Rezoluţii sau revelaţii?

catz

Ani de zile (vreo trei), am ţinut o agendă în care îmi scriam în fiecare zi de 31 decembrie obiectivele pentru noul an şi bifam ceea ce am realizat anul precedent ( dacă o asemenea listă exista). Pe la începuturile liceului, o profă ne propunea un experiment: să scriem un word cu tot felul de lucruri pe care ni le dorim, să îl ascundem undeva în calculator unde nu o să îl ştergem, ci doar nu o să-l vedem zilnic şi să citim peste un an ce am scris acolo, ca să vedem cum am evoluat.

Dacă mă gândesc acum, probabil auzise şi ea de The Secret şi avea nevoie de un miracol să se convingă că e pe bune.

Există oameni care încă mai practică obiceiul ăsta şi aceştia se declară mulţumiţi. Eu am mai citit şi despre cei care îşi fac liste ţintite, cu maxim cinci elemente, ca să fie concentraţi concret pe ceva, nu în 20 de subpuncte diferite. (mdap, am făcut şi asta) Sunt oameni care cred în agendele minune cu scrie cinci rânduri  pe zi şi viaţa ta se va schimba radical.

Cred că ideea nu e să îţi scrii obiectivele pe hârtie, ci doar să scrii. Gânduri, idei, cărţi (eu) pe care vrei să le cauţi acasă să ţi le pui în wishlist, observaţii, gânduri, stări, ce impact au ele asupra ta, dacă poate ai ceva ce te bate la cap, tactici, orice vă puteţi gândi. Chiar şi lista de cumpărături, ca să nu uiţi a treia oară să îţi iei ulei când mergi la supermarket, da? Eu nu sunt genul care să contabilizeze tot, de fapt, cred că mintea mea e destul de bună la chestia asta. Până când mi-am dat seama că nu e aşa şi că de fapt, mintea e un terci cu de toate. Trebuie să ai grijă de corp, de minte şi de viaţa personală şi profesională cu toate ramificaţiile ei şi abia atunci îţi dai seama cât de uşor îţi pot scăpa unele chestii în favoarea altora.

De exemplu, eu mă pregătesc pentru un job în care în fiecare zi o să primeşti feedback dureros de crud (uneori) despre propria performanţă. La Litere, cu unele sclipiri, puteai să stai ca o legumă şi să îţi iei examenele fără ca cineva să îţi ştie numele, darămite să îţi bage ceva de vină. Când am terminat, credeam că am chiar o reputaţie de persoană care chiar se descurcă foarte bine. Pâână am ajuns la masterul ăsta şi într-o lună am început să mă întreb dacă nu cumva părerea mea despre mine stătea de fapt în pantă. Abia acum mi s-a ridicat cortina de pe ochi şi mi-am dat seama că de fapt sunt un terci amorf care a stat în safe-mode trei ani, ca mai apoi să se mândrească cu faptul că maamă, ce realizări! Şi mi se cere uneori să îmi aleg obiective şi mă uit tâmp la profesorii mei şi mă gândesc: Doamne, doamna profesoară, dacă aţi ştii ce frumos ar fi să fiu genul ăla de persoană care chiar ştie exact ceea ce vrea.

Dar pot să fiu. Ştiţi, totul depinde de mine întotdeauna.

Dar revenind la treburi serioase, mi-am dat seama în prag de 2016 că, pentru a construi ceva trebuie să o iei de la lucrurile de bază. Trebuie să intri în profunzimea lucrurilor pe care nu ţi-e uşor să le recunoşti şi să le recunoşti. Există, sunt acolo, hai să facem curăţenie. Trebuie să distrugi ceea ce s-a stricat şi să construieşti ceva nou, având grijă ca structura de bază să fie una solidă. Or, pentru asta ai nevoie de o picătură de sinceritate (măcar) şi de reflectat mult. Or, dacă o idee genială poate să îţi fie înlocuită de trei blege şi una beată într-o fracţiune de secundă. O observaţie foarte constructivă poate să îţi dispară din minte până la sfârşitul unui curs.

Şi că tot ziceam de sinceritate, sincer, chiar nu vreau să fiu genul ăla de persoană care bagă totul sub preş şi se dă mare şi tare, când de fapt cu un ochi stă pe fază să nu i se prăbuşească aparenţele. Nu vreau să fiu persoana aia care-i numai gura de ea, pentru că nu mă ajută nici pe mine, nici pe ceilalţi. Recunosc, am fost lovită rău de tentaţia de a lăsa totul baltă, dar mă tratez. Şi e ultima dată când o să vorbesc despre asta. În schimb, am o agendă datată frumoasă, cu bufniţe şi floricele pe care o car după mine în fiecare zi unde îmi scriu toate mărunţişurile care îmi trec prin minte şi care mă afectează. Nu e un jurnal, e mai degrabă observativ. Cred că ajută mai mult decât o listă banală unde să enumăr că vreau să fiu cea mai bună, să slăbesc tot, să văd cinci lucruri noi şi să fiu sănătoasă până în anul care vine. Total nerealist. Aşa, e câte un pas mic în fiecare zi şi inevitabil, mă gândesc în fiecare zi şi în fiecare zi aud ceva interesant şi aflu ceva nou, peste care mă pot uita seara înainte de culcare. Poate nu mai sunt adultul de la absolvirea facultăţii, dar şi oamenii mai cresc câteodată, dacă le dai îngrăşământ bun.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s