#ungând: am nevoie să scriu și să nu mă mărit

Dacă v-a surprins titlul, asta este pentru căăă țineți-vă bine, și voi și portofelele voastre, că începe sezonul nunților. Dap, am vrut să scriu asta. Având în vedere că în stânga acestei minunate înșiruiri de cuvinte, avem prăjiturele, a.k.a ceva dulce, o să scriu despre mine și despre iubire sau…despre tort?

Când eram mică știam exact că trebuie să termin facultatea, să îmi găsesc în facultate pe cineva și pe la 25 de ani, să îmi pună inelul pe deget. Când eram mică, prietenele mele erau în general mai mari decât mine și întotdeauna când plecau la facultate se întorceau cu prieten. Imediat după ce facultatea de patru ani se termina, imediat primeai invitația și eu rămâneam fără prietenă. Pentru mintea mea de copil asta era singurul mod viabil prin care să ajungi să găsești un soț. Simplu și clar, nu?

Dăm pe repede înainte vreo 15 ani mai târziu, cumva, ce mi se părea atât de natural în copilărie, mi se pare îngust în prezent. Mi se pare tristă, fadă, ca și cum m-aș complace în ce pot și eu prinde.

Hei, nu am job și habar n-am cine sunt ca om, dar măcar am un inel pe deget, nu?

NUUUU??

Cum arată prezentul? Termini facultatea, te pui să lucrezi. Nu ai bani, te chinui să supraviețuiești. Ca să știi de unde să începi, să știi ce îți place, trebuie să fii nebun. Trebuie să faci lucrurile cum trebuie, nu cum vrei tu.

Chiar nu (vreau).

Iubirea există, dar parcă nu îți arde să pui inelul pe deget atât de curând, pentru că oricum, cu sau fără inel, iubirea e la fel, grija unul față de altul este la fel, fidelitatea este la fel. Și în plus, eu resimt și nevoia de a vedea puțin lumea înainte să mă stabilesc undeva. Trebuie să trăiesc ceva vreme într-un loc să știu dacă vreau să-mi pun tabăra acolo sau altundeva, trebuie să am un loc de muncă stabil ca să încerc să visez că aș putea să îmi cumpăr o casă a mea și trebuie să lași niște apă să treacă pe râu înainte să te gândești să îți întemeiezi o familie. Asta începând desigur cu certificatul și inelul.

Tot mai multe foste colege își pun inelul pe deget. Le văd în poze, zâmbitoare, înconjurate de prieteni și familie. Mă bucur din suflet pentru ele, pentru că și-au găsit pacea interioară suficientă pentru a lua o asemenea decizie. Le doresc din suflet să fi avut înțelepciunea pe care le-o doresc când s-au căsătorit, pentru a avea o viață într-adevăr fericită și plină de bucurii, exact cum și-au dorit. Nu disprețuiesc miresele, nu disprețuiesc instituția căsătoriei și nici dorința unor oameni de a începe o viață împreună.

Vorbeam cu o dragă prietenă pe tema asta acum ceva vreme, când ea se temea că nu o să ajungă și ea să își pună inelul pe deget că nimeni nu o să o vrea și o să rămână fată bătrână. Mai sunt și cunoștințele care mă întrebă mna, și tu pe când? Când zic că nu știu, urgent sar la concluzia că fuge partenerul meu de responsabilitate.

Te-ai gândit mult?

Ei bine, cu astea nu sunt de acord. Nu ar trebui să te simți intimidată ca și femeie de alte prietene, cunoștințe etc, care și-au unit destinele de curând, nici să crezi că s-a închis super-oferta pentru tine atât de devreme.

Ai 22 de ani, sau 24, sau 26. Ieși în oraș, du-te la ateliere, vorbește cu oameni noi, de toate felurile, faceți schimb de numere de telefon. Fă diferența între ce îți place și ce-i dubios. Fii selectivă, nu te complace cu oricine, numai pentru ca să nu pierzi un raliu care există doar în capul tău. Nimeni nu concurează cu nimeni la cine se mărită mai repede, iar cine concurează, fie nu dă două cepe degerate pe conceptul de căsătorie, cu până moartea ne va despărți, la bine și la rău, să vă prețuiți unul pe altul, numai să termine odată și cu asta, fie pur și simplu nu au altceva mai bun de făcut decât să se fălească toată ziua cu capacitățile lor extraordinare de a prinde un partener și a-l lega pentru totdeauna de sine, ca și cum asta îți garantează fericire și viață bună împreună.

Eu nu vreau să nu iau în serios cu cine îmi petrec tot restul zilelor.

Asta e greșit cu generația noastră: nu mai știm ce să facem. Nu știm ce ar trebui să facem, dacă e corect ceea ce facem. Auzim poveștilor celor mari care fac totul să pară ca o plimbare în parc. Mamele noastre, care când aveau vârsta noastră poate aveau deja un copil, un soț, o casă pe numele lor. Există contrastul violent între a trăi, a experimenta, a te distra, nu numai individual, ci și alături de partener și a te lega de el, cât de curând, ca să nu cumva să rămâi de căruță.

Știți voi, bărbații trebuie dominați și tot căcatul ăla.

Mă uitam zilele astea la un magazin de rochii de mireasă. Atârnată de un umeraș era o rochie pufoasă, de prințesă. Faină, ca idee. Mă gândeam, să fiu acolo înăuntru, să probez rochia aia, ca și cum ar trebui să mă mărit curând, sau just for fun, probabil aș avea un moment în care aș avea un moment de panică. Am 22 de ani. Cât timp o să am sentimentul ăsta, probabil încă trebuie să stau pe vreg, să mă mai coc la minte. Și nu e partenerul de vină, nu e contextul, ci doar ciclul normal de viață. Unul pe care trebuie să îl înțeleg cu care să mă acomodez. De ce ațâta grabă? Nu înseamnă că, dacă totul e anormal în jur, trebuie și viața fiecăruia să fie anormală.

Uneori mai poți trage aer în piept, să gândești la rece. Folosește șansa înțelept.

Cred că o să încep să scriu din nou.

Anunțuri

6 gânduri despre “#ungând: am nevoie să scriu și să nu mă mărit

  1. Imi face placere sa te citesc de fiecare data cand apare o notificare in inbox-ul meu ca ai postat ceva nou. Te salut cu drag si te incurajez sa vezi lucrurile si de acum inainte cu aceeasi claritate pe care o ai acum 🙂 Please, please, please keep up the good work! :*

    • Ioi, ești o drăguță. ❤ Să ajute cel de Sus să pot să îmi țin mintea lucidă. E tot ce îmi doresc și eu! :)) Și eu te salut și te mai aștept în vizită. :*

  2. 22 de ani???pai mai ai pana la 28 cat am eu…sunt in aceeasi situatie ca si tine si nu disper…
    Chill and leave your life!!!recomand serialul mistresses! o sa-ti placa!

  3. Scriam despre vârste în general, pentru că o grămadă de prietene de-ale mele de 22 de ani se tem de fenomenul ăsta, de a nu găsi pe bărbatul potrivit și de a se stabili la casa lor, și asta mă îngrijora de ceva vreme. Eu nu mă grăbesc nicăieri, după cum sper că a reieșit din post, dar văd…unele prietene au griji de genul ăsta și mie nu îmi vine să cred. Apoi mai e și parte cu „ah, tu ai prieten, tu nu ai de ce să îți faci griji”. Cred că până la urmă suntem tot oameni; partenerul nu e ca un organ care ne face mai buni față de alte persoane care nu au organul ăla. Doar avem un sfătuitor extra și avem cu cine schimba păreri cu privire la viața care ne lovește oricum.

    Am văzut toate sezoanele la Mistresses. Parcă astă vară s-a terminat ultimul. A fost fain, într-adevăr. Mersi pentru recomandare ! :*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s