dezamăgiri

De data asta nici nu vreau să mă gândesc la fonturi, dacă e scris cu literă mare sau mică, dacă e centrat sau nu, dacă frazele sunt prea lungi sau prea scurte sau dacă o să placă ceea ce o să scriu.

Dar să primesc comentarii cu video-uri sau gif-uri pornografice, doar pentru că scriu despre sex….. Mi-a ajuns, mi-a trecut peste limita toleranţei. Şi am avut mulţi troli aici, oioi, dar chiar filme porno? Când ţin totul la limita decenţei, şi când vorbesc despre sex. Serios?

Mă gândesc uneori să îmi bag piciorul în el blog, să îl închid, să şterg adresa, eventual să dosesc xml-ul undeva unde doar o ştergere de Windows ar putea ajunge. Vreau să formatez tot, să uit că Myriam a existat, să uit că Georgi a existat, aşa puţin cât a existat, să uit toate cuvintele, toate ideile, toată încântarea. Să uit ce înseamnă să îţi umble degetele pe tastatură cu freamătul nerăbdării.

Abia aştept să pun capăt şaradei ăsteia. Să nu mă mai judece rudele, să nu mă mai troluiască frustraţii sexual, să nu mai văd the stats page vreodată. Dar nu îmi pasă de părerea cunoscuţilor, nu îmi pasă că scrisul meu deranjează. Să deranjeze, nu ocup oricum prea mult spaţiu în mintea celor lezaţi.

Dar nu e ca şi cum un delete ar rezolva problema. Nu-i ca şi cum poţi şterge sute de pagini de text şi să ştergi cu ele tot. Nu vreau să dau satisfacţia asta, că poţi veni la mine să să urli un pic şi gata, o să fac cum spui tu şi o să îmi cer scuze că te-am lezat. Că te oftici, aia nu mai e problema mea.

Dar nu pot masca dezamăgirea. Gata, nu mai suntem confident şi nu mai ştim cum ar trebui să fie lumea, acum vreau să îmi bag piciorul în ea lume. Voiam să scriu recenzii de cărţi, dar cui să le scriu? Voiam să vorbesc despre relaţii, dar cine o să citească? Mă gândeam să mai zic de schimbări. M-am scârbit.

Ne vedem în n luni cu un post care o să mă încânte tare tare cât e proaspăt, apoi o să mă lase rece ca un sloi de gheaţă. Să ţină companie celorlalte.

 

 

Anunțuri

Aș vrea să-i spun partener, dar….

Mă blochezi în mijloc de propoziție.

Mă faci să spun prostii, când aș putea spune lucruri corecte.

Mă faci să mă îndoiesc de capacitățile mele intelectuale și să mă întreb dacă nu cumva sunt adoptată.

Încerc să funcționez normal, dar nu pot.

Mă simt persecutată, deși nu e cazul.

Mă panichez în fața unor oameni pe care îi văd și cu care colaborez în fiecare zi.

Am descoperit că sunt mai repezită, mai negândită și mai lipsită de precauție din cauza ta.

Mi-ai stricat vocea, ritmul vocii. Mi-ai furat căldura.

Mă faci să mă tem de noi provocări, pentru că primul gând e că s-ar putea să o dau în bară.

Din cauza ta.

Mă faci să mă îndoiesc de mine, să mă învinovățesc pentru chestii ce în esență nu merg rău.

Mă faci să văd viitorul în tonuri gri spre negre, să mă tem să trăiesc, să mă tem să experimentez.

De ce văd toți oamenii răi și toate începuturile un eșec?

Jocul…ce e jocul? De ce nu mai știu ce e?

Am avut momente în care am trecut cu bine prin provocări împreună, momente în care te confundam cu dărnicia față de un angajament și cu sentimentul de împlinire. Am avut momente în care erai doar acel extra ceva de care aveam nevoie ca să trec peste o provocare.

Dar ai devenit toxic. Mă storci de energie, mă storci de viață, mă storci de plăcerea de a încerca și încerca și încerca și a reuși, a reuși, a reuși. Îmi distorsionezi viziunea asupra lucrurilor ca ochelarii de cal. Practic, nu mai sunt eu din cauza ta.

Ia ghearele de pe mine. Am decis să ne despărțim.

Dar ne vom vedea din nou, stresule, doar că data viitoare voi fi cu ochii pe tine.

Începe.

 

#ungând: am nevoie să scriu și să nu mă mărit

Dacă v-a surprins titlul, asta este pentru căăă țineți-vă bine, și voi și portofelele voastre, că începe sezonul nunților. Dap, am vrut să scriu asta. Având în vedere că în stânga acestei minunate înșiruiri de cuvinte, avem prăjiturele, a.k.a ceva dulce, o să scriu despre mine și despre iubire sau…despre tort?

Când eram mică știam exact că trebuie să termin facultatea, să îmi găsesc în facultate pe cineva și pe la 25 de ani, să îmi pună inelul pe deget. Când eram mică, prietenele mele erau în general mai mari decât mine și întotdeauna când plecau la facultate se întorceau cu prieten. Imediat după ce facultatea de patru ani se termina, imediat primeai invitația și eu rămâneam fără prietenă. Pentru mintea mea de copil asta era singurul mod viabil prin care să ajungi să găsești un soț. Simplu și clar, nu?

Dăm pe repede înainte vreo 15 ani mai târziu, cumva, ce mi se părea atât de natural în copilărie, mi se pare Citește mai mult »

Câteodată nu e ok, dar e ok, ok?

Dar e ok să nu fie ok, pentru că oameni și pentru că viață și pentru că (NICI NU ÎMI VINE MIE SĂ CRED CĂ SCRIU ASTA) uneori nu obții ceea ce îți dorești, exact cum îți dorești și e uman să reacționezi la ce ți se întâmplă. Adică mai bine instantaneu și gata, decât cu efect întârziat, să îți consume pofta de viață o perioadă mai mare de timp.

Sau cel puțin așa credeam. Am scris deja despre cum am decis acum câteva luni să găsesc unde e fericirea mea și să trăiesc o viață mai puțin nevrotică decât înainte.

Când zic nevrotic, mă refer la reacții de panică la cele mai mici schimbări de program, gen mi-e teamă să ies din casă pentru că s-ar putea să mă întâlnesc cuCitește mai mult »

Jurnalul fericirii

Am decis în ianuarie trei lucruri:

  • O să învăț să mă iubesc pe mine și n-o să fie doar de fațadă.
  • O să îmi găsesc personalitatea/atitudinea compatibilă cu interpretarea, și nu o să fie doar de fațadă. *când voiam să îmi înghit fiecare cuvânt gen de fațadă, în timp ce fanteziam la câte secunde mi-ar lua, dovedit științific, să ajung de la doi la parter de pe geam, fără suport, din proprie inițiativă *
  • Că pe vremea asta o să fiu împăcată. O să pot zice am făcut tot ce am putut și nu a murit nimeni. Contrar părerii pe care o aveam înainte.

Surprinzător, am reușit să Citește mai mult »

Am intrat în termenii mei de căutare. N-o să o mai fac (fără tequila )

Vorbind cu my loved one despre ce categorie de oameni sunt mai susceptibili să cadă în ghearele rețelelor sociale, uitându-ne la niște instagramuri ce dau zeiss pe sticlă. Ne gândeam la ce trebuie să faci ca să ai succes pe rețelele astea. Știam deja despre SEO, Google Analytics,  progrămele ce îți fac predicții cu privire de ora la care trebuie să postezi, ce caută utilizatorii pe blogul tău, ce categorii de vârstă sunt atrase de conținutul tău și ce interese au.

Stați, am spus ce caută utilizatorii pe blog? Oh da! Așa că am intrat pe akismet să văd și eu ce caută utilizatorii mei, să vedem cum să răspundem mai bineCitește mai mult »