Flori de hârtie

DSC00052
Oh, my God, Becky, so out of focus. Go take care of your hot mess!

De la ultimul post, am fost an emotional rollercoaster. Acum sunt bine, peste o oră plâng cu suspine de la ceva ce a acționat un buton ce nu trebuia acționat. Apoi e vulnerabilitatea, care pare cel mai sigur cămin. Îți plângi de milă, practic. Apoi e furia, care te umple dintr-o dată de o forță herculeană. Apoi e liniștea și liniștea e grea; te apasă și se pune fundal pentru tot felul de gânduri. Pentru mine, sunt pozitive în ultimă instanță, pentru că sunt o optimistă în măduva oaselor, daar până să ajung la stadiul acesta, rămân capsată pe primele două. Primul mă stoarce de orice voință, al doilea mă lasă somnoroasă cu o durere de cap.

Dar al doilea se simte așa bine uneori. Nu nebunia isterică, dar uneori după hibernare, așa de bine e să trântești cu un vraf de hârtii. Să arunci cu perna în perete. Să bați din picioare ca o capră turbată și să te încorzi până în cel mai mic mușchiuleț. Fuck it, am pitici. Și domnișoarele au pitici și nu sunt drăguțe când se enervează. Așa ar trebui să fie lucrurile astea, dar nimeni nu mai face efortul.

We micromanage, tiny robots that we are.

Nu, nu e nici o problemă că nu ai trimis mailul acum.

Te-am rugat să faci ceva pentru mine, dar e ok dacă n-ai putut, mă descurc eu.

A, nu vii să ne vedem? Bine că mi-ai spus înainte să plec de acasă. Mă duc să mă demachiez acum și îmi pun o piesă indie de jale. O să ies din dispoziția de party imediat. Dar să nu îndrăznești să îmi spui că nu ne-am mai văzut de mult când mă vezi și să te uiți urât când zic, mna, am fost ocupate.

Sunt profund pustnică uneori, dar nu pentru că nu am chef să ies. Când ies cu colegele la cafea, parcă îl iau pe Dumnezeu de picior. O să vorbiiim, o să bârfim, o să ne simtem bineee. Și eu sunt atât de încântată, abia mă pot abține. Întotdeauna conversații care îți provoacă mintea, care ies din facultate și nu ating nici viața personală, printr-o minune a retoricii. Și contrar profilor, care țin împotriva voastră că am venit de oriunde, mai puțin de la Limbi Moderne Aplicate, diversitatea e SUPER. În sfârșit cineva cu care să vorbești despre chestiile care contează, care te provoacă să îți spui punctul de vedere.

O dată la o lună, poate o lună jumătate. Și așa, greu cu joburi, program încărcat și orice face parte din viața personală despre care nu vorbim, decât poate cu psihologul cu care discutăm despre stres, când atinge un punct sensibil și zgândăre acolo. Asta e meseria, știți voi. Totul minimal, totul curat, ca să dispari după fără să simți lipsa cuiva sau fără să suferi. Și nu vorbesc de colegele mele, ci în general. Suntem generația pe safe-mode și să simți chestii acut ca mine, înseamnă să te lase toți să arzi în iad, numai pentru ca să nu tragi în jos dispoziția flower-power a grupului. Nimănui nu îți place o piatră de moară care are probleme, nu? Așa de anii nouăzeci, Duamneeee!

Sau cel puțin așa spune facebook. Nimeni nu mai vorbește despre empatie, toți vorbesc despre cum să îi evadezi.

Specialiștii spun că niciodată nu o să ne placă schimbarea, pentru că nu știm ce consecințe clare are asupra noastră. Am 22 de ani și încă mă las afectată de o notă mică, când alții, marea majoritate se bucură dacă au trecut puntea, dacă știți cum zic. Încă leg succesul profesional de media de la facultate, așa old school cum am fost învățată în miticii ani în care ai mei mi-au inoculat ideea că educația îți aduce o viață mai bună. Sunt dispusă să îmi donez sănătatea stomacului pentru asta.

Ia-l, Universitate, zidește-l în pereții tăi, loc de închinare pentru toate visele sfîșiate de birocrație !

O să plâng până nu o să mai plâng. Myriam 2.0.

Nu mai știu sigur dacă asta îmi doresc.  Băga-mi-aș totul într-o bucată de hârtie, să mor eu de pot. Să lucrezi până la epuizare pentru bucata aceea de hârtie, că lucruri minunate vor urma?!?! Frustrarea când ți se pare atât de ușor și nu e. Stimă de sine și bună dispoziție? Mi-a ajuns ocazional la os critica. Îmi venea să arunc cu hârtii în clasă. O cascadă de foi albe pline de greșeli, pline de motive pentru care nu o să fiu niciodată perfectă, niciodată suficientă care să cadă în slow motion ca fulgii de gâscă e aproape o fantezie. Lacrimile interiorizate, pentru că suntem puternici.

Un anglicism umblător, prea zâmbitor și light, mereu insuficientă, mereu sub așteptări. Prea tare, prea impulsivă, prea careless. Prea nu dau destul. M, nu o să ne câștigi simpatia cu emoțiile tale. Prea te consumi. O să te distrugă. Privește diferit. Dedublări, curcubee, all the shit.

Faptul că nu sufăr de sindromul Stockholm până acum arată că sunt sănătoasă cu capul, right? Right?!

Oh, look, wine and cheap plane tickets! 

Inima: bâc, bâc, bâc, bâc, bâc

O colegă de-a noastră s-a lăsat, era prea sensibilă…

Întrebată dacă aș recomanda acest program, am fost tentată să răspund afirmativ, cu condiția să vrei să fii luat la bani mărunți în fiecare zi și să ai stomacul tare. Dar asta e prea multă sinceritate pentru ceea ce facem noi. Hello from the other side nu e o opțiune acum, fii și tu serioasă. Nu vrea nimeni să devii prea încântată. În regatul florilor de hârtie, dacă atingi ceva prea tare, s-ar putea să nu mai fie niciodată ca înainte. Să spunem că persoana mea nu e hârtia mototol. O să fiu cât de eu pot, numai ca să pun asta în practică.

Dacă nu îmi iese, ne vedem aici, cu prietenii de la nebuni. Mai optimist de atât nu pot gândi, nici eu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s