Myriam is dead

A trecut ceva vreme de când am plecat împreună în această aventură.

Aproape nouă ani.

Eram adolescentă, în clasa a noua, la o oră de informatică când mi-a trăznit prin minte ideea că aș putea să îmi fac un blog. Aș putea fi oricine, scrie despre orice, aș putea să creativă și neastâmpărată. Mintea mi-a fost creativă și neastâmpărată de când am pus mâna prima oară pe creioane și am descoperit ce mișto sunt foile albe din multele blocuri de desen pe care le masacram, uneori în câteva ore. În plus, mereu am fost fascinată de modul în care funcționează obiectele din jurul meu.

Poate blogul a fost un mod prin care am învățat cum funcționez, de ce sunt în stare, cât de departe pot merge

Am avut perioade dificile imediat după ce am decis să îi dau viață lui Myriam, alături de încă două prietene. Primul nostru blog de pe blogpost. Primele zvâcniri. Încă de pe atunci luam lucrurile foarte personal și foarte în serios (lucru ce nu s-a schimbat foarte mult peste ani). Credeam că sunt importantă, nutream dorința de a ajunge celebră. Copilării. Dar mi-a dat speranță. Eu, fata de 80+ kilograme, cu aparat dentar și coșuri, nutream speranța că într-o zi  viața o să fie mai bună și o să pot să ridic fruntea sus și să îmi asum această latură a mea.  Din păcate, nu liceul a fost momentul. Mi se părea că sunt o specie de extraterestru 99% din timp și în cel 1% rămas, aveam o bună prietenă lângă mine care mă făcea să cred un pic mai mult că ideea mea nu era atât de nebunească. Colegii nu știau de blogpost, wordpress, vizualizări, articole. Nu știau de flăcăruia ce îmi ardea în suflet, timidă, ascunsă. Părinții îmi luau în râs tentativele. Gen…psst, scrii. Ei sunt oameni de la țară, lucrează zi după zi, dar eu îndrăzneam să bat un drum neumblat de ei și să…scriu. Nu. Mai bine zis, să ridic ochii spre stele, să visez.

Și când nimeni nu știa despre Myriam, când a ajuns în atenția oamenilor nepotriviți, care nu credeau că aș putea fi în stare să scriu…. și când nu mă credeam eu însămi în stare să scriu, am continuat să scriu. Am continuat să nutresc speranța că într-o zi Myriam va deveni ceva special. Și am ignorat faptul că e într-adevăr ceva special, ceva special pentru mine.

A fost forma mea de vindecare, de terapie uneori. Și te-ai gândi, sunt doar cuvinte, doar impresii. Asta e ce vedeți voi. Ce văd eu în spatele unui articol despre cât de mult îmi iubesc fundul, de exemplu? Câți ani și cât efort am investit până la momentul respectiv în a mă aduce la o formă în care pot să iubesc și să nu mai privesc cu ură o parte a corpului meu. Un articol despre jogging? Cât mi-a luat să ies să alerg pe terenul din sat pentru că îmi era rușine cu mine și îmi era frică de bullies. Când am simțit furie? Durerea de a pierde persoane esențiale la care am ținut din toată inima. Când am ironizat diferite tipuri umane? Dorința mea de a schimba ceva în ceilalți, fără să îmi dau seama (niciodată) că ei trebuie să se schimbe. Poate voiam să schimb o parte din mine care e exact la fel de fapt.

Din momentul în care am scris prima mea povestioară fantezistă despre o duduie frumoasă, deșteaptă, slabă, îndrăzneață, celebră și blondă și un paparazzi care intră pe furiș în viața ei și îi fură totul, până azi, 30 decembrie 2016, cuvintele au fost o parte din mine. Pe instagram și facebook sunt a compulsive creator pentru că în momentul în care vreau să scriu ceva, îmi tremură degetele și nu mă pot gândi la nimic. Cuvinte, propoziții întregi mi se succed în minte. Sunt posedată, de idei care vor o portiță de ieșire, o întrupare. Și așa, am scris despre ani de zile în care am crescut, în care m-am cunoscut.

În toamna asta s-au întâmplat multe lucruri care m-au pus pe gânduri cu privire la încotro o ia viața mea și cine sunt eu. Am fugit de întrebarea asta prea mult timp. Mi-am dat seama că modul în care mă privesc e negativ. Mă urăsc și mă lovesc pe mine mult prea mult. Îmi fac rău. Nu am încredere în propriile mele capacități, dar cel mai mult în capacitatea de a mă schimba.

Toate astea sunt lucruri rele.

Dar sunt și lucruri bune.

Am început să încerc să nu mă mai urăsc la nivel fizic. Deși am slăbit 32 de kilograme și m-am îngrășat la loc. Deși aș putea să mă înfometez a n-a oară și să țin a n-a oară nu știu ce regim din Cosmo sperând a n-a oară că o să meargă. Aș putea să merg la sală așteptând ca un instructor indolent să mă mântuiască de celulită. Aș putea să zic că așa m-a dat Dumnezeu și cine mă iubește o să mă iubească și așa, dar nu suport ideea.

Aș putea să fac cel mai evident lucru și să mă uit la mine și să zic:

Tu, draga mea, ai trecut prin multe. Ai trecut cu bine peste toate.  Poți să faci tot ce ți-ai propus, poți să fii tot ceea ce îți dorești. Ești o minune. Te iubesc. Vorbesc serios.

Cu mine. Toate astea cu mine. În loc de autocritică și autodoborâre constantă, care nu duce decât spre aceeiași spirală care se repetă an după an, perioadă după perioadă, fără să aducă nimic constructiv și valid.

Asta o să ia timp.

Undeva pe drumul ăsta, mi-am dat seama că Myriam a devenit superfluă. Nu mai am nevoie să mă ascund de nimeni. Nu am nevoie de refugiu. Nu mai mi-e rușine. Nu trebuia să îmi fie rușine de la bun început Eu și Myriam nu suntem două entități diferite, cu inteligențe diferite, cu mecanisme diferite. Am fost mereu Myriam, niciodată Myriam nu a fost cine sunt.

Să mă prezint. Bună, sunt Georgi. Mufa mea este pe pagina de about, în trei ipostaze diferite. Mă găsești și pe facebook. Am început să merg la psiholog pentru că aveam nevoie de cineva care să mă convingă că nu sunt nebună cu totul. Se pare că nu e dracul așa de negru. Poate o să scriu despre asta. Poate nu. Am nevoie de claritate. Am simțul umorului, dar viața mă bate la capitolul bizar și mintea la contraintuitiv. Habar nu am încotro să o iau în 2017, dar o să pun o listă la cale oricum, una care o să conțină să trec examenele, să slăbesc 20jde kile șiii să fiu magică. Mă sperie tot ce am scris până acum, dar mă face să mă simt puternică în același timp. Și recunoscătoare. Dar în principal sunt tristă. Dar o să treacă, ca toate celelalte.

 

Anunțuri

2 gânduri despre “Myriam is dead

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s