Confuzia noilor începuturi

Vă mai aduceţi aminte când spuneam că abia aştept momentul în care în sfârşit eu şi my loved one o să ne mutăm împreună şi o să stăm bot în bot toată ziua?

Părea un plan foarte ordonat şi curat. Îmi plăcea.

O săptămână de certuri, câteva nopţi în care n-am putut să adorm cum trebuie şi vreo două trei gânduri sumbre şi gri mai târziu, am ajuns la concluzia că nu e aşa simplu. Nu e aşa simplu să aduci două ţări împreună, două vieţi, două personalităţi.

Eu şi my loved one suntem foarte diferiţi, dar ne asemănăm în lucrurile care contează, ceea ce ne face să ne certăm aprig când vine momentul şi să putem fi încă cei mai buni prieteni după. Un alt lucru definitoriu e că el e apa care-mi stâmpără focul câteodată, aşadar ne echilibrăm frumos când e de echilibrat. Totuşi, apa e printre cele mai imprevizibile elemente. Crezi că o ţii într-un pahar şi spoof s-a evaporat în atmosfera. Deci da, nu mai e aşa simplu de definit, nu-i aşa?

Am tot gândit la momentul ăsta, iar şi iar în mintea mea. Am spus familiei, prietenilor planul meu viteaz. Am reuşit să nu zâmbesc stângaci de fiecare dată gen habar n-am ce-o să fac cu viaţa mea! Cred că am depăşit puţin momentul ăla şi la asta contribuie faptul că mi-am luat diploma EMCI şi mi-am dat seama că am putere la capetele degetelor mele, că nu sunt chiar în voia sorţii. Am observat şi că uneori când sunt tristă, am tendinţa să colorez totul în gri, ca şi cum nimic nu se va realiza şi totul se va termina urât şi tot efortul pe care l-am depus va fi în van. Ca oricine altcineva, am nevoie de o ancoră, de o certitudine şi pentru mine a funcţionat gândul că orice se va întâmpla, ce va urma mai apoi va fi portul meu, va fi refugiul meu şi liniştea pe care o aştept. Am ajuns să cred în poezia aceea şi că tot ce trebuie să fac e să termin masteratul, el facultatea şi apoi ne vom găsi un colţişor de Cluj şi o să începem ceva împreună.

Acum, când vorbeşti despre o relaţie la distanţă, vorbeşti de foarte multe variabile.

O să vrei să stai în Italia sau în România, de exemplu. Eu IU-BESC Italia, îmi plac casele din nord în tonuri variabile de galben cu acoperişurile teşite, îmi place rosa carne ca culoare de exterior, îmi place să văd că majoritatea plantelor mele de ghiveci acolo cresc în sălbăticie, tufişuri de palmieri, cu yucca şi multi mulţi leandri peste tot. Îmi place să urmăresc i italiani veri de la distanţă, mi se pare că se îmbracă ca şi cum nu dau doi bani pe ce au pe ei, şi totuşi, există acel ceva, mai ales la bărbaţi, acea duritate, acel stil. Îmi place italiana, deşi am învăţat-o în Germania (pe lângă facultativ) şi o vorbesc chiar bine pentru cineva care vine şi pleacă. Uneori mi-e dor să o exersez şi ador să fac un italian să râdă, mă face să mă simt aşa de bine că simţul meu al umorului e translingvistic. Diferenţa e că sunt turistă când vin şi ar trebui să fiu semi cetăţeană în schimb. Ar trebui să merg la job. Ar trebui să trec peste un interviu. Adevărat, toate sunt cam standard, la fel peste tot. Adevărat, sunt un burete lingvistic şi dacă în două luni am ajuns să vorbesc italiana bine, într-un an aş face minuni. Dar ezit, mă tem să trec prin umilinţa momentului în care cel de lângă mine îşi dă seama că nu pot face faţă şi/sau mă scurtură puţin şi eu stau să mă gândesc ce înseamnă toate cuvintele pe care le scoate pe gură. Plus că sunt a baby pe piaţa muncii, în sensul că am zero experienţă în RO, n-am ars-o prin ONG-uri, nu am pile şi relaţii.

Ma, signore, il mio inglese è livello C2!!

Cluj e un fel de cuib pentru mine, un loc pe care nu l-am gustat pe deplin. Am stat cu burta pe carte şi am considerat că o restanţă e cel mai rău lucru posibil.

Ohohoo, dar îl testez acum, cu preţuri de la 300 de euro în sus pentru o garsonieră sau un apartament care nu e scos dintr-un film de pe vremea tovarăşului. Uneori mă gândesc vreţi şi un rinichi sau o bucată din ficatul meu cu suma asta, sau vreţi doar 300 de euro pentru, în esenţă, o cameră? E greşit să vreau să mănânc în alt loc decât în cel în care dorm? Oare singurul meu spaţiu de reflecţie va fi pe budă la şase dimineaţa, baia fiind singura cameră cu perete şi o uşă pe care să o închizi? Oare e greşit să vreau să stau puţin afară, pe un balcon, să iau o pauză de la bot în bot? Oare o să gătesc pe altceva decât OZN-urile alea pe curent care îmi încing uleiul într-o oră?

E amuzant, dar, deşi voiam să stau bot în bot cu my loved one, acum caut mijloace prin care să petrecem timp şi separat sub acelaşi acoperit. 

Viaţa şi ironiile ei, doar asta vreau să spun.

Oare cine intră pe piaţa muncii e pedepsit să nu mai mănânce şi să nu mai iasă în oraş pentru tot restul vieţii numai pentru ca să stea aproape de locul de muncă? Sunteţi toţi IT-işti, maică, ce fras am făcut de am scăpat trenul?

Şi dacă m-aş adapta în jungla asta, pentru că îmi place şi după două săptămâni la ţară numai acolo voiam să merg, trebuie să mă gândesc la celălalt. Şi nu poţi să nu îi dai dreptate: dincolo birocraţia e mai ok, oamenii zâmbesc mai mult şi îşi văd de treabă mai des, nu trebuie să fii tot pe fugă şi nu trebuie să fii tot alert. Sunt mai lejeră şi mai calmă în Italia.

În mod special, my loved one nu înţelege niciodată de ce trebuie să fug mereu după autobuz când e în staţie, când pot să merg molcom. Trebuie să mă prindă de mână ca să nu o iau înaintea lui pe stradă, la ritmul la care păşesc. Mai sunt şi scârbele de care i-am povestit, cele de la ANAF, cele de la primărie, cele de la Kendra şi Sephora, unde nu îmi place să merg pentru că nu mă lasă duduile alea să testez machiaj fără să se uite cu coada ochiului la mine, ca şi cum o să bag testerul inexistent în geantă. Practic, trebuie să îl aduc pe el în junglă. Şi nu e numai asta, dar trebuie să îl am lângă mine pentru când eu sunt lovită, nu mai pot să fug, nu mai pot să fiu atentă la tot şi să fac tot şi când zilele sunt grele. Cumva, vreau să îl aduc pe el aici pentru ca să fac viaţa un pic mai frumoasă şi să nu vorbesc cu ecranul după o zi lungă la serviciu.

Dintr-o dată e despre nevoia mea emoţională de a fi lângă el, de a dormi lângă ceva cald şi de a fi light când totul e doar labă. Mă uit la joburi de IT şi mă gândesc ce cool ar fi fost să fi mers la Poli, să aud despre cum fetele e curve şi să o ard în fiecare marţi în PHI, cause daaah! Mi se pare că acolo totul e inceptiony, dar eu nu vreau gen să stau, nu vreau în birou tot timpul, vreau sa fie o chestie Mi se pare că am pierdut mult din ce are oraşul să ofere, ca localuri, spectacole, cinema, festivaluri (TIFF, nu UNTOLD, nici EC). Mi se pare uneori că mi-am greşit drumul şi apoi zic, mneah, totul se întâmplă cu un motiv, o să fiu ok. Cândva o să învăţ şi IT pentru că îmi plac toate chestiile de tocilari şi când am făcut primul HTML în liceu eram spellbound. #filo. Mi se pare că orice job aş începe, o să fie mneah, dar pe de altă parte vreau să încep ceva. Vreau să am casa mea, cheile mele, un balcon, un aragaz normal şi centrală proprie. Vreau o cadă care nu scârţâie. Vreau să merg la sală. Vreau să fiu alt om, mai mult ca niciodată. Mai ales acum că învăţ să conduc, pentru că woohoo…ambreiaj acceleraţie love over here!

E greu, totul pare complicat şi mă epuizează incertitudinea, discuţiile, certurile, lupta asta de tu vii în ţara mea, ba nu, tu vii în ţara mea.

Nu ştiu sincer cum se va termina povestea asta, dar ştiu că o să am loc mereu în gară, unde nu trebuie să plătesc chirie. Problema e că nu pot să mă spăl acolo şi nu îmi place să stau jegoasă, dar, eh, nu poţi avea tot ce-ţi doreşti în viaţă.

Esenţialul e ca oriunde ajungem să ajungem în doi.

Simt că viaţa mi se va întoarce într-o altă direcţie, într-un mod bun. Cum va fi, om vedea.

Sursa fotografiei

Anunțuri

2 gânduri despre “Confuzia noilor începuturi

  1. Just roll with it. Fără alte gânduri,fara fără alte griji ! Atata timp cat ai pe cineva langa tine,parca nici gara nu suna asa rau😁.

    P.S : intotdeauna e o plăcere să citesc ce mai scrii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s