Primit-am premiu ♥


De la Radu, care este interesat, se pare, să afle câteva chestii despre mine şi să îi facă şi pe cititorii mei să afle mai multe chestii despre mine. Doamne, n-am mai făcut o leapşă de mult, dar într-un fel îmi era dor de ele, deci Radule, mulţumesc ca te-ai gândit la mine!

Set de reguli:

  • Postează imaginea Liebster Blog Award
  • Spune 11 lucruri despre tine
  • Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat
  • Nominalizează 11 persoane (+link) care să realizeze această leapșă
  • Nu da leapșa înapoi!
  • Formulează un set nou de 11 întrebări pentru cei pe care îi nominalizezi
  • Mergi pe pagina celor nominalizați şi anunţă-i
Buun, ăsta este premiul:
În continuare, trebuie să vă delectez cu informaţii despre mine. 11 de toate.
  1. Mi-e foarte frică de câini. De orice fel de câini. Chiar nu mă interesează dacă-i pechinez sau doberman, mie tot mi-i frică şi când latră anemic la mine am ceva asemănător cu un atac de panică. Old story.
  2. De multe ori economiile mele merg pe cărţi. Dar urăsc să primesc cărţi cadou [ de genul ălora cretine pe care le alegi după ce stai şi te uiţi în Diverta o oră (sau nu stai decât un minut, la noroc) şi iei prima chestie cu coperţi care ţi se pare inteligentă, doar pentru că-s deşteaptă şi ai impresia că dacă-s deşteaptă, I shall enjoy that crap] Deci nu e o idee bună să-mi iei un cadou o carte, decât dacă ştii exact ce vreau şi ce-mi place, altfel mârâi şi mă simt judecată. Gen îmi plac mai multe chestii,Jeez!
  3. Îmi place opera. În adevăratul sens al cuvântului. Unul dintre motivele pentru care am ales Clujul este ca să pot să-mi exploatez reducerea de 50% oferită studenţilor pt biletele de la evenimentele culturale.
  4. Am premoniţii care uneori se îndeplinesc, dar de multe ori doar mă avertizează cu privire la ceva ce urmează să se întâmple în viaţa mea sau a celor dragi mie în viitorul apropiat.
  5. Sunt fascinată de calculatoare. Vreau să dezmembrez unul o dată, să îl fac la loc şi să şi meargă.
  6. Vreau să învăt HTML, PHP, JAVA Script, Photoshop. De-astea.
  7. Urăsc dubstep-ul. Şi toţi fraţii lui scârţâietori.
  8. Mişcarea pentru mine e anger management. De-aia o fac cu regularitate.
  9. Cred în lucky charms. Am un medalion, elefant cu trompa în sus de argint pe care-l ţin la loc de cinste de pe clasa a patra.
  10. Nu pot mânca torturi de ciocolată . Mor de greaţă după aia.
  11. Vorbesc mult, râd mult, glumesc mult , dar depinde de persoană. Dacă mă consideri o alternativă şi te simt că numa strâmbi din nas in prejma mea, n-o sp te bag în seamă şi o să tac mâlc cât timp nu ma simt comod in preajma ta, iar dacă simt că vrei să mă cunoşti, gen sunt o entitate privilegiată, cu un statut bine definit în viaţa ta, atunci o să fiu eu în preajma ta. Respect, doar respect vreau…

Bineînţeles, Radu vrea să ştie….

1. De cât timp ai blog?

Primul blog mi l-am făcut pe clasa a noua, spre a zecea, în colaborare cu două prietene. Deci aş zice de patru ani buni.

2. De ce ai intrat în lumea asta a blogurilor?

Atunci eram curioasă, gen ce poate fi şi ăsta blog? Vroiam să scriu atunci, demult despre viata mea, adolescenţă, impresii. Un loc în care să scriu despre mine şi să primesc feedback, gen să dau peste persoane de vârsta mea care să se regăsească în cuvintele mele. Să fie diversitate în opinii. Să am un loc în care să pot să-mi exprim opiniile. Cred că a fost şi un fel de dorinţă de-a mă descătuşa de toate complexele de la vremea respectivă. La un moment dat scrisul (nu neapărat online) m-a prins şi iată-mă, încă dependentă, aici în prezent.

3. Anonim, parțial anonim sau totul la vedere?

Mhm… dintr-un punct de vedere păstrezi discreţia cu privire la anumite aspecte ale vieţii tale private pentru ca să nu te trezeşti cu surprize după aceea. Când am început treaba cu blogul, mi-am ales pseudonimul Myriam, ceea ce înseamnă că blogul ăsta e parţial anonim. La momentul acela am folosit acest pseudonim ca să mă ascund de cunoştinţe, colegi care ar fi citit blogul şi şi-ar fi dat seama cine-l scrie şi-ar fi râs, căci deh, mai uşor judeci decât încerci să cunoşti un lucru nou legat de cineva pe care-l cunoşti. Dar a ajuns să nu-mi mai pese. Cum ziceam , complexe, dar asta nu înseamna că am scăpat de oameni, cunoscuşi laşi care îmi spuneau că-mi inventez viaţa pe blog şi alte baliverne, in spatele unui anonim si a unui link de google. E riscant să laşi totul la vedere, daar totuşi într-un fel punem totul la vedere pentru că scriem despre noi, despre trăirile noastre, despre cum vedem noi lumea. Multe se ascund printre rânduri. Plus de asta  am  şi o poza mare cu mine la about, ceea ce face treaba mai complicată, deci….

4. Unde ai vrea să călătorești în viitorul apropiat?

Acum, la mare. În viitorul apropiat, vreau să mă bag pe o bursa Erasmus  şi să mă duc  să stau şase luni-un an în Franta să învăt să vorbesc franceza bine şi cu accent. Mai visez la Roma (neapărat), Paris, Londra, Grecia…e o listă imensă, nu mă pot limita doar la puţine când lumea are atâtea de oferit. Dar aia o las  pentru viitorul mijlociu şi îndepărtat.

5. Faci ceva special vara asta?

Cred că o să las vara să mă surprindă. Daca e să zic, mă înscriu la facultate. Ce? Nu fac asta tot timpul!

6. Faci parte din blogosfera locală?

Avem o blogosferă locală, dar nu e ca şi cum cineva a zis Hai şi tu cu noi. Dacă mă citeşte vreun blogger din Alba, este deosebit de silenţios.  Am primit o invitaţie la un blogmeet, dar nu m-am dus datorită unor neînţelegeri cu unul dintre participanţii la acel eveniment (nu vroiam să risc să îmi stric seara mea şi a asistentei cu ceartă, împunsături verbale cu subînţeles, chestii de genul) deci am sarit peste. Ştiu de ei, par oameni foarte ok, cu o bloggeriţă mă şi salutam pe coridor la liceu la un moment dat. Totuşi, eu mă consider de sine stătătoare. Dacă o să fac parte dintr-un grup local, las viitorul, ca pe vară, să mă surprindă.

7. Cât de importante sunt relațiile din online, ai vrea să-ți pătrundă și în lumea reală?

Sunt importante. Cred că suntem un fel de familie uşor disfuncţională, dar o familie, o familie care-şi scrie cronicile pe hârtie virtuală şi le lasă pentru posteritate îndosariate în arhive (.rar) pentru urmaşi. Mi-ar place, cu oamenii potriviti, la locul potrivit, categoric aş zice da.  Ar fi ceva nou şi desi ne citim şi credem că stim multe unii despre ceilalţi, tot altfel e la o discutie faţă în faţă.

8. Cât de receptiv ești la critici?

În online…serios, Radule, tu îţi găseşti să mă întrebi?! Ai văzut că iau aminte, dar numai când sunt fondate. În offline, depinde de la cine vine critica. Pot reactiona ca şi cum nu sunt receptivă, dar de obicei, după aceea  gândesc ceea ce-mi spune persoana care mă critică, cântăresc vorbele sale şi raportez critica la mine. Dacă e întemeiată, iau masuri, dacă nu, nu.  Am făcut lucruri mari bazate pe critici venind din tot felul de locuri. Cred că-i lucru mare să te poată critica cineva sincer şi constructiv pentru că-ţi vrea binele, nu are vreun fel de interes.

9. Ce anume te enervează/deranjează la acest blog blogul meu? (măcar 2 lucruri)

Încă te comentez de pe Mozilla şi Mozilla şi Chrome şi memoria mea RAM nu se prea înţeleg, dar câteodată îi despart şi merge. Oricum , tot te citesc şi blogspot e de vina, că la toate păţesc. Iarăşi, nu-mi plac…the ads. Şi uneori am o problemă cu modul în care ţi-s aranjate chestiile în partea dreaptă, îmi par prea înghesuite.

10. Folosești Google Reader sau abonări prin e-mail individual?

Niciuna. Eu o iau din blog în blog, gen am preferaţii şi îi iau la rând.Câteodată mă aventurez şi pe linkuri noi. Deci metoda clasică. Nici nu-i de mirare că-s aşa dezorientată.

11. Cât timp petreci citind bloguri?

Pff…sincer, câteodată o oră, poate două. Câteodată trec zile şi nu citesc nimic. Şi nu sunt constantă, adică să citesc numai bloguri în timpul ăla. De obicei citesc blogurile care mă comentează, apoi mă gândesc: Oare X ce-a mai scris?  şi hop mă duc şi la el şi tot aşa. Deci depinde.

Eu o să încalc un pic regula, şi o dau la un numar mai mic de oameni, după cum urmează: Mihaela, Baroana, Andrei, Descultul, Sergiu si Pingu ( care e cam tristă-n ultimul timp, sper ca asta să te înveselească)

1.  De cât timp ai blog?

2.  Spune-mi, cum a început totul?

3.  Ce îţi place la fenomenul de blogging?

4. Ce face un blog bun, după tine?

5. Îţi plac articolele mai persoanale sau cele mai generale, care urmăresc o structură strictă (gen review-uri, cronici de carte,film etc)?

6. Dacă ai putea face orice, ai putea fi oricine şi nu ar fi nici un fel de constrângeri, ce ai face?

7. Ce îţi place să faci în timpul liber?

8. O destinaţie pe care vrei să o vizitezi curând şi de ce?

9. Munte sau mare? De ce?

10. Cum te promovezi?

11. Aveţi sfaturi, critici, remarci la adresa blogului meu? Acum este momentul să mi le adresaţi.

 

19 răspunsuri la “Primit-am premiu ♥”

  1. Am sa iti raspund la intrebari cu mare drag:
    1 De 2 ani.
    2 Am simtit nevoia sa insir trairile, fie bune fie rele, undeva, unde sa le revad cu drag peste ani. Tot odata a inceput cand am simtit cel mai frumos sentiment: iubirea.
    3 Totul, e o lume reala scrisa care va ramene undeva in timp.. Imi pare rau de un lucru, ca o mare parte a persoanelor pe care le indrageam au renuntat la lumea asta.
    4 Cred ca depide de gusturi aici.
    5 Cele personale.
    6 As fi un inger si as strabate tot pamantul in lung si in lat, iar unde ar fi nevoie de mine as interveni.
    7 Depinde de dispozitie, sa citesc, sa dansez, sa pictez, sa ma plimb in mare parte, sa vad locuri noi, si sa ascult foarte multa muzica. Alteori, imi place sa pozez tot ce e frumos, ce ma face sa zambesc. Chiar azi am avut un moment de asta cu micutii din familie, i-am pictat pe fata, i-am colorat, le-am pus peruci si i-am pozat in cele mai adorabile ipostaze posibile. Se schimonoseau si se alintau. Momentele astea le iau cu mine cand sunt departe de ei in amintire. Acum in timp ce iti scriu ma coafeaza si au niste guri de vibreaza peretii.
    8 Cipru, asta imi trece prin minte. Ma atrage zona aceea.
    9 Mare, pentru ca ma relaxeaza mai mult decat muntele. Marea e de vis, pentru mine locul perfect de refugiu.
    10 La ce te referi cand cum ma promovez? In munca sau bolg?
    11 Un sfat doar, scrii foarte frumos, dupa cum bine stii, imediat cum te-am descoperit am si adorat postarile, dar povesteste mai mult despre intamplarile tale cotidiene, oricum ar fi ele.

  2. @Mihaela : Ioi , ce tare ! :)) Eu am o sora mica la care-i place sa ma piaptene, sa se joace cu parul meu si sa ma faca printesa (imi pune prosopul pe cap si-l tot suceste). Are cinci ani 🙂 Cat despre promovat, vorbeam de blog si despre scris chestii personale…de indata ce-o sa le am o sa le scriu. Momentan plictiseala e atat de densa incat ma apasa :). Probabil o sa scriu de jogging zilele astea…

  3. M-ai lovit în moalele capului 🙂 . Acum eu ce se presupune că trebuie să fac? Na, dacă-s novice, îs novice, mai bine întreb decât să calc în străchini 😀

    • Hai ca nu-i greu. Intentionat ti-am dat-o :). Te uiti la reguli. Ma rog, zici ca e de la mine, apoi pui imaginea, apoi scrii 11 lucruri despre tine si raspunzi la intrebarile pe care ti le-am dat eu (nu cele la care-am raspuns). La sfarsit, daca vrei, o dai mai departe. Hai ca-i fun! 🙂

      • ce ai ştiut să îmi faci…auzi, să spun 11 lucruri despre mine. am ajuns la al şaselea şi m-am blocat, atata de neintaresant pot fi 😦

  4. Stai linistit ca si eu am stat o gramada acolo. Nu e vorba ca esti neinteresant, eu de exemplu am blocaje cand trebuie sa zic chestii de genul, desi-s mult mai mult de 11.

Lasă un răspuns către Myriam Anulează răspunsul