Interpretarea: ce a fost și cum se (te) transformă

Este foarte foarte greu să te schimbi pe tine. Degeaba vă spun cărțile de self-help că tot ce trebuie să faceți e să urmați sfaturile lui X sau a lui Y, pentru că până la urmă sfaturile alea nu vă vor duce nicăieri dacă nu aveți voi voința să schimbați ceva.

Când intru pe pinterest (extrem extrem de rar), dau mereu peste tot felul de postere motivaționale, gen poți să faci lucrul ăsta, ești propria ta operă de artă, sau una dintre preferate, fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Și mă enervează atâât de tare DE FIECARE DATĂ!! Ghiciți ce! Dacă nu vrei, nu poți nici măcar să te ridici din pat, pentru că ți-e lene, pentru că ești depresiv, pentru că ți-e frică de ce te așteaptă afară. Nu e nici pe departe o operă de artă când îți dai seama de propriile neputințe. Ce, ați văzut-o pe Mona Lisa plângând la Luvru, ca o icoană făcătoare de minuni? Iarăși, poți fi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, dar nimeni nu o să dea doi bani pe tine și ceea ce reprezinți, pentru că avem alte interese decât să idolatrizăm pe celălalt. Și îți dai seama într-o sfântă zi că schimbarea o faci pentru tine însuți (și nu de gura altora), dacă și numai dacă ești comod cu schimbarea, dacă ești dispus sincer să plătești prețul pentru ea.

Minunata mea facultate s-a închis și m-am văzut pusă în fața unei alegeri: to groupwork or not to groupwork. Groupwork înseamnă să fiu productivă, să fac consecutive și simultane , să ofer feedback, să primesc feedback. Și cel mai important lucru, să mă adun și să mă disciplinez. Să not groupwork presupune să am două săptămâni de vacanță, în care în esență mănânc, mă uit la seriale și dorm, citesc mailurile cu nepăsare și să merg înapoi la facultate peste două săptămâni exact la nivelul în care eram după vacanță. Țin să accentuez, 3 luni de vacanță în care eu și orice activitate intelectuală am fost două linii paralele.

Bineînțeles, să groupwork presupune efort și știm foarte bine că în majoritatea timpului suntem mamifere care nu sunt foarte pornite să depună efort din proprie inițiativă. Să faci alegerea asta în mod conștient, înseamnă să trebuiască să te confrunți cu faptul că deși nu îți place critica, să nu muncești înseamnă doar că acea critică va crește mai mare și mai grasă. Trebuie să te pui în postura de a-ți critica singur propria performanță și mai ales, trebuie să te scremi suficient de tare cât să vezi și părțile bune (un simptom personal), fără să te supralauzi.

Asta dacă nu v-am convins că efortul este greu.

Am fost în Italia recent, și m-am așezat pe terasă în exact același loc în care jubilam în vara 2015 la gândul că o să merg la toamnă la admitere la masteratul ăsta și o să reușesc și o să fac un master care o să îmi pună cu adevărat rotițele în mișcare.Că mi le-a pus de multe ori și la încercare, nu pot zice decât că e un bonus. Însă nu pot să nu mă minunez cum din multe puncte am fost atât de naivăăă, deși plină de energie, chef de învățat și de schimbare.

[Bine, nu puteam spune asta la momentul respectiv, dar hei, omul din greșeli învață]

De atunci ceva  s-a schimbat. De voie de nevoie, dorința mea de a fi buricul târgului s-a lovit de realitate. Un interpret nu e buricul târgului, e un intermediar. Stai în umbră, oamenii te ascultă, te judecă, te critică, fără să știe exact câte lucruri faci deodată și cât de greu e să găsești soluția lexicală corectă în momentul în care trebuie, spre deosebire de unul care ascultă relaxat cu căștile pe urechi, fără nici o responsabilitate. Nu mă înțelegeți greșit, nu voiam să fiu vedetă, doar, din naivitatea unui om care nu știa nici 10 la sută în ce se bagă, am supralicitat meseria asta și, ei bine, era scris să dau cu capul la un moment dat. Și a durut un pic pe moment să cad de pe piedestalul unde m-am urcat.

Dar, ca să preiau vorba unei profesoare dragi mie: Interpretarea să nu o dai jos de acolo.

E frumos să crezi că ești buricul târgului, intangibil. Greșelile sunt pentru oamenii de rând? Cred că e primul lucru care ți-e dezmințit în momentul în care începi masteratul ăsta. We’re all too human, all too flawed. Și ca hoomani, suntem predispuși schimbării, fie că o vrem fie că nu vrem. Nu poți să te opui ei decât dacă ești chiar încuiat. Și o urâm, dar ne coace la minte. Nu e vorba despre interpretare, despre instituții, despre examene și despre critica constantă, este despre cât de mult ești dispus să dai pentru a deveni un om mai bun, în primul rând. Și eu care credeam că devii înțelept…nu știu, cu niște fairy dust, puuuf, gata, ești super, poți să dai acreditarea, frățioare.

Adevărul fie spus, un loc la instituțiile europene nu e de lepădat, să visezi să ajungi acolo nu e un vis rău sau imposibil. Cine aspiră la asta, îl aplaud. Pur și simplu nu mai e visul meu. Și e bucurie în afirmația asta. Sunt mai aproape de visul meu, de viitor, cu fiecare zi care trece. Dar știu acum, mai bine ca înainte, că pentru vise trebuie și muncă. Poate cu asta am devenit mai înțeleaptă față de acel moment în timp în care jubilam la ideea că în sfârșit o să fac ceva nou și super, fără să știu prea multe. Poate a fost mai bine așa. Trebuie să păstrez starea aceea de spirit și să continui să caut aventuri; cât despre interpretare, nu voi ști niciodată ce îmi poate oferi, dacă nu intru în jocul ei de fiecare dată când trebuie să fac groupwork, singură la birou acasă, în momentele în care e tentant să mă gândesc că aș putea foarte bine să mă scutesc de efort.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s