Ce-o să fac toamna asta

Interpretare:

E amuzant, dar de fiecare dată când găsesc gif-ul ăsta, mă gândesc la interpretare. E toropeala aceea când nu ai idee exact ce se întâmplă cu tine, dar continui să lucrezi oricum. Sau momentul ăla în care un discurs care ți se părea ok, te duce în colțuri nebănuite ale minții pentru a găsi soluții salvatoare și a scoate treaba la capăt. O să fac multă interpretare semestrul ăsta și nu numai. E efortul interpretării și totodată efortul mental de a continua să faci ceea ce faci chiar și când simți că nu mai poți, că îți vine să urli în pernă sau să lași totul baltă. O să fie amuzant, întrucât anul trecut au trecut examenul final foarte puține persoane, ceea ce mă motivează să fac o treabă mai bună șii în același timp, mă face să vreau să urlu deja în pernă. O să fie un rollercoaster oricum, asta e sigur.

And meh, me ain’t impeccable interpreting lady. And me scared sometimes.

Ordine

Poate suna ciudat. Nu știu despre voi, dar anul ăsta e primul an în care am început să gătesc în mod integral pentru mine, fără să depind 75% de pachetul de acasă. Încă e bizar să vin acasă, să mă schimb și primul lucru pe care să-l fac să fie să merg să gătesc ceva pentru că literalmente nu am nimic în frigider.Sper să mă obișnuiesc în curând; e încă devreme, abia a trecut o săptămână.

Subtitlul este ordine pentru că vreau să îmi controlez atent porțiile de mâncare. Nu zic ca un regim, ci pur și simplu să mănânc câte calorii are nevoie corpul meu și nu mai multe. Ca să înțelegeți la ce mă refer, o să fac o comparație între cum mănânc acasă și cum mănânc la cămin. Acasă mama gătește mâncare în stil tradițional românesc. Avantajul este că aproape tot de la carne la legume sunt crescute în casă, legumele fiind puse pe iarnă fără conservanți artificiali. Astfel, ele sunt mai naturale decât ce se găsește la supermarket. Dezavantajul este că mâncarea este plină de grăsime și în cantitate mare. Mama mereu zice să mănânci să nu mori de foame acasă la ea. Asta dacă nu îl iau în calcul pe tata care zice să mănânc că acu mănânc la mama acasă.

Argumentul doi este mai perfid. Citind o grămadă de articole pentru a găsi subiecte de discursuri, am citit despre metoda unui domn, care spune că atunci când mâncăm dintr-o farfurie mai mică, avem tendința să mâncăm mai puțin. E logic, pentru că porția de pe farfurie este mai mică, însă în plus creierul chiar crede că a mâncat mult și suficient pentru că vede farfuria plină oricum. Eu nu cred în metodele astea minune de obicei, dar am zis, hai să testez metoda, întrucât farfuria mea de felul doi de la cămin e cât o farfurie de desert șiii castronul de ciorbă joacă și rolul de bol de cereale pentru de dimineață. Nu mică mi-a fost mirarea să văd că funcționează, adică deja a trecut o săptămână și mănânc aproape minimal. Acasă, chiar dacă mâncarea este sănătoasă, mă păcălesc cu cantitățile prin faptul că mănânc supa și felul doi în farfurii adânci, deci nu îmi dau seama cât mănânc.

Când zic minimal, dacă acasă mănânc tocănițe bătute cu făină și ciorbe la prânz, la cămin mă mulțumesc cu 100 de grame de paste cu pesto sau orice alt sos, cu cartofi, câteva bucățele de pui (le gătesc mici că se fac crocante și miam miam) și niște felii de ardei roșu, sau uneori și cu un castron de ciorbă. Și mă simt bine, în sensul în care nu mi-e foame până la cină, nici în timpul zilei. Dimineața mănânc întotdeauna muesli cu orice/fulgi de porumb/alte cereale cu lapte sau iaurt. Seara improvizez, mai un ou, mai trei fette biscotate cu zacusca și salam. Ca la cămin.

Mă bucur și sper să continue să funcționeze metoda asta pentru că mă simt și eu bine. Am constatat că deși modul în care se gătește acasă este cel cu care am crescut, iar mâncarea făcută de mama nu are egal în lume, nu înseamnă și că îmi face bine acum. A contribuit la asta faptul că am lucrat și faptul că încă mă minunează cum mănâncă italienii și totuși sunt ca țârii. Concluzia e că e ceva bun la modul în care se hrănesc și o să îl găsesc și să îl adaptez la lucrurile care îmi plac mie.

Mens sana in corpore sano

Slavă Domnului, corpul meu este sănătos. Și valoros, întrucât a rezistat la zile de 14 ore în picioare și nu mi-a creat probleme niciodată. Asta în afară de dimensiuni, desigur. Am așa o silă, dar la un moment dat o să încep să merg din nou la sală, doar pentru bandă, biciclete, eventual greutăți. Mi-am pierdut speranța că o să găsesc un instructor care să nu se uite de sus la mine, așa că o să încerc să fiu autodidactă, în speranța că mă pot sculpta. Vreau să folosesc acea oră pe zi pentru a mă relaxa și descărca de orice aș avea în minte. Interpreting takes its toll sometimes, și uneori chiar vreau doar să mă bat cu ceva și să nu mă gândesc de două ori la asta. Poate reușesc și minunea de a socializa. Dar să nu mă entuziasmez prea tare!

I feel lonely sometimes

Și ar fi pueril să zic că vreau să îmi fac prieteni. Sună extrem de pueril și nu merge niciodată. Să zicem că o să cultiv prilejurile care îmi ies în cale și poate o să și răsară ceva. Uneori mă simt cel mai singur dintre pământeni. Dar sigur nu sunt lipsită de speranță.

*ultima frază a sunat atât de forever alone, nu?*

Vă las și un cântecel. Să aveți o zi minunată!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s