă. Poate am fost prea moale. Nu mai contează. Și atunci prietenia s-a împrăștiat la aproape șase luni după o serie de confesiuni, tot pe principiul că nu mă înțeleg cu nimeni ca și cu tine sau nimeni nu mă înțelege ca și tine. Chiar i-am simțit lipsa, aproape un an. După revederea de anul ăsta cu persoana respectivă, mă gândeam că nici nu știu dacă o înțeleg acum sau dacă am înțeles-o vreodată. Paradoxal. Crezi că cunoști un om, dar poate timp de ani de zile omul ăla nu îți arată nici 25% din cine e el sau ea de fapt, apoi te trezești în fața faptului împlinit pe care trebuie să îl înțelegi, dar rămâi tâmpit.

Și să mă mai întreb de ce aștept ceva vreme până să numesc pe cineva prietenul meu, sau mai ales, cel mai bun prieten al meu?!

Ar fi cazul să înțeleg că atunci când începe cu siropeuri, deja se împute treaba și în câteva săptămâni nu o să ne mai salutăm pe stradă, nu? Sunt eu cucu?

Zicea bunicul meu că omenia se plătește înapoi cu omenie. Nu știu dacă mai există omenie. Îți dau ceea ce pot pentru ca să te ajung, începând de la cursuri și terminând cu sfaturi de orice natură. Ascult, ajut, fac ce pot. Dar după prietenia din liceu am învățat, poate în favoarea mea, să păstrez o oarecare distanță față de oameni. Chiar dacă ți se pare că suntem apropiați, am tendința să îmi fac un scut împotriva neînțelegerilor care ar putea să se producă. Nu spun că suntem cele mai bune prietene, după ce am vorbit două trei lucruri mai profunde. Nu mă dau în barcă prin declarații care mai de care mai de soi. Știți, ca să nu ajung să îmi dau seama că iar nu am înțeles ceva, de parcă aș avea retard mintal. Când spun chestii, le spun pentru că le simt, când le simt, nu când îmi convine. Asta înseamnă omenia, să fii un pic uman, nu numai să întinzi mâna, ca cerșetorii. Mie îmi plac oamenii așa de mult, să vorbesc cu ei, să îi ajut, să țin la ei. Dar sunt cerșetorii de sentimente: dacă nu îți ridică cineva palate, nu îi mai spui nimic niciodată, pentru că a îndrăznit să nu te glorifice. Oamenii ăia sug bucuria din tine, sau ce ai bun, pentru că ei nu au. Ei emulează, de parcă poți să ai o calitate, dacă nu ai inima pregătită pentru ea. Așa, copy paste devii altcineva, ca și cum prin asta poleiești palatul persoanei tale. Pentru că să fim înțeleși, oamenii ăștia au o părere extraordinar de bună despre sine. Apoi se miră că nu stă nimeni aproape de ei, când ei își numesc o persoană care le-a stat inclusiv la căpătâiul patului în spital și ar face orice pentru ei, o prietenă, dar nu așa bună cum crede ea. De unde omenie, dacă omul e omenos cu tine, că se roagă să nu dai ortul popii, dar tu ești prea absorbită de tine ca să apreciezi chestia asta. De ce să te și miri că viața e așa, când sistemul tău de valori e dat peste cap?

Mulți mi-au spus să nu mai ajut, să nu mai fiu deschisă și pur și simplu acolo, să fiu mai distantă și mai egoistă. Când eram mică, m-au educat să nu mai fiu distantă și egoistă. Înțeleg, că nu sunt idioată, când să zic nu. Câteodată o spun penal, câteodată chiar convingător, dar știu să îmi apăr bunurile. Nu e ca și cum toți iau și nu lasă nimic în urmă. Cu oamenii ăștia știu că nu o să mi se întoarcă nimic înapoi, dar dau, pentru că e bine să dăruiești din ce ai tu. Așa e uman. Dăruiesc chestii celor din jurul meu, materiale și nu numai, în speranța că atunci când o să am nevoie de ajutor, o să mi se întoarcă înapoi și persoana aia o să fie linia întâi să mă ajute. Dar m-am convins că nu e așa. De fapt știu, din momentul în care accept să fac o favoare cuiva,  că persoana aia nu o să mă ajute niciodată la nevoie, că nu am ce speranțe să îmi fac că serviciul mi se va întoarce. Nu mai accept nimic în schimb de la bun început și a mers minunat până acum, pentru că pot număra pe degetele de la o mână câți oameni mi-au dat ceva în schimb chiar și fără să le cer. Se întrece în declarații, dar când am nevoie de ceva, nu răspunde cu zilele…ce răspuns mai grăitor vrei să primești că persoana aia nu e de încredere? Ce vrei mai mult ca să te convingi că persoana aia nu e prietenul tău?

Nu e. Deci de ce să suferi? De ce să regreți că ai fost un om omenos, când omenia pentru ei e limbă străină? Să regreți că ai fost bun? Nici dacă persoanele de genul ăsta nu dau o pară mălăiață pe ajutorul tău. Nu am nevoie de o statuie, am nevoie de o pauză de la omenii de genul ăsta. Daar sunt peste tot și…asta este, cred. Știu că la toamnă poate o să văd persoana aceea pe stradă, o să se lase cu pupături și invitații la cafea, dar știu că inima mea nu o să fie în ea. Numiți-o egoism, na, că tot e trendy acum. Lucrez cu moneda de schimb a vieții mele, dar să fim serioși, nu am nevoie de o persoană care mine îmi spune că sunt cea mai bună și cea mai tare și poate altcuiva îi spune că nu mă consideră o prietenă așa bună cum cred eu. De fapt nu cred nimic despre prietenie, o las să crească. Dacă crește, și sufletul meu crește în mine de bucurie, dacă nu…atunci nu a fost să fie. Oricât de greu sună asta și oricât de singur te-ar făcea să te simți, uneori e mai bine să nu pleci cu nici o pretenție de la bun început, dar totuși să te respecți suficient de mult cât să nu mai suferi când tot ce credeai că e prietenia ta cu alta persoană e praf în ochi.

Ca adult, unul dintre cele mai greu de înțeles lucruri este că unii oameni nu or să fie acolo până când tu o să ai nevoie de sprijinul lor, nici nu poți, singur, să duci o prietenie doar tu. Cu un nor nu vine ploaia, cu o floare nu se face primăvară. Singura speranță e să dai peste niște oameni cărora să le spui prieteni, numai de dragul sufletului tău.

PS: pretenii din liceu sau facultate nu îți vor fi prieteni pentru totdeauna, dacă nu vor vrea lucru ăsta. Și nu, nu există deviații de la regula asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s