Dar dacă iubirea nu e un război?

tumblr_mw26pziizd1qj73e2o1_500

E ciudat uneori, dar mă las inspirată și de o mică frază, două cuvinte, o imagine, versurile unui cântec, trailerul unui film. Și din nou, hop la tastatură, ca și cum mă tem să nu pierd ceva dacă nu mă apuc să scriu exact acum.

Am avut o comentatoare postul trecut care spunea că dacă nu domini bărbatul, el te va călca în picioare și ghiciți cine a avut o scânteie.

Eu.  He he.

O să scriu despre asta pentru că mă atinge, nu personal, cu doar…poate la nivelul modului meu de a înțelege lumea.

De vreo câteva luni, internetul vuiește în jurul cuvântului feminism. Beyonce este văzută drept o feministă, prin manifestările sale artistice, Lady Gaga, Emma Watson. Toate vorbesc despre drepturile femeii și despre cum femeia trebuie respectată, sărbătorită, tratată drept egală bărbatului. Lucruri foarte bune, cu care sunt de acord, de altfel. Singura problemă este că multe dintre femeile care se dau drept feministe, nu înțeleg că a fi feminist nu înseamnă să impui supremația femeilor asupra bărbaților, ci reprezintă următorul lucru:

FEMINIST – A person who believes in the social, political and economic equality of the sexes. 

Pe românește: o persoană care crede în egalitatea socială, politică și economică dintre sexe.

E un lucru pe care Justin Trudeau l-a înțeles-o corect și un lucru care mă determină să spun că avem nevoie de mai mulți Justini în viața noastră. Dar nu numai Justini, ci și  de Justine.

Și aici se leagă cele două idei. Există două categorii de femei: cele care cred că bărbatul trebuie dominat și cele care cred că poți fi prietenă cu dușmanul. Același lucru se întâmplă și la bărbați, de la începuturile timpului. De-asta femeia a stat la cratiță atâtea secole, pentru că femeia credea că e dreptul bărbatului să o domine.

Acum văd atâta elan în jurul mișcării feministe, pe care o aprob doar până în măsura în care  nu dă în fanatism, dar văd că și femeile cred că bărbații trebuie dominați. După sute de ani în care am învățat (teoretic) că subordonarea e un lucru rău, ne dăm seama acuma, femeilor, că ar trebui să fim tot atât de puțin inteligente cât cei care, chipurile, ne domină.

Bravo. N-am ce zice. Egalitate. Felicitări.

Poate am avut momente în care mă gândeam și eu că e mai bine să fii rea și rece cu bărbații, altfel o să sfârșești în pioneze. Recunosc. Dar de fiecare dată când încercam să stau în turnul meu de fildeș, îmi dădeam seama că ceva lipsea. Îmi lipsea bucuria, energia, totul era strategic. Și mi-am dat seama că nu se poate ca iubirea dintre părinții mei,iubirea despre care citesc în cărți, iubirea între oameni care au 80 de ani și tot se țin de mână, nu are cum…iubirea asta pe care orgoliul mi-o dicta să o adopt, nu era iubire, era război.

În plus, pe mine mă stoarce de energie să fiu rea și rece, deoarece merge împotriva personalității mele. Sunt un om fericit, zâmbăreț, energic, pozitiv. Îmi place să fac oamenii fericiți, în măsura în care pot și să învăț să îi fac fericiți, dacă cumva greșesc. Îmi plac oamenii calzi, buni, oamenii care mă fac să râd și care mă fac să mă bucur că sunt vie cânnd petrec timp cu ei. Sunt cel mai fericită cu oamenii care îmi pun rotițele la încercare.Nu știu cum reușesc. Pur și simplu așa sunt eu.

Bineînțeles, nu e o postură în care sunt avantajată întotdeauna. De multe ori ies în pierdere, pentru că nu toată lumea e așa ca mine. De multe ori plâng cu amar, gândindu-mă la lucrurile alea mici pe care unii le fac din neglijență care dor ca un spine înfipt adânc în carne. Toate remarcile alea cu subînțeles, care cică erau doar glume. Izolarea, când oamenii cred că sigur nu vreau să fac lucruri, dar nici nu mă întreabă. Nefericirea, când mă gândesc ce greșesc, de ce mi se întâmplă unele lucruri, de ce nu pot să fiu și eu mai diferită, mai rece și mai dură.

Nu știu. Sunt doar așa cum sunt și în fiecare zi încerc să învăț ce trebuie să învăț din ceea ce mi se întâmplă.

Sentimental, am iubit de multe ori fără să mărturisesc nici o uncie din ceea ce simțeam. Am fost tristă fără să știe nimeni motivul. Am vrut să îmi îndeplinesc o poftă la un moment dat, am atras o persoană spre mine, mi-am satisfăcut pofta, apoi mi-am dat seama că persoana asta nu îmi place, așa că am pus capăt relației, fără prea multe explicații. Am cunoscut un tip atras de mine, poate de pofta mea de viață. Asta credeam eu, probabil era atras de fusta mea scurtă și de faptul că nu aveam un prieten la braț care să mă ducă acasă. Nici măcar nu ne-am despărțit, doar s-a mulțumit să îmi spună că nu mă respectă pentru că nu mă culc cu el după o lună jumătate de relație. Îmi place să cred că astăzi mă respectă doar pentru că nu am făcut lucrul ăla. Apoi, când mă așteptam mai puțin, am cunoscut un om care a venit expres din alt oraș să mă cunoască, care mi-a spus că nu o să mă rănească, pentru că nu asta e intenția și ideea unei relații și care mi-a spus că vrea să construiască ceva cu mine. Câteodată râdem seara înainte de culcare și mă gândesc că habar n-am cum pentru mine s-au așezat lucrurile în măsura în care s-au așezat. Pur și simplu, s-a întâmplat.

Am fost speriată de foarte multe ori, neștiind dacă să fiu dominantă sau dacă să fiu supusă. Cu my loved one, nu a fost cazul să iau o hotărâre, să intru într-un rol. Din prima secundă am decis că înainte de toate, o să fim prieteni, nu concurenți. Acea discuție la prima întâlnire, târziu în noapte, a fost probabil cea mai constructivă conversație pe care am avut-o în viața mea. Mi-am dat seama cu timpul că cel potrivit nu trebuie supus, forțat, șantajat, obligat să facă ceva. Cine vrea să fie cu o altă persoană nu o să găsească vreodată vreo scuză să nu o facă. O persoană integră nu o să te împiedice niciodată să crești ca om, doar pentru ca să nu îl/o eclipsezi sau din contră, ca să nu îl/o faci de rușine. Într-o relație, sunt doi oameni în majoritatea timpului, uniți de grija reciprocă și dorința de a construi împreună. Dar doi oameni, doi oameni cu aspirații diferite, doi oameni care au caracter diferit, formări intelectuale diferite, educație diferită și mediu diferit.

Uneori mă gândesc cine ar vrea să ducă o viață în care totul trebuie obținut cu atâta efort? Mă întreb ce mulțumire meschină primești din a ține sub picior pe cineva toată viața lui. Ce, ești iubita veterană pentru că îți ții prietenul în lanț? Râd. Nu e oare tot călcare în picioare, să îți irosești cei mai frumoși ani din viață să ții în închisoare un om care sincer, ar prefera să fie cu oricine altcineva decât cu tine? Atâta doar că prelungești agonia, iar și iar și iar…Apoi nu înțelegi cum de ești nefericită. Poate și sufletul, se satură să tragă uneori. Lanțul ăla nu vine pe gratis niciodată.

Vine unul, te rănește, pleacă, treci peste, vine altul, te rănește și ăla, dar pleacă. Măcar ai beneficiul să pleci, să te distanțezi, ai avantajul de a te reconstrui, de a încerca din nou. Unele femei nu au avantajul ăsta. Unele femei cunosc durerea și cunosc furia necontrolată a unor bestii și nu au ce comenta. Iar noi, cele care avem avantajul de a-l vedea pe nenorocit cum pleacă, de a fi în siguranță, independente și înarmate cu șansa de a putea începe din nou de la zero, noi ne plângem și facem teorii savante despre rețeta succesului. Sau dimensiuni de lanț. Una mai îndrăcită ca alta în creativitate. Noi să stăm, să dominăm bărbatul, când de fapt, tot ce facem e să ne distrugem șansa de a avea o a doua, a treia, a n-a șansă de a cunoaște oameni mai buni. Eu nu cred că dominatul ăsta e convenabil pe termen lung, e un preț prea mare de plătit.

Nu vreau să o ia de la feminism la violența domestică. Vreausă ne conformăm o dată cu ideea că ceea ce ne dorim nu vine întotdeauna din prima și cu faptul că ceea ce vine din prima, nu e în mod necesar ceea ce e potrivit pentru noi. Da, unii bărbați sunt dobitoci, orbi, care nu știu să aprecieze ceea ce au decât în momentul în care nu-l mai au. Poate nici atunci. Doare ca dracul să nu fii aleasa, doare orgoliul, fierbe veninul. Dar nu trebuie să fim dominate de venin. Dacă e ceva bun la viața asta, e faptul că avem timp să ne adunăm, avem timp să căutăm, să alegem, să încercăm din nou. Poate într-o zi o să cunoști tipul potrivit, singur, nu cu o prietenă care cică nu îl face fericit (dat de care oricum nu se desparte). Bun, dar nu bun până te bagă în pat, generos, dar nu doar cu minciunile. Blând, dar nu bleg. Bogat, dar nu doar financiar, ci bogat în calități potrivite pentru viitor. Și cel mai important lucru: grijuliu, dar nu grijuliu cu modul în care îți administrează șantajul emoțional, să fie cât mai eficient și de lungă durată.

Nu pot înțelege de ce nu putem accepta faptul că uneori schimbarea începe din noi, nu din celălalt. Oameni sunt cum sunt, dar noi, noi pe noi însele ne putem controla, ne putem modela să fim mai bune decât ceea ce vedem în jur, decât uscăciunile cărora le cădem pradă câteodată. Poate învățăm să greșim mai bine. Poate astfel se mai schimbă puțin modul în care privim lumea și poate și lumea se schimbă la rândul ei, cum ar fi logic. Doar ne dorim ca femeia să fie egală cu bărbatul. Sper că nu e vorba despre femeia care domină bărbatul, pentru că atunci, sute de ani de istorie nu ne-au învățat nimic.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s