#ungând de Paști

Mă uitam în timpul slujbei de Înviere cum mână de la mână oamenii pot să fie lumină în lume. Când stai într-o biserică de la țară, înconjurat de oameni pe care îi cunoști, suflet lângă suflet, ani de zile parcurgând același drum spre săptămâna luminată, e inevitabil să nu gândești deep.

Am avut un al doilea moment de introspecție când preotul a citit epistola de la arhiepiscop. Tema anului ăsta a fost interzicerea religiei în școli.

Cumva ideile astea au o legătura una cu alta.

Uitându-mă la pictura bisericii vechi de zeci de ani, mă gândeam că biserica în sine e perfectă. Intră în orice biserică, ortodoxă, catolică, reformată: fiecare piatră e la locul ei, perfect tăiată, perfect gândită de către arhitectul său. Din turn de sus, Doamne Doamne veghează asupra tuturor. Pune-te în biserica Santa Maria del Fiore pe podea și uită-te la Apocalipsa lui Vasari. Te provoc să te pierzi în ea. Liniștea e atât de pătrunzătoare când stai într-o biserică goală că ai impresia că poți prinde o frântură de pace și poți să te reculegi. Te umpli de lumină , literalmente.Și e universal, indiferent în ce lăcaș intri.

Totul e minunat până aduci oameni în ea. Poate e cazul doar la biserica mea, dar spre deosebire de mănăstire (unde copii fug in jurul bisericii după bunul plac și preoții se veselesc alături de ei, se infestează cu energia lor), dincoace trebuie să fii ca o bârnă de lemn. Chiar și la trei ani. Să nu se audă glasul tău, că o armată de babe vor șșșșșșt la tine. Când eram mică, mă spuneau la mama, doar pentru că nu aveam stare. Acum îmi contorizează dimensiunea feselor. Dacă cumva cineva rupe legea bârnei de lemn, toți se uită ca la spectacol la cine face ce. Fiica preotului de nouă ani adoarme la Înviere, toată biserica trebuie să vadă grozăvia. Dacă copii se joacă pe covor, chicotind, râzând, babele toate strâmbă din dinți și privește dezaprobator pe mama odraslelor, pentru că nu și-a educat copii în spiritul bârnei de lemn. Cât despre adulți, cât de rău e să nu mergi la biserică la tine în sat, de teamă că x și y va spune că nu ai haine de soi, sau ai făcut greșeala să îți iei haine de la second hand. Iar dacă cumva, cumva încalci o regulă, ești ca la circ, toți vor să te vadă în fapt, puțini vor să te ajute. Ca atunci când călătorești cu avionul cu un copil mic și copilul plânge dar cei din jurul tău preferă să te judece decât să facă mutre haioase la copil, că poate se calmează. Pfai, mai ceva ca o minune.

A adormit un copil, să am atenția la toată biserica. Afirmativ, părintele s-a oprit să glumească despre copilul acela și să-l binecuvânteze.

Am ascultat atent și ascult uneori atent slujbele și nimeni nu învață pe nimeni , cum citeam uneori, că trebuie să fii un obsedat religios, dependent de Biserică și de mecanismele ei, știți, mârșave. Partea a doua a bisericii stricate de oameni e faptul că și clericii sunt oameni, și conducătorii bisericii sunt oameni, toți sunt oameni. Și când oamenii se lasă dominați de bani și de vicii, ca tot omul de altfel, biserica despre care vă vorbeam se slăbește și ea. Și afacerile înfloresc, corupția apare, micile mișmișuri. Nu ar trebui să fie, știu. Există, știu. Doar nu sunt de acord să fie generalizate. Încă există preoți care te ung la suflet cu o predică, fără să îți bage mâinile în buzunare, încă există colțuri de rai unde în mijlocul pădurii mănăstirile sunt ca niște flori.

Cât despre religia în școli, excesul unor clerici poate atinge și unele cadre didactice, prea zeloase ca să înțeleagă diversitatea elevilor lor. Dar să ne gândim la toți profesorii pe care i-am avut în viața noastră. Despre câți putem spune că au fost dascăli, au știut să se apropie de elevi și să fie alături de ei? Cinci, maxim? Nu am cunoscut oameni atât de pasionați de materia lor, încât nu au fost în stare să o explice pe înțeles elevilor lor? Restul vor să termine treaba cât mai repede și să meargă acasă și să aducă o pâine pe masă. Ca în orice firmă, unul ar juca toată ziua Candy Crush și nu și-ar face treaba, altul e așa pasionat de ce face că doarme la birou. Ca în orice meserie, și profesorii ar trebui penalizați dacă greșesc, iindiferent de disciplina pe care o predau, școala unde activează și spatele pe care îl au la inspectorat. Nu ești sfânt pentru că ți-ai dat definitivatul și toate gradele, nu ești intangibil pentru că predai o materie de Bacalaureat.

Mi se pare natural ca copilul să aleagă dacă vrea să facă sau nu religie. Nu părintele, copilul. Copilul merge la școală, copilul face temele, copilul știe cât de mare îi e curiozitatea. Dacă ar fi să aleg ceva, aș vrea ca copilul meu să învețe despre toate religiile, să pună întrebări, să mă provoace să mă gândesc, să găsească noi interpretări. Religia e istorie, religia e tradiție, religia e identitate. Cu asta sunt de acord. Și trebuie să afli despre tot, fără să ți se spună să crezi la absolut doar ideea asta. Să te gândești dacă nu a fost greșit să omoare oameni nevinovați doar pentru că au crezut în ceva. Să te gândești dacă nu a fost rău să arzi pe rug femei doar pentru că aveai o bănuială. Să vezi dacă religia musulmană nu e și ea despre pace și înțelegere între oameni, și nu despre proliferarea terorismului, cum auzi la televizor. Să știi că budismul e despre suferință. Să întrebi, să te întrebi permanent dacă nu cumva ceea ce auzi e și ceea ce e corect și să îți creezi propriul corect. Ai mei așa au făcut cu mine și consider că au făcut bine.

Din nou, oamenii eșuează la acest lucru în momentul în care renunță la spiritul critic de teamă. Vor pleca enoriașii dacă află că și musulmanii sunt oameni buni. Apoi, Realitatea TV ilustrează România drept o cohortă de oameni spălați pe creier, transmisiuni video sunt trunchiate după interesul editorialului, patriarhul spune că în club se fac ritualuri satanice și doi trei cârcotași vorbesc și fac meme-uri despre cum clerul merge cu Mercedesuri.

Ați fost vreodată la o biserică unde o mână de oameni chiar trăiesc din ce le dă pământul în mijlocul pustietății? Ați vorbit vreodată cu oameni care nu au alți bani decât credița lor?

Generalizarea e moartea gândirii, și totul se generalizează, apoi oameni ca bunicul meu se uită la emisiunile acelea regizate și se gândesc că e dracul în toți cei care nu-s ca noi. Pentru că nu știm despre celălalt și nu ne place de el, pentru că particularul din el ne provoacă să gândim. Cum să facem moschee în România? Cum să predăm despre alte religii în școli? dacă ni se fac copii teroriști? Ptiu, ptiu, scuipă în sân de trei ori și uită-te mai departe la Antena 3.

Ce mă scandalizează pe mine cel mai rău e cum să îndrăznim să educăm copii care să pună întrebări despre lume? S-ar putea să trebuiască să și răspundem la ele, nu?

*biserica este scrisă cu b mic pe alocuri pentru că fac referire la clădire, nu la instituție. Când fac referire la instituție, apare scrisă cu B mare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s