22 de ani. Româna nu este inclusă în pachetul basic.

Dragi rămurele de măslin,

Mi-ar place să vă pot spune că mi-am găsit sensul vieții și totul s-a așezat magic la locul său, însă știm prea bine că lucrurile nu decurg așa de ușor. Uneori am impresia că mă afund mai tare în noroiul nehotărârii, când de fapt ar trebui să mă hotărăsc odată ce-o să fac cu viața mea. Parcă plutesc pe o plută și atâta timp cât nu se scufundă, e super din punctul meu de vedere. Mă adaptez în multe situații, iar dacă ceva nu e în regulă, prietenul meu o să audă totul despre asta din bolboroselile mele nocturne din care nu o să îmi aduc aminte a doua zi.

Am început din octombrie să studiez în vederea obținerii unei cariere de interpret. Nu, nu de muzică populară. Vă rog, nu le mai confundați. Sunt pinguinul acela care stă lângă oameni importanți (discutabil) și le șoptește acestora șoapte de amor (în marea lor majoritate, o tocană de termeni administrativi, financiari, niște cuvinte de legătură și o voce plăcută). Or, mă vedeți în cabină, dar din păcate nu îmi vedeți și ținuta sleezy și faptul că mi-am dat tocurile jos din picioare pentru că mă omoară. Partea faină e că ai un coechipier și cel care vorbește nu te poate trage de mânecă dacă se simte trădat că i-am simplificat bâlbele. Partea proastă e că dacă nu sunt fidelă oratorului, I might create an international incident.

Now isn’t this fun, right?

Să revenim la realitatea total nesofisticată a pregătirii. La nivel macro, văd această chestiune astfel: ori o să ajung să o dau în bară masiv, ori o să zbor ca un lebădoi alb și grațios spre libertatea țărilor calde. La nivel micro, mă întreb în fiecare zi dacă limba româna e într-adevăr limba mea maternă, căci nu rare sunt momentele în care cred că m-am metamorfozat într-o retardată care nu înțelege uneori cuvintele care vin spre ea. Trebuie să folosești cuvinte ca, sau ca… și să încerci să imiți modul în care vorbesc alți oameni. Trebuie să îți faci un glosar de formulări care să te ajute să te exprimi fluent. Un glosar cu termeni administrativi, un glosar cu termeni financiar-bancari, un glosar despre arme, un glosar medical, un glosar despre mancare, un glosar despre ingredientele mâncărurilor. De fapt, dacă tot faci asta, fă și un glosar despre cum să faci glosare. S-ar putea să-ți fie de folos într-o zi. Mai ales când îți amintești de glosarul ăla cu copertă albastră, care stă în bibliotecă între Idiotul lui Dostoievski și Război și Pace al lui Tolstoi, pe a cărui pagină cu numărul 25, în mijloc, stă cuvântul pe care tu nu ți-l poți aduce aminte, dar pe care trebuie să-l folosești cam…acum 20 de milisecunde.

Trebuie să emulezi modul de exprimare al unor vorbitori experimentați. Formulele alea de pus în glosar.  De câte ori nu am spus că o să folosesc în pofida într-un discurs, și l-am repetat, și am adormit gândindu-mă la el, și l-am visat. Și m-am trezit dimineața cu el în ceafă. Și am ținut un discurs. Și nu l-am spus. Pentru că nu mi-a venit. Și n-a fost rău, dar a fost, pentru că n-a avut expresii care în capul meu sunt pipipapupupu cacu?yuhu?  nu nu. Aș putea să fiu papagalul francezilor, dar mi se pare prea ridicol să îl aduc la facultate. Prea muți sunt fake în franceză și infatuați. Eu vreau să vorbesc cu vocea mea, frumos și melodios. Chestie de principiu.

Ador momentul ăla în care țin un speech și când mă uit la public toți se strîmbă. Avea atâta sens, atâta suflet, dar toți se uită la mine de parcă or să aibă a brain bleed.

Unul din ăla pliin de loops: e fantastic, mirific, waw!

Dacă îl fac prea simplu, toți se uită la mine gen…așa simplu?

Ești ok, dar…DAR?! NICI UN DAR. *dar tocmai a mâncat toată bucuria progresului și râgâie fericit*

Poți să faci tu partea asta? Da.

*20 seconds later*:

Las-o mai bine pe colega ta.

Dar ai putea să mă lași să-mi găsesc răspunsul, nu e ca și cum semestrul se termină în două secunde.

Altă colegă nu își găsește cuvintele: 3 minute numai pentru tine, drăguțo.  Nu, oricum româna ta nu e de căcat, e chiar delightful să te auzim bâlbâindu-te fără să ne legăm de asta. *româna se chircește într-un colț al minții*

 Dacă te legi de ă-uri, pregătește-te de inundația de ă-uri care urmează.

E frumos, dar e profund contradictoriu în același timp. Poate nu ar fi frumos dacă nu ar fi așa, dar uneori mi-ar fi mai bine dacă aș avea un răstimp de tăcere în care să vorbesc cum numai un fost filolog capabil ar putea-o face. În toată furtuna asta domină gândul că așa sunt eu. Gândesc simplu, vorbesc complicat, am emoții, vreau să fac mai bine ca ieri, dar poate am o zi proastă azi, nu dorm foarte mult, caut subiecte, caut să fiu potrivită pentru orice context. And me. Și sunt complicată. Nu pot să fiu simplă. Oricât încerc mă tot întâlnesc pe la colțuri cu retardata în română. And  that bitch cray,bro’!

Mai sunt doi ani în care trebuie să rezist în învățământul universitar fără să îmi pierd mințile. La filologie am reușit, chiar și când am crezut că n-o să pot. Poate faptul că retardata în română există, e un simptom al nepăsăriii cadrelor didactice care n-au nimic împotrivă dacă au ficuși în loc de oameni în clasă. Dar măcar plantele produc oxigen, nu găuri în stratul de ozon(vezi bășinile de canguri). Dar e altă discuție asta, cu care o să vă încânt altă dată.

Dacă ajung la finish, o să îmi fac în photoshop un cap de lebădoi, cu fularul de la absolvire în jurul gâtului și toca de când am terminat facultatea. O să fie glorious. Cât despre țările calde, țineți minte că nu e o rușine să vă apucați de agricultura (altor persoane) în străinătate. Cel puțin acolo angajează mereu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s