#ungând: Începuturi, sfârșituri, iar începuturi

De multe ori în viață, ai impresia că ești pe o culme de unde n-o să te răstoarne nimeni. Și nu zic că te crezi așa, buricul pământului. Și un bax de hârtie igienică cu miros de piersică de la Auchan luat după ce ți-a intrat bursa te poate face să te simți mai ceva ca stăpânitorul lumii sau multi-milionar. Culmea nu constă în chestii mari, ci într-o succesiune de chestii mici care se adună împreună într-un conglomerat funcțional. Și merge…și merge…și te gândești că nu o să se mai termine niciodată. Și nici nu se termină, de fapt.

E ca atunci la munte, când tragi de sanie pe ditamai panta și ajungi în vârf, apoi te întorci cu fața spre pârtie și vezi dintr-o dată o vedere. Și e așa frumoasă vederea, încât ți se taie respirația. Și te simți plin plin de speranță, te simți fericit și mulțumit. Te uiți în urmă și îți tragi respirația, te gândești că mult ai avut de urcat până acolo și Doamne, bine că nu a fost dealul mai mare și urcușul mai abrupt. Apoi îți dai seama că nu poți rămâne sus pe deal. Într-o fracțiune de secundă, poate..în cea mai fericită secundă, în compania oamenilor care țin la tine, ca o boare de vânt, îți dai seama că în locul în care ești nu poți sta mai mult de câteva secunde, deși ai vrea, ai vrea să prelungești sentimentul acela de plenitudine pentru totdeauna, dacă ai putea.

E timpul să cobori dealul, la un moment dat. Poate atunci, poate mai târziu. Te mai uiți în jur o dată și îți spui că o să cobori lin, să mai sorbi din priviri priveliștea. Te așezi pe sanie, pe poziții, îți dai drumul. Nu știi ce hârtoape o să înfrunți până jos, nici ce te așteaptă jos în vale până ajungi. Dintr-o dată, îți dai seama că ai uitat să privești priveliștea în timp ce coborai. A fost prea mare viteza. Te întristezi în sinea ta, te gândești cum ai putut uita să faci un lucru atât de obișnuit. Și înainte să îți dai seama, ai ajuns de unde ai plecat din nou și ți-e ciudă că ai depus atâta efort pentru câteva secunde de coborâre, care ți-au făcut inima să bată mai tare.

Acum..ce iți rămâne să faci? Să iei sania și să urci din nou dealul. Poate alt deal, unul mai abrupt decât toate dealurile pe care le-au urcat. Dar pot promite un lucru, priveliștea de acolo de sus o să merite tot efortul pe care l-ai depus și tot efortul, toată durerea și sârguința îți vor fi recompensate când o să vezi din nou priveliștea, viitorul, secunda aceea în care cu toată ființa ta știi că există ceva și pentru tine și poate e mai frumos, mai bogat și mai luminos decât orice ți-ai închipuit până acum.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s