4.5: Omisiunea, urâtul şi isteria

M-am trezit acum o săptămână copleşită de întrebări despre viitor. Am vrut să scriu despre asta de câteva zile. Apoi m-am gândit că probabil sunt singura care după atâta timp se agită atât. Adică, îţi faci griji să te lasă cu ochii în soare în primul an, nu după patru şi un pic. Şi nu te agiţi când niciodată nu ţi s-au dat motive să te temi, nu-i aşa?

Pe mine fix sentimentul de prea bun ca să fie adevărat mă ţine mereu în gardă. Sunt mereu pe poziţii, pregătită să mă confrunt cu nemesisul meu, Despărţirea. Mă aştept uneori ca lucrurile să o ia la vale, să mă schimb, să mă satur, să nu-l mai vreau, să nu îl mai caut nici în pat, nici în suflet. Mă tem să nu mai îmi pese, pentru că am tendinţa să las lucrurile în aer când nu mai am interes pentru ele. Mă aştept să nu mă mai găsească atrăgătoare, să găsească alţi oameni mai interesanţi, cu care să aibă alte chestii de vorbit decât cu mine şi care să îl stimuleze mai mult decât mine. Când apar gândurile astea, laolaltă, apare dorinţa de a poseda un om. Şi atunci mă speriu. Nu e ok, îmi spun, aşa ceva nu se face. Nici ţie nu mi-ar place luarea asta în posesie, nici tu nu laşi pe alţii să îmi observe vulnerabilităţile. Totul a apărut după ce şi-a făcut prieteni noi extrem de repede şi cel care nu ieşea în oraş deloc a ajuns să iasă de câteva ori pe săptâmână. Apoi, omul care spunea unde e, ce face, care stătea dimineţile cu mine la cafea pe skype şi care îşi petrecea serile uitându-se cu mine la seriale, a început să omită chestii. Despre ele auzeam când ieşirile erau în defăşurare sau oricum, când era prea târziu să mă ambalez sau să cer o explicaţie. Uneori, chiar simţeam nevoia să vorbesc cu el, e cel mai bun prieten al meu, alteori anxietatea pe care o simţeam de la gândurile de mai sus îl transformau în ceva indispensabil. Voiam ATUNCI să vorbesc cu el, nu peste două ore, nu altcândva, deşi, cu toată sinceritatea fie spus, nu era nimic grav de discutat. Totuşi, nu poţi să spui nu anxietăţii, nu-i aşa?

Am ajuns să ne certăm de la cinema, ieşeli care se încropeau în doi timpi şi trei mişcări şi de care auzeam între nouă şi doisprezece noaptea, când mă aşteptam să vorbim. Vorbim o dată pe zi în majoritatea timpului, maxim o oră, o oră jumătate. Când aşa stă situaţia, sunt foarte posesivă cu ora aceea jumătate. Nu că aş fi genul de prietenă ce nu şi-ar lăsa iubitul la bere, dar uneori vrei doar să ai habar, orientativ, cam ce face celălalt în altă parte de Europă. Nu e vorba despre putere, e vorba despre a fi prezent, absent. Mă simt trădată de fiecare dată când aud prea târziu de turnura evenimentelor pentru că îmi văd neputinţa, îmi simt acut absenţa. Apoi îl aud cum se întrece în a-mi spune că sunt prezentă, că se gândeşte la mine, şi eu ascult de undeva de departe, ca şi cum aş trage cu urechea la conversaţiile altora. Nu îmi mai pasă, două ore mai târziu, că îţi pasă.

I-am vorbit despre asta. Dar, Georgi, de ce te simţi aşa? Spune-mi ce simţi

Pe moment, nu se întâmplă nimic. Sunt puţin supărată şi nu îmi găsesc locul, dar nu aş face un scandal monstru, ci aş sta tristă şi fără chef să îţi aud vocea. Apoi apar gândurile mici, de la ce fain se distrează el, eh! acuma până la cele mari gata, relaţia asta e menită să eşueze, nu pot să mă descurc cu chestiile astea. Aici se vede cât de obişnuită sunt ca lucrurile să degenereze şi cât de puţin obişnuită sunt să deal cu chestii cu care altele se confruntă devreme devreme. Nu le las să escaladeze mereu; încerc să mă educ în acest sens. Dispreţuiesc femeile care îşi ţin bărbaţii dintr-o criză în alta de isterie.Dar numai un pic să nu fiu atentă la portiţa aceea lăsată deschisă, şi swooosh, te absorb emoţiile astea negative. Sunt irezistibile şi pe deasupra, nici nu te mai lasă să te dezlipeşti de ele odată ce le-ai găsit atrăgătoare. Trebuie să zburzi cu ele şi să încerci să nu te înfiori.

Oricât încerc să mă educ, zici că mă pui într-o oală cu apă clocotită de fiecare dată când un element este omis. Şi el ştie asta, dar încă se întreabă de ce reacţionez aşa, o reţetă pentru ca să mă enervez pe bune. E un aspect legat de relaţiile la distanţă, filozofatul, care a ajuns să mă scoată din minţi. Şi când cauţi rădăcina profundă a nervilor mei, nu poţi găsi altceva decât alţi nervi.

Şi cum te simţi, iubita, de ce te simţi aşa? Spune-mi, că n-am de unde ştii!

Să se mire proştii, de-aia. Ăsta e răspunsul destul de standard.

După cum ziceam, nu vreau să fiu un general, să mi se dea raportul. E imposibil ca într-o relaţie la distanţă să ştii tot şi ar fi inutil să te enervezi de fiecare dată când îţi scapă ceva. La mine frica a apărut când s-au pierdut orele. Mai puţine conversaţii, mai puţine tabieturi ca odinioară, mai puţin timp petrecut împreună. Atunci au început să doară căcaturile astea. Ştiu că sunt căcaturi. Ştiu că aş putea să le bag sub umbrela „inutil să te enervezi de fiecare dată când îţi scapă ceva”. Apoi, mai e şi dispoziţia de moment, şi stresul la care eşti supus din alte surse, şi dacă cineva ţi-a stricat ziua sau nu şi cât de aproape de momentul în care conversaţia are loc. Şi mai sunt şi deştepţii care nu cred că merge aşa raport şi că sigur prietenul meu umblă cu altele, când nici eu nu cred asta. Şi altele. Şi altele. Şi altele.

Apoi te ia dracul!

Am învăţat să îmi desfac pe bucăţi gândurile astea fără fundament în lumea reală şi să le fur puterea, dar uneori se rezumă doar la nervi. Nu mă doare pe mine că el are o viaţă în afară. Şi eu am o viaţă în afară. Nu mă deranjează că merge la cinema. Şi eu sunt liberă să fac asta. Nu mă deranjează că are prieteni, şi eu am prieteni şi cunoştinţe şi restul pe care îi pot accesa oricând. Mă deranjează când îmi recunosc statutul de umbră, prizonieră a telefoanelor, tabletelor, laptopurilor, a lui Telegram şi Hangouts, a MB de trafic date şi a conexiunii Wi-Fi la internet. Atunci turbez şi orice purice devine dinozaur.

Mi-am dat seama că raportul nostru are lipsuri când mi-am dat seama că nu am lucruri care mă scot din minţi la el. Devine evident că încep să le descopăr, şi, spre deosebire de relaţiile celelalte, la distanţă şi după patru ani nu pot simţi altceva decât frică. Am început cu mindset-ul că de-acum încolo the ring might pop and scare me any minute şi mi se activează sistemul acela de mrrr, tre să mă mărit, tre să mă mărit, cu care cică suntem programate toaaate fetele. E singurul lucru la care trebuie să aspirăm cică, suntem în sevraj fără. Am turbat.

[Am o poveste semi-amuzantă despre asta. Daţi like şi/sau comentaţi dacă vreţi să scriu despre măritiş şi 20 şi un pic de ani, versiunea updated]

În acelaşi timp, vreau să îmi iau perioada asta după masterat, după studii, după altceva ca să umblu mai bine pe astea două picioare ce mi-au fost date. Să slăbesc 20jde kile şi să îmi găsesc un job pe care să îl detest doar în mică măsură. Vreau să mi se pună o dată cheile unui apartament în mână şi să ştiu că e al meu, că eu o să plătesc pentru el şi e casa mea. Vreau să îmi dau seama exact ce nu îmi place şi să acţionez în conformitate. Mi-ar place, de asemenea, să cred că relaţia asta nu o să fie piatra de moară şi că o să ajung, cum îmi spun alţii despre grăsime, că lasă că e bine şi aşa.

Câh, mi se face pielea de găină!

Cât despre anxietatea relaţională, mi-a răspuns una din fiinţele mele preferate de pe Internet, care ştie cum merge treaba, că trebuie să continui ceea ce fac, că e ok abordarea mea. [Într-un live pe instagram. It made my night!] A spus că trebuie să tratezi anxietatea asta ca pe un copil la supermarket şi să ştii când să vorbeşti blând cu el şi când să fii asertiv şi/sau dur. E bine să ştiu că aborarea e bună. Nu îmi rămâne decât să sper ca în proces să nu rămân blocată pe opţiunea urlând ca o isterică posedată dintr-un motiv (încă) neelucidat.

sursa imaginii

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s